|
|
 |
| Gabriela GHERGHISOR, nr. 97, 2010, in Bucurestiul cultural |
 Jurnal suedez V este scris in tonuri indeosebi sumbre si in culori crepusculare, din care razbate, totusi, vointa de fier a alergatorului de cursa lunga in arealul culturii, intarit de certitudinea talentului sau si de «umbrele» protectoare ale celor iubiti, mingiind, cu aripile lor nevazute, ranile dureroase. Daca ar fi sa aleg o scena reprezentativa pentru Gabriela Melinescu a acestui volum, as opta pentru descrierea unei seri de Anul Nou, semnificativa atit pentru poezia singuratatii, cit si pentru puterea nebanuita a iubirii care anuleaza granitele dintre viata si moarte: «singura, imbracata frumos, cu fotografiile celor iubiti pe masuta cu douasprezece luminari (...). Am simtit prezenta iubitilor morti linga mine, am auzit pasii lor». Jurnalul suedez este o carte frumoasa si grava, cu inflexiuni aspre si invaluiri tandre, o carte despre nimicurile cu sens si despre problemele arzatoare ale fiintei umane. In ultima instanta, este spovedania unui invingator. |
|
| Liana COZEA, martie 2012, in revista Acolada, nr. 3 |
Moderata si nu excesiva in ceea ce afirma, intr-o stare de euforie echilibrata, Gabriela Melinescu crede ca poezia fundamental expresiva are capacitati cognitive, dar si valori curative, numai ea, poezia, are acces la misterul total si poate defini viata cu secretele ei: „Oamenii ar trebui sa caute mai degraba poezia, intelepciunea, in loc sa-si umple tigvele de cunostinte vane care nu duc decit la depresii si moarte prematura”.
Boala si extaz, creatia e un imens consum de energie, inseamna ardere, aspiratia spre inalt si prabusire in durere, deznadejde si descurajare, dar, in pofida gratuitatii actului creator, „fiecare carte scrisa, fiecare desen, chiar si traducerile sint fructe ale singuratatii, calatorii in alte spatii ale altor egouri fascinante”. |
|
| Simona SORA, 24 februarie 2011, Dilema veche |
| Intre jurnalele de pina acum ale Gabrielei Melinescu, cel de-al cincilea volum este „jurnalul amar“. Putin decalat fata de actualitate – cuprinzind notatii dintre anii 2003 si 2008 – acest volet diaristic aparut in 2010 este, fara indoiala, cel mai sceptic dintre toate si cel mai edificat in legatura cu „natura umana“. Si asta nu doar pentru ca el incepe cu un an apocaliptic (dezastrul de Craciun din Thailanda si Sri Lanka) si continua cu „anul catastrofelor“ de toate felurile, ci mai ales pentru ca – singura si cumva suspendata intre lumi – scriitoarea atit de rara care e Gabriela Melinescu alege sa spuna tuturor lucrurilor pe nume. Asta nu inseamna ca pina acum (in jurnale, dar mai ales in poezie si proza) scriitoarea nu cautase si nu descoperise acea „limba care spune adevarul“ – limba interioara, intima, atit de stralucitoare intre limbajele minciunii (limbaje ideologice, lemnoase, dar si limbajele comunicarii standardizate). Doar ca, chiar in aceasta specie ingrata care e jurnalul (unde si atunci cind te ascunzi, trebuie sa spui tot eu), miza Gabrielei Melinescu era in alta parte, intr-o zona profund spiritualizata – la modul direct, experiential, aproape mistic –, pentru a trece in planul al doilea mizeria, rautatea si cruzimea lumii. A lumii mari, din afara (si nu doar din Rominia natala, ci si din Suedia de adoptie), dar si a micii lumi din jur, coagulata in timp. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gabriela Melinescu
Jurnal suedez IV (1997-2002)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-3836.jpg)
-3085.jpg "Gabriela Melinescu")
