|
|
 |
| Cristian PATRASCONIU, septembrie 2005, Timpul |
 Ceea ce frapeaza in primul rind la acest roman este caracterul sau cinematografic. Cartea nu e numai ca un film, ci poate fi, cu eforturi minime, un film. Cu fiecare pagina parcursa, cartea nu numai ca se citeste, dar se si vede. Lectura placuta! Sau vizionare placuta! Fiecare alege ce ii place mai mult! |
|
| Doris MIRONESCU, iunie 2005, Timpul |
| O parabola a mastilor, a aparentei care continua sa dizloce realitatea chiar si dupa disparitia comunismului realizeaza Ioan T. Morar, sugerind totodata inutilitatea oricaror noi incercari de a mai innoda legatura cu un trecut pe care l-am uitat. Mesaj social deci, dar si comentariu fictional asupra relatiei noastre mediate cu realitatea, nerestrictionata doar la cadru artistic. |
|
| Alina RADU, iunie 2005, Orizont |
| Citind cartea aceasta atit de degajat scrisa, cu tusele ei de umor spumos, am avut la inceput senzatia ca autorul s-a jucat «de-a Lindenfeld»: ce-ar fi daca satul acela frumos ar renaste din darimaturi? Ce l-ar putea reinsufleti? Si a nascocit un pretext ca sa construiasca apoi intimplari si personaje, ca un copil cu imaginatie bogata. Lumea pe care o cladea cu minutiozitate si o mare atentie la verosimilitate a devenit insa cam prea complexa pentru un simplu joc. Iar cind personajele au inceput si ele un fel de joaca de-a Dumnezeu cu timpul si cu spatiul, treaba a devenit serioasa. |
|
| Cristina CHEVERESAN, iunie 2005, Orizont |
| Ideea originala, cit si tehnica seducatoare prin care Ioan T. Morar proiecteaza intimplari din culisele incertitudinii umane sint menite sa capteze atentia publicului insetat de istorisiri cu miez intr-o contemporaneitate dezabuzata. Proportiile dezastrului unei natiuni in care pina si viata se vinde si se cumpara fara remuscari nu sint ocolite de un autor ce prefera, totusi, sa-si estompeze calitatea de gazetar acid in favoarea celei de observator al fascinantei varietati de relatii interumane. |
|
| Ioan T. MORAR in interviu cu Cristian PATRASCONIU, iunie 2005, Orizont |
| Am vrut sa scriu o carte care sa fie opera unui profesionist, nu a unui prozator neinteles de semeni. Am avut o optiune categorica pentru simplitatea povestii. Nu mi-am propus sa elucidez mistere ale sufletului omenesc si sa schimb conceptia despre literatura a contemporanilor mei. Mi-am propus sa scriu onest. Iar onestitatea e ceva care nu prea se invata, tine de structura interioara. Am vrut sa iasa un roman care sa povesteasca in mod credibil. |
|
| Ioan T. MORAR in interviu cu Iolanda MALAMEN, 9 iulie 2005, Ziua |
| Nu te nasti doar poet sau doar prozator. Este de inteles de ce granita intre genuri nu este atit de ferma. Eu am inceput prin a scrie o piesa de teatru, apoi am trecut la poezie. Cred ca un scriitor, daca e dotat, e dotat pentru toate genurile si tine de intimplare daca trece dintr-o parte in alta. Cred ca rigoarea pe care o ai atunci cind scrii versuri, daca este pastrata, te ajuta foarte mult. Exista o anumita grija pentru fiecare cuvint din fraza, nu pentru un paragraf. Din aceasta alerta continua a poetului fata de fiecare cuvint, fata de fiecare semnificatie, se naste rigoarea prozatorului-poet. |
|
| Iulia POPOVICI, 9 iulie 2005, Ziua |
| Lindenfeld e istoria tribulatiilor unei mici lumi la fel de fictive pe cit de palpabila, a instalarii pe nesimtite in familiaritatea unei inventii la ani-lumina de viata de zi cu zi a eroilor si a chestionarii identitare, la capat de drum, a celui plecat sa-si construiasca existenta departe de familie si familiar. Discursul interior al acestuia nu concureaza, insa, real efortul inaugural al lui Florescu & co.: el, dictatorul fara voie si fara stiinta, nu poate nici pe departe intrece sarabanda intru abandonarea sinelui a supusilor prinsi in capcana fictiunii. Pentru ca epopeea de bilci a repopularii Lindenfeld-ului (pana la salcamii – «linden» din numele satului) e o parabola pentru reprezentatia sinistra cu un singur spectator care-a fost Romania ceausista. In care Petrica Florescu si confratii lui «faceau totul» ca fictiunea sa prinda coaja autenticului, sub care coaja constiinta identitatii se prabusea incet si sigur. |
|
| Ioan T. MORAR in interviu cu MARIUS CHIVU, 8 iulie 2005, Dilema Veche |
| Asa cum, probabil, putini cititori stiu, Lindenfeld este un roman scris cu program si care are un cititor-tinta. E vorba de europeanul interesat de aceasta zona a Estului si de o tragedie mai putin prezenta in literatura de pina acum: deportarea etnicilor germani in Siberia si vinzarea lor in Germania catre rudele sau sponsorii dispusi sa cumpere oameni. Lindenfeld este un roman care ar putea sa stirneasca interesul cititorilor germani, dar si celor care traiesc in spatiul numit generic A Treia Europa. |
|
| Tudorel URIAN, 6 iulie 2005, Romania literara |
| Ca si filmul Train de vie, romanul lui Ioan T. Morar este, in pofida abundentei de scene burlesti, unul fundamental tragic. O tristete mitteleuropeana se degaja din paginile sale. In fond fiecare dintre noi purtam in minte un Lindenfeld. Un spatiu senin al copilariei si al tineretii, populat cu jocuri de neuitat, iubiri neimplinite si oameni care nu mai sint. Un loc si un timp pe care nu le vom regasi niciodata, chiar daca avem uneori senzatia ca le intrezarim intr-un miros, un gust, o culoare sau un refren uitat. Un trecut pe care l-am dori reinviat pentru o clipa, chiar cu pretul unei farse grotesti precum cea imaginata de Ioan T. Morar. |
|
| Marius VASILEANU, 30 iulie 2005, Adevarul |
| Confruntarea dramatica dintre istorie si iluzie, dialogul inteligent si viu inscriu primul volum de proza al lui Ioan T. Morar intre succesele editoriale ale anului. Este, poate, adevarata fata a autorului. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioan T. Morar
Cartea de la capatul lumii. Noua Caledonie: la un pas de Paradis
|
|
|
|
Ultimele aparitii
