 |
| Silvia DUMITRACHE, 6 octombrie 2010, in Observator cultural |
Marina, ca si Umbra vintului, de altfel, dincolo de talentul romancierului de a doza perfect cantitatea de straniu inserat in itele povestii, impresioneaza prin calitatea descriptiva a orasului in care locuitorii pot descoperi mult mai mult decit monotonia vietii cotidiene. Barcelona, asemenea Macondoului lui García Márquez, devine un oras magic, in care isi gasesc locul atit idile de o puritate si delicatete ce amintesc, pe alocuri, de cartile unui Lamartine, cit si grotescul si suspansul á la Marry Shelley. Barcelona, orasul cu „stoluri de porumbei care zburataceau printre chioscuri cu flori si cafenele, cintareti ambulanti si dansatoare de cabaret, turisti si localnici, politisti si pungasi, cetateni si strigoi din alte epoci”, cu acel „miraj de bulevarde si stradute”, este un oras de care te poti indragosti usor, citind cartile lui Zafon. Este orasul care nu cunoaste granite si care ofera, in melanjul sau de nou si vechi, de pitoresc si mundan, posibilitati de a descoperi o altfel de realitate, una incarcata simbolic: „timpul si memoria, istoria si fictiunea se topeau in acel oras fermecator ca acuarelele in ploaie”. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 27 noiembrie 2010, in Suplimentul de cultura, n.292 |
Romanul e plasat intr-un peisaj gotic. Peste tot numai mistere, peste tot numai umbre, tenebre, fantome, sunete stranii si un miros ametitor de putreziciune. Si cind goticul se amesteca cu fantasticul ne trezim in mijlocul unui bal mascat ai carui protagonisti sint papusi enorme, in marime la scara reala, alcatuite din lemn, metal si ceramica, imbracate in straie luxoase, atirnind de mii de cabluri si puse in miscare de o masinarie invizibila. Este un spectacol grotesc, caci papusile sint neterminate: unora le lipseste o mina, altora un picior.
Romanul este alcatuit din numeroase incursiuni in timp, care au un singur scop, asumat pina la capat de Zafon, acela de a cuceri si de a reconstrui lumi pierdute. |
|
| Delia MARC, 22 septembrie 2011, pe filme-carti.ro |
Un melanj extraordinat de real si ireal, nascut dintr-un mare talent, dintr-un spirit complex, imaginativ, profund cunoscator al sufletului si aspiratiilor omenesti si profund iubitor al Barcelonei. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 22 septembrie 2010, in Dilema Veche, nr. 344 |
[…] Caci Marina, cu povestea sa non-stop delectabila in excesele vitezei epice, ale abundentei de sabloane, dar si a intorsaturilor din condei, cultiva un soi de frenezie adolescentina, de a carei energie iti face oricind placere sa-ti amintesti.
Sintem, bineinteles, tot in Barcelona – la sfirsitul anilor 1970, de asta data, dar epoca nu conteaza prea mult, fiindca decorurile vor pastra, in esenta, un anacronic aer dickensian. Iar ceea ce se intimpla aici va amesteca melodrama si horrorul, intr-un fel de meli-melo cu strasuri gotice pentru toate gusturile: strazi inguste si intortocheate, cimitire tenebroase, subterane labirintice, case misterioase/parasite/delabrate, cu „suvite de ceata marina maturind treptele de la intrare“, monstri „din lemn, piele, metal si os“, gloante de argint, seruri ale invierii din morti, Frankensteini de ambe sexe si amoruri ascunse sub taine nesfirsite. |
|
| Alina PURCARU , 21 august 2010, in Corso |
Debutul lui Zafon e o declaratie de adeziune la buna traditie a romanului gotic, cu toata recuzita genului: case bintuite, vizite nocturne in cimitire umede, aparitii spectrale, suspans, eroi inocenti care isi traiesc cast prima iubire si isi baga nasul in secrete care nu-i privesc.
Cel care spune povestea este Oscar Drai, un pusti de 15 ani care, indragostit de prietena lui, Marina, fiica unui pictor bolnav si a unei cintarete de opera defuncte, cutreiera Barcelona si da peste o poveste sumbra, de care nu poate sa ia distanta. Este o carte pe care ti-o imaginezi, pagina cu pagina, transformata de Tim Burton intr-un film care-ti da fiori pe sira spinarii! |
|
 | | 1 | |  |
|
|
 |
|