|
|
 |
| Catalin STEFAN, noiembrie 2007, in Monitorul de Iasi |
 Ben si Sera isi incep relatia ambii sub semnul singuratatii si a nevoii de afectiune, ceea ce ii face sa nu isi puna unul altuia intrebari despre conditiile lor. Un alt motiv este acela ca el are nevoie de acea distractie pe care ea nu a avut-o niciodata, are nevoie de ea, iar ea se simte utila si dorita. Ben este cel care i-a redat Serei tonusul si conditia initiale ,«... nu traieste conform vreunui acord. Ea traieste pur si simplu. Ben i-a redat conditia sa initiala.» Sera ii spune lui Ben aproape de momentul mortii acestuia ca la cit e de bolnav probabil ca ea e singurul lucru care-l mai tine in viata. Cu ajutorul lui Ben, Sera incearca sa-l uite pe Al. Cind il saruta prima data o face cu «... foarte multe saruturi, iar fiecare e o veritabila luare in posesie». Exista o interdependenta intre cei doi, o legatura care aluneca din perfectiunea dorita de Sera (iubire si prietenie) in dezechilibrul voit imprimat de Ben. |
|
| Adrian ACATRINEI, februarie 2008, in Timpul |
| Limbajul poate parea socant pentru cei nefamiliarizati cu argoul stil Philip Roth, Henry Miller & co. Aceasta carte nu e pentru pudibonzi, hotarit lucru. Sau poate ca e tocmai pentru ei; autorul n-a trait indeajuns pentru a preciza acest lucru. Cartea se citeste usor, desi are 270 de pagini. E insa greu de inteles un destin ca al celor doi. Sa ne intelegem: in logica unu si cu unu fac doi. Ben si cu Sera nu fac nici macar unu. Nici unul dintre ei nu are un destin finit, evolutia lor evita cu putin o limita care se apropie de zero. Salvarea lui Ben este sa fie mort de beat. La propriu. Salvarea Serei este sa il accepte asa cum e, cu tot cu dorinta lui ciudata de a disparea pur si simplu. Las Vegas-ul e zugravit ca un edificiu al hazardului: poti sa mizezi totul pe o carte, fara remuscari inutile. Poti sa pierzi totul sau sa cistigi totul. Aici Dumnezeu e mort ca intr-un roman naturalist. |
|
| Cristina CHEVERESAN, 25 ianuarie 2008, in Orizont |
| Perceputa drept profunda poveste de dragoste, Leaving Las Vegas este mai degraba o carte despre subzistarea capacitatii de a simti in conditii prea putin propice. Infiriparea unei legaturi stabile intre Ben si Sera constituie punctul luminos si oarecum surprinzator al unei istorii altfel sumbre, iar moartea alcoolicului - elementul ce confera credibilitate si coerenta unei scrieri usor categorisibila drept «mizerabilism». Luptind impotriva aparentei si chiar esentei unor indivizi lipsiti de perspectiva, O’Brien reuseste sa activeze coarda sensibila, sa demonteze stereotipul, sa impresioneze. Pentru vietile irosite nu exista scuze. Doar regrete. |
|
| Rodica GRIGORE, 16 iulie 2009, in Cultura |
| Leaving Las Vegas se transforma, pe nesimtite, dintr-o carte ce parea gata de a pune in fata cititorilor interesati inca o imagine mai mult sau mai putin relevanta a marelui si zgomotosului oras al placerilor, intr-o scriere grava, ce converteste spatiul citadin intr-o extraordinara metafora, cadrul cel mai potrivit pentru sfirsitul – sau inceputul – calatoriei protagonistilor, spre moarte sau spre viata. Totul descris pe fondul profund uman al sentimentului de dragoste care ii uneste pe cei doi si ii salveaza mereu de caderea in grotesc si derizoriu, John O'Brien demonstrind, deci, ca si intr-un secol al vitezei, iubirea neconditioanta este posibila, afirmind, practic, la tot pasul umanitatea profunda a personajelor sale. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ken Kesey
Zbor deasupra unui cuib de cuci
|
|
|
|
Ultimele aparitii
