|
|
 |
| Cezar PAUL-BADESCU in interviu cu Florentina CIUVERCA, 19 octombrie 2006, Evenimentul zilei |
 Literatura este subiectiva prin definitie si, pe de alta parte, cum sa dai cuvintul partii adverse, ca doar nu esti la tribunal? Nu ma port deloc cu manusi fata de acel «eu» din roman: personajul narator insusi se besteleste in cartea asta. Ar fi o chestie mult prea joasa, eu nu am nevoie de asta. Pina la urma, toata povestea cu divortul e doar un punct de pornire in cartea asta, un pretext. Eu n-am scris de fapt despre fosta mea sotie. Personajul este Luminita, pe fosta mea sotie o chema altfel, era altfel. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 18 octombrie 2006, Adevarul literar si artistic |
| Orice s-ar spune despre Cezar Paul-Badescu, ultimul lucru posibil a fi sustinut este ca s-ar menaja vreun pic. N-a facut-o in Tineretile lui Daniel Abagiu, insa acolo lucrurile puteau fi luate foarte usor – si multi au facut-o – datorita temei; n-o face nici acum, cu Luminita, mon amour, cind, insa, reuseste sa ajunga in zone arondate universal intimitatii, asumindu-si riscul de a-si atrage oprobriul feminismului salbatic, cit si al celor ce se preumbla prin jungla urbana a high-life-ului glossy. Cea mai mare calitate a romanului de fata (ma incapatinez sa-l numesc roman) este perfecta stapinire a stilului zero, cum observa Paul Cernat in prefata, lipsa oricaror supape sentimentale, in fine, faptul ca C.P.-B. a reusit sa scrie o carte absolut chinuitoare. |
|
| Dumitru-Mircea BUDA, 17 mai 2009, pe cultura.inmures.ro |
| Pina la urma, citim, printre rindurile unui roman despre dezamagire, esec si inutilitate, romanul unei crize si al infruntarii acesteia, o poveste post-traumatica, a propriului trecut, care e, dincolo de unele stridente meta-textuale (care, mie cel putin, mi se pare caderi de nivel in constructia cartii) scrisa absolut remarcabil. In codul lui deconstrutiv, romanul lucreaza cu majoritatea tabu-urilor lumii contemporane, verificindu-le rezistenta la critica si parodie, angrenindu-le intr-o comedie tragica a conditiei individului modern. De la femeia-cosmo, emancipata si desensibilizata, in care se transforma, in finalul neasteptat al romanului, Luminita, abandonindu-l pe eroul ce ii asistase suferinta, la artistul-boem sau yoghinii ascetici, un caleidoscop de caractere se desfasoara pe cadrele scriiturii lui Cezar Paul-Badescu, supuse unei poetici a autenticitatii duse la extrem. Nici nu exista, de altfel, personaj, actiune, deznodamint sau alte concepte invechite in economia acestui tip de literatura, care e, fatalmente, lumea unui unic personaj, starea de gratie a inteligentei lui demitizante. |
|
| Florina PIRJOL, 16 noiembrie 2006, Observator cultural |
| Un roman bine scris, profesionist, Luminita, mon amour reuseste in citeva luni performanta de a repune, in termeni updatati, desigur, o problema pe care o credeam defintiv ingropata: aceea a distinctiei (de ordin etic, pina la urma) dintre biografie si literatura. Si o chestionare subiacenta a definitiei primite de-a gata a «literarului»: care sint limitele literarului, din moment ce stim, de la Genette incoace, ca fictiunea nu e un criteriu suficent al literaritatii unui text? Ce sens mai are, insa, gestul de a autoriza fictiunea sa fie pliciul seducator al adevarului, din moment ce pudoarea, moralitatea, tabuurile sint termeni deconstruiti si clasati? Dar in Luminita, mon amour avem o autofictiune bine facuta, ca la carte: decupajul subiectiv, travestiul nominal optional, uneori destul de transparent, ironia construita si umorul cu accente cinice, insertia unor e-mail-uri care sa dea veridicitate povestii, naratiunea frinta de anamneze etc. |
|
| Adina DINITOIU, 16 noiembrie 2006, Observator cultural |
| Un lucru e sigur: cartea lui Cezar Paul-Badescu, Luminita, mon amour (Polirom, 2006), se citeste pe nerasuflate si are priza la cititori si, probabil, acestia din urma vor fi in masura sa judece la final. Pentru cei care se invirt in lumea literara si care-l cunosc, desigur, pe autor, ca si pe fosta sotie – Luminita, in carte –, romanul e un scandal, care polarizeaza receptarile, in functie de amicitii si interese. Opiniile extreme in aceasta controversa ne reintorc la teoria literara si la definitiile/conditiile de existenta ale literaturii: s-a spus, pe de o parte, ca Luminita, mon amour nu este literatura, iar, pe de alta, ca am avea de-a face cu una dintre cele mai bune carti de proza romaneasca din 2006. Cezar Paul-Badescu a scris o carte «nuda», ne-literara, demitizanta si foarte cinica – sa nu uit umorul la fel de cinic (in planul biografic) si sarcasmul (social) – despre esecul casniciei lui de 13 ani, cu o femeie care suferea de serioase tulburari anxioase si care, in momentul in care reuseste sa-si revina, intenteaza divortul. Un divort din care autorul nu-si poate reveni. Naratorul e chiar el, Cezar, autorul care are numele pe coperta si care, dupa cum marturiseste, s-a saturat sa mai fie Daniel Abagiu din primul sau roman. De altfel, autorul s-a cam saturat de tot – cu atit mai mult de conventiile literare! –, divortul l-a golit de toate adevarurile personale, de sperante, de valori (iubire, religie etc.). |
|
| Ovidiu SIMONCA, 16 noiembrie 2006, Observator cultural |
| Luminita, mon amour are meritul de a vorbi (in literatura) despre credinta estropiata, credinta «de la firul ierbii», despre prea putinul ajutor pe care il dau cei din jur unor cupluri aflate in dificultate. Aproapele nu exista, si absenta lui face ca si cuplul sa aiba mai multe departari decit intimitati si intelegeri. Este un roman al mastilor care cad una dupa alta: in primul rind, cade cu zgomot si se sparge in mii de bucati masca (oameni si institutii) celor care iti vor binele. Nimeni nu te poate ajuta sa-ti revii! Singurul lucru care iti ramine: sa povestesti, cu orice riscuri. |
|
| Florina PIRJOL, 13-26 iulie 2007, in Time Out Bucuresti |
| Anul editorial romanesc 2006 ne-a adus doua autofictiuni mult peste valoarea celor aparute in plutonul anterior poliromist: Fata din casa vagon de Ana-Maria Sandu, o reiterare, cu destule merite personale, a genului impus de Simona Popescu, si Luminita, mon amour, romanul lui Cezar-Paul Badescu. Fictiunea dilematistului reuseste sa repuna in discutie problema veche a distinctiei dintre biografie si literatura. Spune, cu destule detalii picante, povestea formarii si apoi a destramarii unui cuplu, pastrind conventiile genului autofictional, mai putin identitatea nominala. |
|
| Paul CERNAT, 11 ianuarie 2007, Observator cultural |
| Controversat si crud, Luminita, mon amour de Cezar Paul-Badescu a avut nu numai succesul scontat, ci si meritul de a repune in discutie – cu scandalul de rigoare – raportul fluctuant mereu negociabil dintre fictiune si non/autofictiune. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cezar Paul-Badescu
Tineretile lui Daniel Abagiu
|
|
|
|
Ultimele aparitii
