Dincolo de modestia jucata a titlului, La foc marunt arata un Livius Ciocarlie in plina forma intelectuala. Fie ca e vorba de lecturi, evenimente existentiale sau ale vietii publice, inclusiv politice, reflectiile si notatiile sale diaristice sint cit se poate de vii, de proaspete si de spirituale, stimulind reactii pe masura din partea cititorilor. Descoperim, in aceste pagini sclipitoare, un Livius Ciocarlie mai implicat si mai combativ, un „avocat al batrinetii constiente de sine” care-si pune in scena vulnerabilitatile cu acelasi farmec discret al autoironiei devenit, deja, marca inregistrata.

 

„In ultimele carti publicate principiul director a fost aleatoriul sau, altfel spus, ce-i trece omului prin cap. De rindul acesta, convins de inexistenta unui eu omogen (Ludmila Ulitskaia: „O gramada de fragmente. Nu exista eu care sa constituie un intreg”), am ordonat fragmentele in asa fel incit sa nu-i mai amestec, ci sa-i pun unul linga altul pe insii care ma compun. Adica: cel care se ingrijoreaza, cel caruia putin ii pasa, cel care se tiriie prin viata, cel care se amuza, cel nating, cel cit de cit istet. Altii, vreo doi, trei…” (Livius Ciocarlie)