Plecind de la definitia „capodoperei”, care se refera nu doar la calitatile estetice ale unui film, ci si la locul istoric pe care a reusit sa-l ocupe acesta, autorul diseca, „povesteste” si analizeaza productii cinematografice de reper din istoria celei de-a saptea arte, trecind prin „greii” inceputului de secol XX: D.W. Griffith, Charles Chaplin, Max Linder, Eric von Stroheim. Analiza apreciatului critic de film porneste din mai multe perspective: elaborarea mizanscenei, definirea specificului muncii actorului si a regizorului, comunicarea de idei dintre creatorii asa-ziselor „filme de autor”.

 

 

„Parcurgind cartile lui Tudor Caranfil, ai senzatia ca te afli in sala de premiera, ca participi la dramele si bucuriile timpului respectiv, ca esti parte integranta din acel timp.” (Calin Caliman)

 

 

Al treilea volum al seriei abordeaza perioada in care se transeaza disputa dintre filmul „mut” si cel sonor si al carei inceput este marcat de premiera Cintaretului de jazz. Tot in aceasta perioada au loc si primele decernari ale Premiilor Oscar (stagiunea 1927-1928), care, desi la inceput ignora complet noile „talkies”, ajung in citiva ani sa le recunoasca valoarea. Marii regizori ai vremii – printre care Dreyer, King Vidor, Sjöström, Dovjenko, Von Sternberg, Renoir, Murnau, mentionati in acest volum – au fost nevoiti sa se adapteze din mers la noile mijloace tehnice.

 

 

„Stilul narativ seducator al Virstelor peliculei, metoda biografismului critic si pofta de poveste au fost subliniate inca de la prima editie, numele lui Sainte-Beuve aparind frecvent in cronicile scrise atunci. Autorul alterneaza detaliile biografice, pitorescul, picantul cu momentele de teorie pura, dar niciodata arida, cartile sale fiind totodata si o descriere a felului in care s-a construit de-a lungul secolului XX cultura vizuala europeana... Cred ca e semnificativ sa punctam rolul covirsitor pe care-l joaca reeditarea volumelor lui Tudor Caranfil, pentru ceea ce numim, in genere, critica imaginii.” (Igor Mocanu)