|
|
 |
| Florin LAZARESCU in interviu cu Catalina IOANCEA, septembrie 2009, in Avantaje |
 Scriu cind apuc si cit ma tine cheful/inspiratia/tensiunea pentru ceea ce-mi imaginez. Ma folosesc de ceea ce-mi notez in jurnalul/blogul meu (www.florinlazarescu.wordpress.com), dar, in mare, scriu in minte. Daca e vorba de o povestire, este cumva mai simplu – in citeva zile am deja structura. Intotdeauna am in cap o structura de poveste, niste personaje, intimplari si scene creionate. In linii generale, stiu de fiecare data de unde plec si unde vreaus a ajung, insa inventez, inovez foarte mult in momentul in care scriu. |
|
| Florin LAZARESCU, mai 2010, psychologies.ro |
| Am tot ezitat sa public asa ceva, pe motiv de statistici: daca romanul mai atrage atentia, povestirile aproape ca nu intereseaza pe nimeni. Pe scurt: nu se vind, ramin pe stoc si pe urma iti pot bloca si sansa de a publica urmatorul roman. Prin decembrie 2008, dupa vreo doi ani de ezitare, am hotarit sa renunt la statistici: pur si simplu sa public o carte cinstita de povestiri, care sa ma bucure si, eventual, sa-i poata bucura si pe cei multi-putini care o vor deschide. Am inceput sa-mi adun intr-un fisier povestirile scrise de-a lungul vremii si mi-au iesit prea multe. Le-am recitit si mi-au ramas prea putine. Am scris in citeva luni vreo citeva noi – cele mai mari si care-mi plac cel mai mult –, iar acum cred ca mi-a iesit o carte rotunda, care sa fie si adevarata. Nu despre copilarie, nu doar despre comunism, nu despre viata saracacioasa de la tara (cum anticipez ca vor sari multi), ci despre bucuria de a fi viu, de a fantasma, de a gasi o noima aproape magica intr-o realitate de regula absurda. |
|
| Florin LAZARESCU, mai 2010, pe psychologies.ro |
| Am inceput sa-mi adun intr-un fisier povestirile scrise de-a lungul vremii si mi-au iesit prea multe. Le-am recitit si mi-au ramas prea putine. Am scris in citeva luni vreo citeva noi – cele mai mari si care-mi plac cel mai mult -, iar acum cred ca mi-a iesit o carte rotunda, care sa fie si adevarata. Nu despre copilarie, nu doar despre comunism, nu despre viata saracacioasa de la tara (cum anticipez ca vor sari multi), ci despre bucuria de a fi viu, de a fantasma, de a gasi o noima aproape magica intr-o realitate de regula absurda. |
|
| Luminita CORNEANU, decembrie 2009, in Dilemateca |
| Lampa cu caciula confirma un autor care a depasit de mult statutul de tinar scriitor si care, orice-ar zice unii circotasi, e pe buna dreptate curtat de acele edituri straine. |
|
| Florin LAZARESCU in interviu cu Marius CHIVU, aprilie 2010, in Dilemateca |
| Ma consider un povestas. Si chiar imi place sa fiu privit astfel, atita vreme cit termenul nu este vazut ca o incapacitate de a pune in pagina ceea ce se considera, scolareste, ca ar reprezenta marea si adevarata literatura. Adica polifonie, constructii epice pe sute de pagini, teme majore… ma rog, clisee insusite de catre unii artificial, in liceu, din cartile de sinteze si comentarii literare pentru bac, si ridicate la rang de virtiute – prost inteleasa – imediat dupa terminarea Facultatii de Litere. Stiu sa fac tot ceea ce imi cere miza povestii pe care mi-am propus sa o spun. Ar fi stupid sa ma apuc de descrieri de natura sau sa pretind ca n-am iesit un an din biblioteca pentru a putea povesti lumea vazuta prin ochii unui copil, asa cum se intimpla in Lampa cu caciula. |
|
| Marius CHIVU, 8-13 iunie 2009, in Dilema Veche |
| La un anumit nivel, volumul lui Florin Lazarescu este un puzzle al virstei copilariei în care naivitatea si curiozitatea, cruzimea si comicul copiilor contrasteaza cu oboseala trecutului care-i apasa pe cei batrini. Umorul si nostalgia merg mina in mina, asa cum preistoricul televizor cu lampi caruia ii ia doua minute sa se aprinda este acum comic, dar stirneste si nostalgii. |
|
| Ila CITILA, 8 decembrie 2011, pe bookiseala.ro |
| Lampa cu caciula a lui Florin Lazarescu este o aparitie oarecum stranie in literatura contemporana, preponderent indreptata spre a innobila urbanul ca fundal de manifestare a epicului. De aceasta data, ruralul este trezit la viata si infatisat autentic prin ochii infantili si sinceri ai unui copil crescut sub vatra satului romanesc. Lampa cu caciula, titlul desemnat sa vorbeasca in numele intregului volum, este de fapt povestea vedeta, hit-ul, o istorisire ecranizata la dimensiunile unui scurt-metraj in anul 2006 sub bagheta regizorala a lui Radu Jude. De ce povestea hit? Pentru ca „a prins la public”, scurt-metrajul avind un succes fulminant, cistigind peste 30 de premii la festivaluri internationale. |
|
| Florin LAZARESCU in interviu cu Adela GRECEANU, 5 iunie 2009, la Radio Romania Cultural |
| Pe mine ma intereseaza un anumit gen de personaj, acea naivitate, candoarea aceea cu care priveste existenta, specifica si copilului. La un moment dat ajungi la treizeci de ani si crezi ca stii totul, ca ai invatat totul, ai principii si se sterge lumea din jur. Pe cind un copil o priveste asa cum e ea, cu o anumita magie. Sint si oameni maturi care o privesc asa si acesta este personajul care ma intereseaza. |
|
| Mihai IOVANEL, 4 iunie 2009, pe www.revistacultura.ro |
| Lazarescu are o inteligenta dinamica, deschisa unor referinte eterogene; mijloacele lui sint adaptate (inclusiv prin interesul pentru tehnici importate din cinema) optimizarii povestii; emotional, e un tonic si textele lui comunica o joie de vivre citeodata contagioasa; personajele si fundalul lor au o textura vie, sentimentul vietii fiind o calitate constanta. |
|
| Florin LAZARESCU in interviu cu Corina BUHAGIAR, 30 iunie 2009, pe unica.ro |
| Autentic imi place sa cred ca este totul in literatura mea. Cit despre „realitate” sau „adevar”, mi se par lucruri care ii preocupa mai mult pe filosofi si pe oamenii din presa decit pe un scriitor ca mine. Pe mine ma intereseaza in primul rind frumosul, esteticul, daca e sa purtam o discutie tehnica. Da, exista fire, puncte de pornire din realitate, dar totdeauna fantazez pe marginea lor, niciodata nu mi-am propus sa relatez „faze” haioase din realitate, sa descriu adevarul ca un jurnalist ori sa-mi rememorez nostalgic copilaria personala. Ma folosesc doar de anumite intimplari pe care le-am trait ori le-am auzit de la altii. Stiu ca publicul vibreaza la lucrurile care poarta eticheta „dupa un caz real”, dar nu vreau sa fiu ipocrit. Nici macar in reality-show-uri nu e vorba de realitate, ci de povesti create pentru a lasa impresia ca ar fi reale. Cu atit mai putin in literatura. De altfel, cred ca realitatea e plictisitoare si nu intereseaza pe nimeni. Ce alegi sa spui din si ce adaugi realitatii face o poveste atragatoare. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florin Lazarescu
Trimisul nostru special
|
|
|
|
Ultimele aparitii
