|
|
 |
| Stefan ALOROAEI , mai 2011, la conferinta „Eros, magie si asasinarea profesorului Culianu. Dupa 20 de ani” |
 Maniera de a scrie a lui Culianu este (…) una savanta, dar cu scris literar si care comporta libertate. O maniera neclasica, nu respingind traditia, ci revazind-o in puncte importante si oferind noi piste ale cercetarii si ale intelegerii. Iar cartile sale se citesc nu pentru ca a fost asasinat, ci pentru ca te atrag intr-o problema, intri fara sa iti dai seama intr-o chestiune si iti aduci aminte ca profesorul Culianu a spus ceva important in privinta aceasta. |
|
| Silvia CHITIMIA, iunie 2011, in Dilemateca nr. 61 |
| La fel ca magistrul sau Mircea Eliade, I.P. Culianu a descoperit de timpuriu puterea de atractie a cimpurilor magnetice ale misterului si magiei. Fratele Elis, cum i se mai spunea in cercul restrins al prietenilor din facultate, avea ceva de „mag modern”, initiat in teoriile de granita ale fizicii, dar si in arcanele stiintelor oculte, intre care astrologia ocupa un loc important. Mitul vietii sale a fost magia, cum remarca H.-R. Patapievici: „Acestui subiect i s-au datorat originalitatea... succesul si... intr-un fel enigmatic... moartea.” De la primele pagini patrundem in universul magic al viziunilor premonitorii. Care este, totusi, mesajul? Il gasim in prima fraza a capitolului XIX (19!), intitulat „Viata dupa viata”: „Daca mai era nevoie de vreo dovada ca murisem, atunci ea mi-a fost furnizata cind m-am trezit la poalele unui magnific Munte de Lumina.” |
|
| Mircea MIHAIES, 30 aprilie 2005, Cotidianul |
| Daca nu ar fi fost discipolul lui Eliade, Culianu ar fi fost ucenicul lui Eco. Asa ni-l infatiseaza acest roman, in descendenta Numelui trandafirului. Intriga politista si largile excursuri savante delecteaza si instruiesc. I-ar fi placut si lui Machiavelli! |
|
| Paul CERNAT, 26 iulie 2005, Bucurestiul cultural |
| Scris cu verva narativa, cu imaginatie speculativa si cu o buna doza de ironie ambigua care nu face decit sa-i amplifice caracterul enigmatic, romanul are o dimensiune cognitiva foarte importanta, dezvoltind cu alte mijloace aceleasi probleme, aceleasi obsesii, teme si cautari ca si cartile erudite, savante. La baza lui se afla doua conventii: una este cea traditionala a manuscrisului gasit, apartinind in cazul de fata unui calugar renascentist; a doua este o conventie a autobiograficului nud, un pact narativ mult mai modern. Naratorul-autor face referiri precise la plecarea din tara, la evenimente foarte concrete, atestabile. |
|
| Cristian TEODORESCU, 23 iunie 2005, Cotidianul |
| Cartea e un amestec de eruditie si fabulatie erudita, avind ca pretext un sir de misterioase asasinate din Florenta Renasterii. Se simte in Jocul de smarald influenta modelului de succes impus de Umberto Eco prin romanele sale. E posibil ca Ioan Petru Culianu sa fi scris aceasta carte pornind de la Eco, dar cu siguranta ca el a plecat din Romania bintuit de obsesia conspiratiei si de temerile ca Securitatea va ramine pa urmele sale in strainatate. |
|
| Doris MIRONESCU, 23 aprilie 2005, Suplimentul de Cultura |
| Ioan Petru Culianu devine, in urma aparitiei acestui roman, un autor care se reinventeaza: de la proza fantastica trece la SF, apoi la romanul politist-ezoteric. Literatura sa incepe sa semene, din ce in ce mai mult, cu o pedagogie subtila, care abordeaza cititorul pe multiple cai pentru a-i transmite un mesaj: prin seductie, soc futurologic, stimulare a fanteziei si, iata, reconstructie istorica. Ca autor de fictiune, Ioan Petru Culianu parea predestinat literaturii fantastice, si, cu toate acestea, in 1987 el compunea impreuna cu partenera sa Hillary S. Wiesner, un roman aproape traditional ca scriitura, o reconstituire istorica a unei epoci tulburate, Florenta de la sfirsitul veacului al XV-lea. |
|
| Cristina BALINTE, 2 martie 2006, Cultura |
| Jocul de smarald este doar la un nivel superficial de receptare o simpla fictiune construita in jurul unor crime ritualice, savirsite printre adeptii filosofiei neoplatoniciene a Academiei de la Careggi. Insasi legatura pe care dramaticele evenimente o au cu sensurile oculte inscrise in Primavera lui Botticelli (alegorie alchimica, depozitara secretelor Tablitei de smarald a lui Hermes Trismegistul, alegorie a venirii Noului Ierusalim asteptat a se institui la Florenta secolului al XV-lea) nu reprezinta decit ornament retoric in sustinerea unei mize cu implicatii profund spirituale. |
|
| Ioan BUDUCA, 14 iulie 2005, Ziua |
| Numai ca valoarea unicat a romanului Jocul de smarald nu sta pe schema sa detectivistico-astrologica, ci pe cheile sale potrivite dupa istoria reala a mintii cotidiene a elitei florentine la anul 1494 (cind are loc actiunea romanului). Avem de-a face cu prima reconstituire in cheie literara a unui univers mental studiat de multi savanti, inclusiv de Culianu, dar care niciodata pina la Jocul de smarald nu a fost transpus intr-o naratiune de tip cognitiv. Roman cognitiv (de arheologie a cunoasterii) este Jocul de smarald in primul rind pentru ca pune fata in fata universul mental contemporan, de tip rational, cu un alt fel de rationalitate, aceea care era curenta in vremea Academiei platoniciene de la Florenta, una centrata pe teologia crestina, dar si pe ratiunile de tip astrologic, magic, alchimic, intr-un conflict deschis, despre care naratiunea lui Culianu da seama in chip magistral. Avem, asadar, un roman – primul dupa cunostiinta mea – care ne prilejuieste o extrem de subtila introducere, plina de personificari, in ceea ce acum putem considera a fi istoria epica a ratiunii. |
|
| Ioan Petru CULIANU in interviu cu Emanuela GUANO, 12 septembrie 2006, erviu inedit preluat de 22 |
| Am decis inca de la virsta de 13 ani sa devin scriitor. Scriam si traduceam sistematic. La virsta de 17 ani deja incepusem sa public. Insa cred ca era cazul ca eu sa decid pentru mine insumi. Imi amintesc ca, la liceu, in fiecare an, se tineau concursuri la fiecare materie. Eu eram foarte bun atit la fizica, cit si la literatura, iar in penultimul an decisesem sa particip la ambele materii. Am fost premiat la literatura. Anul succesiv am participat din nou si am cistigat acelasi premiu. Atunci am decis ca viitorul meu era literatura si am lasat deoparte fizica. Cred ca a fost o alegere gresita. Fizica lasa spatiu creativitatii. Literatura, insa, este un spatiu din care se hranesc in general minti ginditoare, dar lipsite de elasticitate. Ma refer la anumiti colegi ai mei care prefera sa-si creeze un paravan stiintific numai din temerea de a nu fi credibili. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioan Petru Culianu
Jocul de smarald. Editie noua
|
|
|
|
Ultimele aparitii
