|
|
 |
| Liana COZEA, martie 2012, in revista Acolada, nr. 3 |
 Moderata si nu excesiva in ceea ce afirma, intr-o stare de euforie echilibrata, Gabriela Melinescu crede ca poezia fundamental expresiva are capacitati cognitive, dar si valori curative, numai ea, poezia, are acces la misterul total si poate defini viata cu secretele ei: „Oamenii ar trebui sa caute mai degraba poezia, intelepciunea, in loc sa-si umple tigvele de cunostinte vane care nu duc decit la depresii si moarte prematura”.
Boala si extaz, creatia e un imens consum de energie, inseamna ardere, aspiratia spre inalt si prabusire in durere, deznadejde si descurajare, dar, in pofida gratuitatii actului creator, „fiecare carte scrisa, fiecare desen, chiar si traducerile sint fructe ale singuratatii, calatorii in alte spatii ale altor egouri fascinante”. |
|
| Eugen SIMION, 8 noiembrie 2007, in Cultura |
| Revenind la mesajul si structura acestui jurnal suedez: este limpede ca el a fost scris pentru a fi publicat. A fost scris, altfel spus, cu gindul la destinatarul public. De aceea intimismul lui este programat, menit sa transmita un anumit mesaj cititorului. De aici, vine, cred, caracterul exagerat livresc al discursului diaristic. Si abuzul, semnalat, de vise in pagina. Vise literare, vise magice, vise profetice, vise in serie, prea multe si totdeauna simbolice si prestigioase pentru a putea sugera ceva profund despre dramele reale ale fiintei. Impresia generata este ca diarista traieste cu gindul prea mult la literatura. Chiar si atunci cind isi scrie viata, adica se confeseaza. Asa se explica abundenta cliseelor si a analogiilor ilustre in discursul sau, in fine, putinatatea amanuntelor existentiale cotidiene, acelea care dau, in fond, substanta, densitate, profunzime unui jurnal intim. |
|
| Gabriela MELINESCU in interviu cu Iolanda MALAMEN, 28 iulie 2005, Ziua |
| Nu stiu cit de importanti sint scriitorii, dar pentru ca ei n-au fost distrusi pina in prezent nici de saracie, nici de cenzuri, nici de fascism, nici de comunism, nici de catastrofe naturale, nici de tehnica, nici macar de mediatizarea sau de videocratia zilelor noastre, atunci trebuie sa trag concluzia ca fara scriitori lumea nu poate sa existe... Lumea trebuie citita, daca e cumva citibila. Asta n-o poate face decit poetul. In fiecare scriitor e un centru, un poet, un nucleu care roteste toata firea. Totul pare fragment dintr-o uriasa carte la care scriem cu totii, mai bine sau mai rau. E ceva sacral sa povestesti ce simti, ce vezi, sa fii martor la ce ti s-a dat sa traiesti, sa dai pret misteriosului timp. Scriitorul da forma vietii sale scriind, asigurind cititorilor un fel de imortalitate la ceea ce avem in comun: umanitatea noastra subiectiva. |
|
| Gabriela ADAMESTEANU, , „O carte pentru recitit - 4”,
in revista 22, nr. 680 |
| O auto-fictiune transpare in orice discurs confesiv. Cu atit mai mult,
fiecare diarist construieste propriul sau personaj fictional: de cele mai multe ori
involuntar. In «Jurnal suedez», insa, premeditarea artistica mi se pare evidenta.
Una dintre marile reusite ale acestei carti este fascinantul personaj feminin al
naratoarei care stie sa desprinda una de alta identitati fluide, permanent
inter-sanjabile: iata o fascinanta Lorelei, locuita de insusi Zeul suprem.
Mina poetului, a desenatorului indragostit de suprarealism se vede lesne in acest
portret, in care nu se mai poate discerne linia despartitoare dintre fantezia
literara si realitate. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gabriela Melinescu
Jurnal suedez IV (1997-2002)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-3085.jpg "Gabriela Melinescu")
-3836.jpg "Gabriela Melinescu")
