|
|
 |
| Radu CIOBANU, iunie, 2007, in Cafeneaua literara |
 Un debut atipic al unei scriitoare tinere, scolita si umblata, care s-a afirmat in critica printr-un discurs personal, recognoscibil, curajos si, nu doar o data, contrariant. Ar fi putut debuta pe calea batuta a culegerii de articole sau cronici ori chiar cu un volum de proza pentru care detine neindoielnice disponibilitati. Dar a ales – dupa toate aparentele, spontan, intr-un moment de entuziasm – aceasta intrare in scena neconventionala, pe care, in subtitlu, o numeste «puzzle spaniol», iar in interviul amintit o considera «un hibrid». O carte care, la urma urmelor, e rodul fericit al unei intimplari inteligent exploatate. |
|
| Tiberiu STAMATE, ianuarie-februarie 2, in aLtitudini |
| De vreme ce nu e cartea unui debutant oarecare, ci a cuiva, cum spune insasi autoarea, cunoscut «mai ales datorita cronicilor literare si articolelor de opinie culturala», o curiozitate precede lectura propriu-zisa: cum ar putea fi cartea unui critic literar de talia Luminitei Marcu? Raspunsul, dupa ce o parcurgi: excelenta. |
|
| Ana Maria SANDU, februarie 2007, Glamour |
| Subintitulata Puzzle spaniol, cartea recompune imaginea unei relatii amoroase. Vei avea parte de o calatorie adevarata: carti, artisti, pagini de jurnal. Ce le leaga? Un sentiment de «pofta de viata». |
|
| Simona SORA, 24 noiembrie 2006, Dilema Veche |
| Trebuie sa recunosc ca debutul Luminitei Marcu m-a luat prin surprindere. Nu e vorba nici despre o culegere de cronici literare (desi ar fi avut de unde alege), nici, de publicarea tezei de licenta sau de doctorat, rescrise pentru alt public, cum ne-am fi asteptat si cum «se face» in presa culturala cu deschidere universitara. Nici vorba. Luminita Marcu debuteaza cu povestea unei pasiuni fulgeratoare pentru o tara (cu limba si literatura ei), un furor neasteptat ce contureaza alt personaj decit cel pe care-l stiam. E ca si cum, scriind o proza cu pretext critic si cu intensa implicare personala, Luminita Marcu ar fi iesit brusc din cadrul constringator al exercitiilor liber impuse ale cronicii literare. Asa incit, in loc sa debuteze cu un remake de cronici neconformiste, cu o monografie frumos incheiata la toti nasturii sau cu un subiect canonic de tranzitie literara, Luminita Marcu isi dedica prima carte indragostirii de Spania. Mi se pare un curaj (critic) si o asumare de sine (acum si aici) care merita toata atentia, cu atit mai mult cu cit gestul ii deschide brusc tinerei autoare o multime de posibilitati. Ea scrie bine, clar si cu maxime efecte de autenticitate nu doar genul acela de recenzie cu pretext critic imediat, ci si un soi de criti-fictiune cu personaje reale si imaginare in care tinta este elaborarea (in sens analitic) mobilurilor interioare si a mecanismelor unei pasiuni. In acest sens puzzle-ul spaniol este o asociere libera de «intimplari» terapeutice, remediul unei angoase rar numite, dar adesea strivitoare. |
|
| Ovidiu SIMONCA, 23 noiembrie 2006, Observator cultural |
| Cartea Luminitei Marcu, debutul sau editorial, Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol, mi-a placut. Am citit-o cu incintare, pentru amestecul de studii serioase si jurnal, in special paginile de jurnal si de marturisiri intime au facut deliciul lecturii. Cred ca Luminita Marcu, de atita frecventare a literaturii, s-a contaminat cu dorinta de a face proza. Mansarda cu portocale contine foarte placute pagini de proza; este calea prin care Luminita Marcu ne ofera o Spanie extrem de atractiva si de pasionanta. |
|
| Luminita MARCU in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 23 noiembrie 2006, Observator cultural |
| Puteam sa debutez cu volume de cronici, de studii, dar am vrut sa debutez cu aceasta carte, n-a fost ceva intimplator. Mi s-a propus sa fac carti de cronici si am refuzat. A fost ceva programat, am avut aceasta ambitie: sa debutez cu o carte despre Spania. E o carte vesela; pe mine m-a facut sa ma simt bine in timp ce scriam la ea. Sint foarte bucuroasa ca am putut debuta cu Mansarda cu portocale. |
|
| Ioana CALEN, 22 decembrie 2006, Cotidianul |
| Mansarda cu portocale face parte, fara discutie, din rindul cartilor pe care le citesti pe nerasuflate si de care ramii indragostit. Te plimba in ritm «sprintar» dimineata prin Madrid, vorbeste despre carti, explica, arata Spania prin ochii altor scriitori, uneori plina de revolta, alteori entuziasta, Romania prin ochii unor spanioli, povesteste orele de spaniola, intimplari marunte legate de subiect. Cind ajungi fix la ultima pagina, poti fi sigur ca Mansarda cu portocale nu este o carte pe care s-o arunci la loc in biblioteca si s-o uiti cu una, cu doua. |
|
| Dana PIRVAN-JENARU, 20 decembrie 2006, Adevarul literar si artistic |
| Este un fel de pariu pe care il face Luminita Marcu in volumul Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol, o carte programata, ambitia declarata a autoarei fiind aceea de a debuta cu o carte despre Spania, si nu cu una de articole publicate in diferite reviste, asa cum i se propusese. Este o carte-hibrid, in a carei componenta intra si citeva astfel de articole deja publicate, dar accentul este pus pe confesiunile cu caracter personal ce ofera un profil psihologic al autoarei, dar construiesc si o viziune subiectiva a Spaniei. Luminita Marcu imbogateste astfel, dintr-o perspectiva feminina, de altfel singura de acest gen, sirul romanilor care au scris despre aceasta tara. Paginile cu insemnari personale constituie latura cea mai rezistenta a cartii, fiind mai reusite decit interviurile cu oameni de cultura spanioli, interviuri ce par, prin comparatie cu acestea, aride. Daca opiniile pot fi lesne contestate, sentimentele mai
greu, de aceea pariul pe care il face Luminita Marcu se profileaza a fi unul cistigator. |
|
| Elena VLADAREANU, 17 noiembrie 2006, Romania libera |
| Cind toata lumea se astepta la un volum de critica sau cronici literare, Luminita Marcu debuteaza cu o carte profund personala despre Spania. A stiut ca va scrie o carte despre Madrid de cum s-a intors de-acolo in Bucuresti, mai precis din februarie 2004. |
|
| Elvira SOROHAN, 14 decembrie 2006, Romania literara |
| Scriu, deci, despre aceasta carte motivata numai de placerea de a o fi citit cu o anume secreta, intelegatoare adeziune, stiind bine ca nu voi reusi sa spun chiar tot despre numeroasele locuri atractive din fondul ei variat si unitar in acelasi timp despre o Spanie spirituala, Spania Luminitei Marcu. Cheia cartii e o afinitate electiva ce nu are nevoie de explicatii, e o relatie afectiva cu un ce complementar. Cartea e intr-un fel contagioasa, pentru ca te obliga sa te controlezi daca ai vreo pasiune, in afara de profesie, ceva numai al tau care sa te faca mai vrednic sa poti suporta ceea ce-ti place mai putin. Scriind despre Spania, Luminita Marcu scrie despre ea, recenzind note de calatorie in lumea iberica, se spune si se scrie, in fapt, tot pe ea, aparindu-si egoist iubirea. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Liviu Antonesei
Literatura, ce poveste! Un diptic si citeva linkuri in reteaua literaturii
|
|
|
|
Ultimele aparitii
lecturii.editiaaii-a,revazutasiadaugita.jpg "Matei Calinescu")
