|
|
 |
| Dan Silviu BOERESCU, septembrie 2006, Playboy |
 Incursiune necenzurata intr-un autobiografic mereu la limita dintre sublim si penibil, romanul este una dintre cele mai acide satire ale contemporaneitatii autohtone. |
|
| Marius CONKAN, nr. 1-4/2008, in Echinox |
| Romanele lui Cezar Paul-Badescu sint, de fapt, niste antiromane cu antieroi, ipostaziind secvente anodine din viata, tisnind din pretextul de a nu face literatura, dar finalizind prin a o comite. Scrise cu naturalete si fara orgoliu de artist, aceste antiromane, daca ar fi traduse in strainatate (din pacate acest lucru nu a fost inca realizat), ar putea ilustra cu brio perioada postdecembrista a literaturii romane. |
|
| Dumitru-Mircea BUDA, nr 2 / 2011, in Vatra |
| Pe tensiunea dintre biografic si fictional se joaca miza ultimului roman al lui Cezar Paul-Badescu, a carui aparitie n-a fost lipsita de controverse. (…) Experimentul autenticist al lui Cezar Paul-Badescu e cu atit mai incitant cu cit subiectul in sine e unul provocator – expunind, in termenii unei demitizari neconcesive, cronica unui esec amoros. Un esec cit se poate de traumatic, de alienat, nefiind vorba de o aventura adolescentina oarecare, ci chiar de o casnicie din patologia careia romanul isi extrage tema majora a suferintei, a ratarii si a golirii de sens a existentei. |
|
| Grigore CHIPER, ianuarie-februarie 2, in Contrafort |
| Dincolo de disconfortul pe care l-a creat atit prin „materia prima” utilizata, cit si prin produsul final, romanul Luminita, mon amour, deloc simplu sau gratuit, ocupa un loc important in literatura generatiilor mai tinere, care incearca sa apropie, intr-un mod cit mai „natural”, scriitura de ceea ce asteapta lectorul, publicul larg, adica sa devina o carte de succes. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 5 septembrie 2007, in Evenimentul zilei |
| In romanul autofictional Luminita, mon amour, inca tinarul Cezar Paul-Badescu face un portret in aqua forte al fostei sotii si casnicii. Avantajul «gradului zero al literaturii» obtinut sta in exploatarea masiva a istoriei sentimentale si familiale prin care a trecut. Dar apare si un efect de bumerang. Cu cit viata de cuplu si personala e mai grav mutilata, cu atit cartea care o proiecteaza cistiga in consistenta, intensitate si dramatism. Scene puternice, unele de mare efect, se succed atunci cind autorul ne scuteste de plonjoanele sale onirice. Cezar Paul-Badescu stie sa profite de ceea ce i s-a oferit (inclusiv de pumnii si palmele vietii), obtinind nu putine efecte artistice. Desi pledeaza pentru transparenta textului, pentru micsorarea dozei de literaritate administrate lectorului, el reuseste sa faca, indiscutabil, literatura autentica din toate aceste mizerii, deviatii si nebunii etajate. |
|
| Cezar PAUL-BADESCU in interviu cu Elena VLADAREANU, 31 octombrie 2006, Romania libera |
| Cei care chiar imi cunosteau viata particulara isi dadeau seama ca e vorba de fictiune, de o realitate fictionalizata – asta e cea mai buna sintagma. Nu e nici fictiune, nu e nici realitate reala. Plec de la niste lucruri reale pe care le recontextualizez, le dezvolt, le pun intr-o alta lumina, apas pe alte pedale, pun accentul pe alte lucruri. Transfigurez realitatea data, realitatea bruta. E ceea ce am facut in Luminita, mon amour. |
|
| Alex GOLDIS, 30 noiembrie 2006, Cultura |
| Luminita, mon amour e una dintre cele mai bune carti ale anului, un, excelent roman despre dragoste, nebunie si divort – toate, plasate, intr-o dinamica nuantata si sustinute de o constructie narativa care consacra un autor matur. Chiar mergind pe filiera biografica si acceptind ca experientele lui Cezar Paul-Badescu au trecut nemediat in fictiune (desi, dupa cum am vazut, nu e cazul), nu vad de ce am citi Luminita, mon amour ca pe o platire de polite si nu ca pe o intunecata declaratie de dragoste. |
|
| Stefan AGOPIAN, 20 septembrie 2006, Academia Catavencu |
| La fel ca si in cartea de debut, Tineretile lui Daniel Abagiu, Cezar Paul-Badescu se fereste ca dracul de tamiie sa-si numeasca ultimul volum roman. Poate fiindca e un roman autobiografic (auto-fictional, ca sa folosesc si eu un termen la moda) in care fictiunea nu joaca nici un rol si, nu-i asa?, ce roman e ala fara fictiune? Parerea mea e ca greseste, deoarece nu neaparat cantitatea de nascociri da valoare unui roman. A demonstrat-o stralucit cu ani in urma Truman Capote. De altfel, autorul se explica inca din primele rinduri: «Stii ca mie nu-mi place sa inventez povesti din acelea si, oricum, nu-mi place sa inventez». Sincer vorbind, e greu de spus daca lui Cezar Paul-Badescu nu-i place sa inventeze sau nu e in stare s-o faca. Dar, cum spuneam, asta n-are nici o importanta. |
|
| Luminita MARCU, 2 septembrie 2006, Suplimentul de cultura |
| Primele aproximativ treizeci de pagini [ale romanului Luminita, mon amour] te prind in joc exact ca o discutie confesiva in fata unei beri si toti cei care s-au ocupat vreodata cu scrisul stiu ce greu este sa transpui in pagina tiparita autenticitatea unei discutii de acest fel. Gaselnita mail-ului cu care incepe cartea mi se pare foarte reusita si anuntul «nu-mi place sa inventez» ne pune de la inceput intr-o ecuatie a non-fictionalului care nu poate decit sa ne atraga, daca nu sintem ipocriti. Cele doua pagini care urmeaza, in care personajul povesteste cu amanunte o seara, adica «ceva foarte banal, din banalitatea mea cotidiana», mi se par unele dintre cele mai bune doua pagini pe care le-am citit in literatura romana de azi. Daca s-ar face o antologie a spleen-ului de inceput de secol XXI, aceste rinduri n-ar trebui sa lipseasca. [...] Tot ce urmeaza este povestea, explicatia sau incercarea unei explicatii. Cum se naste o asemenea singuratate? O singuratate pe care o stim atit de bine, care seamana cu singuratatile dintotdeauna, dar care are si niste elemente specifice timpului pe care-l traim, timpului in care frigiderul are sertar pentru fructe si in care personajul scrie un mail conectat la ceva ce ne ofera iluzia «conexiunii», timpului in care iluziile casniciei si ale religiei nu prea mai sint posibile, pentru ca au fost, dupa cum se va vedea, incercate si esuate. Greseli personale? Nu doar atit. Pentru ca lumea aceasta din jur are ea insasi, s-ar putea, ceva gresit. |
|
| Florentina CIUVERCA, 19 octombrie 2006, Evenimentul zilei |
| Cartea lui Cezar Paul-Badescu, Luminita, mon amour a stirnit polemici inainte de a aparea pe piata. Privirile dezaprobatoare s-au legat de argumente morale, mai degraba decit literare: de ce a scris despre propriul divort si propria sotie, personaj real, de ce nu i-a dat drept la replica acesteia si de ce a incercat «sa se scoata basma curata», prin literatura, dintr-o casnicie esuata? Divortul, spune scriitorul, a fost doar pretextul pentru o carte de fictiune, in care miza este demontarea retetelor de fericire care ni se servesc zilnic. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cezar Paul-Badescu
Tineretile lui Daniel Abagiu
|
|
|
|
Ultimele aparitii
