
|
|
 |
| Lavinia ROGOJINA, 9 decembrie 2010, in Echinox |
In aceeasi categorie a romanelor claustrate cumva de obsesii, minimaliste mai degraba ca scriitura, poate fi inclus si romanul Mingiieri straine, guvernat de fantasme si de vinovatia unanima a personajelor.
(…) Cit despre succesul la public, cred ca Ian McEwan nu este adorat de cititori (asa cum se intimpla cu alti scriitori) si nici nu reuseste sa fascineze privirile inocente – relatia cu autorul e frustranta (in sensul cel mai bun al cuvintului, ca provocare permanenta), dificila si uneori cathartica. Mai mult, scriitorul britanic refuza sa iti ofere povestea frumoasa pe care ti-o doresti sau finalul fericit la care totusi sperai. Pe de alta parte, face o miscare foarte inteligenta si nu tine partea personajelor sale, nu alege judecati facile pe care sa le disperseze in naratiune, el construieste foarte abil un univers fictional incert in care interpretarile apartin cititorului, uneori chiar si concluziile. |
|
| Mircea MIHAIES, 24 decembrie 2004, Cotidianul |
Dupa unii, Ian McEwan e cel mai mare scriitor britanic contemporan. Amestec de roman negru si analiza a psihologiei abisale, Mingiieri straine e povestea, pe fundalul unei Venetii putrede, mortuare, a doua cupluri ce ating extazul sexual, dar si abjectia ultima. |
|
| Geo VASILE, 23 martie 2005, Luceafarul |
Aparent, Mingiieri straine este o poveste despre bulversarea vietii si chiar moartea celui ce, plecind in strainatate, la Venetia, sa zicem, se increde in straini, lasindu-se prada unor gazde, par hazard, atinse de psihopatologia freudiana cu episoade criminale. Pentru personajul Colin, un tinar de o frumusete desavirsita, pericolul a fost mortal. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 15 iulie 2005, Dilema Veche |
Ramine insa o enigma cum poate un scriitor sa imbine niste elemente ale literaturii de consum intr-un coplesitor roman de atmosfera. Un raspuns sigur ar fi: ca prin farmec. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
 |
|

|
|