|
|
 |
| Liana COZEA, martie 2012, in revista Acolada, nr. 3 |
 Moderata si nu excesiva in ceea ce afirma, intr-o stare de euforie echilibrata, Gabriela Melinescu crede ca poezia fundamental expresiva are capacitati cognitive, dar si valori curative, numai ea, poezia, are acces la misterul total si poate defini viata cu secretele ei: „Oamenii ar trebui sa caute mai degraba poezia, intelepciunea, in loc sa-si umple tigvele de cunostinte vane care nu duc decit la depresii si moarte prematura”.
Boala si extaz, creatia e un imens consum de energie, inseamna ardere, aspiratia spre inalt si prabusire in durere, deznadejde si descurajare, dar, in pofida gratuitatii actului creator, „fiecare carte scrisa, fiecare desen, chiar si traducerile sint fructe ale singuratatii, calatorii in alte spatii ale altor egouri fascinante”. |
|
| Simona VASILACHE, 2
mar, Romania literara |
| Un jurnal de literat care, pe cit iubeste «antrenul», pe-atit
pretuieste singuratatea. Nu trec, asadar, neconsemnate «intimplarile»
din breasla, decernarile Nobel-ului pentru literatura, intrigile,
atmosfera din tara, vizitele prietenilor si ale cunoscutilor. Dar
ele toate sint, parca, doar led-urile colorate care, de Sarbatori,
sclipesc, intr-o vitrina. Luminile se sting si se reaprind apoi,
cu o rapiditate care deruteaza ochiul, in alta parte. |
|
| Simona VASILACHE, 2
mar, Romania literara |
| Jumatate viata, jumatate moarte, «ceva la fel de frumos ca si
fumul», jurnalul atrage mai spre suprafata schitele viselor din
interior. Desene stilizate, ca niste totemuri, intrerup, din cind
in cind, coerenta speciala a marturisirilor, organizate parca pe
un «calapod» romanesc. E vorba fie de un «dicteu» fie, mai degraba,
de misterioasa putere a mortilor asupra celor vii... O «poezie»
in sens larg, acela de incredere in inteligenta nevazuta a lumii,
in plasa ei fina de protectie urmeaza ca o trena, notatiile din
jurnal, care incearca sa dea un raspuns la unica, ultima intrebare:
«Ce te-ai face daca l-ai pierde pe Rene?». Doar ca despartirea e
un joc inselator, o simpla bufonerie, in fond: «nimanui nu-I dadea
prin cap ca eu traiesc cu mortul meu, intens, mai departe.» Despre
«postviata» lor, despre o relatie aproape mediumnica, intretinuta
cu «garantii» transmise prin vis e scrisa, de fapt, aceasta (a treia)
carte. Impotriva, si totusi in asteptarea ce-o sa vina. |
|
| Simona SORA, 11 iunie 2004, Dilema veche |
| Cel de-al treilea volum al «Jurnalului suedez» incepe in anul de dupa moartea lui Rene Coeckelberghs, sotul scriitoarei, si este conceput ca un jurnal pe doua voci: cea a scriitoarei traind intre doua lumi si vocea lui Rene din scrisorile de dragoste scrise in vara-toamna lui 1974 si trimise Gabrielei Melinescu, dupa intoarcerea utopica a acesteia din Italia in Romania, in plin cosmar comunist. Efectul acestei suprapuneri e cu totul dramatic: cei sapte ani (1990-1996) de calma recunoastere suedeza si de reluare tatonanta a legaturilor cu Romania se oglindesc in apele tulburi ale unei perioade de ruptura voluntara si asumata cu aceasta. Efectul epistolarului partial al editorului Rene Coeckelberghs este dublu: el schiteaza, cu ochi de indragostit, un portret al Gabrielei Melinescu care da cheia fascinatiei pe care scriitoarea a exercitat-o si o exercita in orice loc s-ar afla; pe de alta parte, autorul minunatelor scrisori, traduse de sotia sa, devine, pret de citeva pagini, personajul propriilor lui aventuri, unul plin de pasiune, umor si plasticitate. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gabriela Melinescu
Jurnal suedez IV (1997-2002)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-3085.jpg "Gabriela Melinescu")
-3836.jpg "Gabriela Melinescu")
