|
|
 |
| Rodica GRIGORE , decembrie 2010, in Contemporanul |
 Iubirea omeneasca, avind, pe alocuri, tonuri de simfonie tragica sau accente muzicale de fuga, se dovedeste (...) a fi nu doar povestea vietii unui om pusa in paralel cu istoria zbuciumata a Africii, ci si o neobisnuita poveste de dragoste si, deopotriva, o profunda meditatie asupra iubirii. Totul plasat in lumea dura a continentului african, un univers aparte, pe care, cel mai adesea, Occidentul a preferat sa-l ignore sau, daca nu, sa-l priveasca exclusiv prin prisma detaliilor aparente si, inevitabil, conventionale sau artificiale. In plus, Makine e pe deplin capabil sa transmita cititorului o viziune artistica autentica si lipsita de orice clisee sau grile de interpretare prestabilite, sa fie convingator chiar si atunci cind vorbeste despre conducatorii ori ideologii revolutiilor comuniste si sa puna intotdeaunain lumina ceea ce a insemnat, pentru Elias Almeida si pentru altii asemenea lui, sa supravietuiasca in astfel de vremuri grele. Caci, atunci cind mor revolutiile si cind toate falsele ideologii si idealuri se prabusesc, ceea ce-i face pe combatanti sa ramina oameni –daca le e dat sa ramina oameni… –este tocmai iubirea omeneasca, a carei descoperire e singura in stare sa salveze cu adevarat lumea adesea prea violenta si prea grabita in care traim. |
|
| Catalin-Mihai STEFAN, 30 iulie 2007, in Monitorul de Iasi |
| Exista atit de multe regresiuni temporale incit se creeaza impresia ca se mizeaza, pe un fir narativ impropriu: cititorul este ghidat pe un anume drum dupa care este trimis cu mult in timp. Avem un timp narativ principal, un trecut nu prea indepartat, din care autorul face trimiteri la timpuri demult consumate, dar actualizate, revitalizate, deci oarecum prezente şi de o prospetime cruda, reflex al osmozei intre naturalism, realism şi expresionism. Comuniunea dintre cele trei unite intr-o secreta şi permanenta transfuzie este atit de bine instrumentata incit doar pe segmente inguste acestea se pot vag deosebi. Iubirea omeneasca este tipul de roman care te sublimeaza aducindu-te aproape de acel gen de fericire ce nu-ti este data dintru inceput. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 25-31 octombrie 2007, in Dilema veche |
| Pe scriitor il stiti. Monumental in Testamentul francez, adorabil in Femeia care astepta, Makine e un ironic sentimental preocupat de «absurditatea suverana care guverneaza viata si moartea oamenilor». Jocul coincidentelor, ironiile sortii, farsele istoriei mari, deziluziile si dezabuzarea, detaliul care face discutabil intregul, timpul masurat cind pe «calendarul"»umanitatii, cind prin ridurile sau cicatricele personajelor, cind dupa termenul de valabilitate al unei cutii cu lapte – toate sustin aceasta fraza-cheie a cartii: Istoria se joaca mai intii ca drama, iar apoi se repeta sub forma de comedie bufa. |
|
| Catalin TOLONTAN, 16 septembrie 2007, pe www.tolo.ro |
| Unul dintre cei mai pretuiti minimalisti ai literaturii franceze contemporane. Nascut in fosta URSS, Makine a emigrat si a izbucnit cu Testamentul francez. Nu multa lume stie ca ratase primele doua romane, refuzate de critica. Cel mai recent roman al sau, Iubirea omeneasca, publicat in Franta in 2005, e o poveste simpla, derulata in decoruri complicate: razboaiele infinite ale Africii, interesele marilor puteri mondiale, trafic de arme si suferinta umana. Daca v-am descris scenariul unui film B, atunci scuze! Citi-l pe Makine! Cartea sa e despre toate aceste pina la un punct. Dupa cum singur o spune, «istoria isi epuizeaza atrocitatile si promisiunile, moment in care doi oameni ramin goi sub cer, privindu-se cu dragoste unul pe celalalt». In acel moment dispar mizele planetare, comploturile geopolitice, lacomia universala si incepe viata si unul dintre cele mai bune romane ale toamnei. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei Makine
Cartea scurtelor iubiri eterne
|
|
|
|
Ultimele aparitii
