|
|
 |
| Mihai DRAGOLEA, septembrie 2007, in aLtitudini |
 …un text semanind mult bobului de orez nedecorticat: trebuie sa decojesti destul de mult pina sa ajungi la partea densa, consistenta si gustoasa care il alcatuieste. |
|
| Adriana BITTEL, nr. 774, iunie 2007, Formula As |
| Ioan Lacusta, al carui precedent roman, Dupa vinzare, vi l-am recomandat cu entuziasm acum doi ani, trebuie sa va spun ca, prin Luminare, s-a depasit pe sine, a realizat o performanta de originalitate si virtuozitate literara. E un roman care se citeste cu participare, emotie, curiozitate, facindu-te sa-l urmaresti nesatios pe narator, atit in registrul grav, cit si in cel ironic. Intrat in virsta crepusculara, cind orbul isi face auzit mai des cintecul, cel ce spune «eu» in textul vietii lui ajunge sa inteleaga Luminarea ca pe o incredere sacra in «minunea de a povesti si de a te sti povestit». Ioan Lacusta e un povestitor extraordinar, iar uimirea si bucuria cu care se scrie ne lumineaza mult timp dupa inchiderea cartii. |
|
| Stefan AGOPIAN, februarie 2008, in B24Fun |
| Ioan Lacusta este unul dintre cei mai discreti autori ai generatiei optzeciste. Discretia, in cazul acesta, nu inseamna lipsa de valoare literara. Lacusta stie ce e aia o carte buna si are si talentul necesar sa o scrie. Asta a facut si acum. A imaginat (sau pur si simplu s-a uitat in oglinda) un personaj care oscileaza intre discretia bibliotecii si singuratatea galagioasa a circiumii. Adica intre doua ratari. Salvarea personajului e una singura: sa scrie cartea pe care tocmai o cititi. Sper. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 7 iunie 2007, Cultura |
| Un roman foarte original, aproape straniu, compus cu toate dexteritatile textualismului, dar si cu o gravitate caracteristica. In punctul cel mai inalt al prozei lui, Ioan Lacusta ajunge sa oficieze cu devotiunea si umilinta unui drept-credincios al Textului. |
|
| Paul CERNAT, 23-29 august 2007, in Observator Cultural |
| Naratorul priveste inapoi si in jurul sau cu tristete si compasiune, se priveste alternativ «dinauntru» si «din afara», dinspre viitor spre trecut sau viceversa, intr-un joc nelinistitor de lumini si umbre. Un personaj iluzionat, ispitit, infricosat, dezamagit, risipit, dar cu mari resurse interioare. Citeva teme recurente organizeaza muzical compozitia cartii, iar haosul intimplarilor si amintirilor e captat in armoniile unei cutii de rezonanta: Luminarea, refugiul evazionist in alcool si in spatiul «manastiresc» al Bibliotecii, cuplul de orbi de la beraria Gambrinus care-si ling unul altuia lobul urechii intr-un straniu ritual amoros, batrinul orb cu bastonul alb pe genunchi, cintind pierdut la o muzicuta in Cismigiu, universul contemplativ al Bibliotecii, cu ritualul ei cotidian, invariabilul Bulevard Elisabeta si drumul spre «casa». |
|
| ***, 2 septembrie 2007, in Evenimentul zilei |
| Romanul este povestea unui om de-a lungul deceniilor. Luminarea lui Simion, naratorul, este, de fapt, infernul propriei sale vieti, iar iubirile sale sint ratari in drumul catre luminare. Cartea te plimba spre suferinta, spre impacare, spre remuscari acide, este rezultatul unei infruntari intre livresc si viata reala, infatisind o Romanie cruda: o tara a ratarii si un iad al dezradacinatilor. Romanul lui Ioan Lacusta te lasa, cu siguranta, fara iluzii. |
|
| Tania RADU, 15-21 ianuarie 2008, in Revista 22 |
| Luminare este unul dintre cele mai interesante romane din ultimii ani. O coborire in istoria personala, cu impuls curatitor, dar nu justitiar. O descarcare de disperare controlata, un pact cu viata: impacarea contra acceptarii esecului. Literar vorbind, tema e una dintre retetele ambitioase ale succsesului. |
|
| Marius CHIVU, 13-19 septembrie 200, in Dilema Veche |
| Romanul este plin de personaje si episoade - incidente memorabile, Ioan Lacusta este un foarte bun povestitor – cum sint cele doua secvente de voyeurism, impresionanta scena a demolarii manastirii Vacaresti, discutia basarabeana cu rusul Matvei admirator al lui Visotki, marturisirile turcului Kerim din Balcic, povestea de dragoste cu fermecatoarea evreica Ester sau intimplarea cu cepele cumparate de la aprozar, citeva pierdute, altele daruite profesorului beat care le asaza in servieta linga Poezia lui Croce, dar si multe altele. Apoi, la Ioan Lacusta am gasit o problematica a moralitatii si a responsabilitatii scriitorului, pe care nu multi se incumeta sa o abordeze. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 12 mai 2007, Suplimentul de cultura |
| Romanul lui Ioan Lacusta aduce, pentru mine, ceva cu totul «nou»: problema tipului moral. Poate ca vi se pare un subiect demodat, insa tocmai faptul ca ne uimeste problematizarea aceasta demonstreaza cit de mult ne-am indepartat de subiect: naratorul Luminarii nu judeca, dar are puterea de a spune «... le urmaream scrisul. Si, aproape instinctiv, stiam, prevedeam care va face intr-adevar ceva si care doar se va preface. A fost multa impostura si era si atunci, in urma cu 30 de ani, la fel de agresiva, de tifnoasa si de lihnita ca si acum. Anii scursi n-au imblinzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici si ezitarea mea. Lunga mea asteptare pina la a publica ceva. M-am indoit permanent daca eu am caracter. Daca sint un ins moral. Daca pot urma, cit de cit, o minima conduita morala». Lasind la o parte orice conventie naratologica, ma intreb citi dintre scriitorii contemporani isi mai pun, intim, aceasta problema «depasita»... Romanul lui Ioan Lacusta lasa un gust amar: asisti la derularea unui Text real, care te vaduveste de iluzii. Extrem de bine scris, sustinindu-si «tezele» prin anecdotic percutant, sfisietor si nu rareori ironic, uman pina-n maduva oaselor, pare, in peisajul actual, o vioara intr-un cor de schelalaieli. |
|
| Mariu CHIVU, 1 octombrie 2007, in Romania libera |
| Ioan Lacusta este un foarte bun povestitor, iar romanul este plin de personaje si episoade memorabile (cum sint rusul Matvei, admirator al lui Visotki, si turcul Kerim din Balcic sau impresionanta scena a demolarii Minastirii Vacaresti si dramatica poveste de dragoste cu fermecatoarea evreica Ester), care va vor dezvalui unul dintre cei mai interesanti prozatori romani de astazi. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioan Lacusta
Replace all (Colcaiala)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-3389.jpg "Ioan Lacusta")
