|
|
 |
| Oana Catalina NINU, 18-24 februarie 2009, in Observator cultural |
 Citind Mireasa cu sosete rosii, nu „vezi” personajele, ci le auzi. Unele vorbesc in soapta, altele declama, iar altele isi spun povestea pe un ritm care pastreaza ceva din anticele incantatii. Toate sint foarte vii, dar, in acelasi timp, serafice, fara trup si, prin aceasta, de o intensa poeticitate. |
|
| Octavian SOVIANY, 16-31 martie 2009, in Tribuna |
| Relatind, in felul sau, povestea „femeii la treizeci de ani”, care ia aici ipostaza unui suflet anxios si retractil pina la granita autismului, prea bintuita de fantasme ale „duhului geaman” pentru a se putea fixa intr-o relatie stabila cu un partener real, caci preferintele sale merg totdeauna in directia barbatului „visat” sau „scris”, cartea Adelei Greceanu impleteste autobiografia fabuloasa, in registru nocturn (prima secventa), cu notatia jurnaliera, opunindu-i eului empiric un eu mitic si cotidianului anodin visul ca forma de evaziune compensatorie. |
|
| Luiza VASILIU, 14-20 martie 2009, in Suplimentul de cultura |
| In Mireasa cu sosete rosii, proza nu numai ca respira, dar isi permite sa se-apropie uneori atit de mult de poezie, incit romanul devine un prozo-poem discret si delicat. Mireasa e, intr-un fel, cel mai frumos raspuns pe care-l avem in literatura romana la Zenobia lui Gellu Naum. |
|
| Adela GRECEANU in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 13-19 decembrie 2008, in Suplimetul de cultura |
| Multe se afla in cirdasie in cartea asta (pe care n-as numi-o poem in proza): chiar poezia si proza, o scriere nocturna, pe mai multe voci si alta alba, monotona, vorbaria si tacerea, fata intunecata si fata diurna a personajului central. Asa ca aceasta carte s-ar putea sa fie o cronica a felului in care se leaga fata si reversul. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 13-19 decembrie 2008, in Suplimentul de cultura |
| Mireasa cu sosete rosii difera mult de ceea ce a scris pina acum Adela Greceanu, care s-a remarcat mai ales prin poeziile sale. Acest roman demonstreaza insa ca Adela Greceanu scrie si o proza de buna calitate, o proza poetica, plina de substanta, in care alegoria joaca un rol deosebit de important. Romanul Mireasa cu sosete rosii poate fi considerat si un roman poetic ("nu sint prozatoare, dar «poezia» mea are «poveste»"), unde viata si moartea se afla intr-o "cirdasie perfecta", urmarindu-se la tot pasul una pe cealalta. |
|
| Adela GRECEANU in interviu cu Veronica D. NICULESCU, , in tiuk.reea.net |
| Am asa o banuiala ca n-am facut cum fac prozatorii pur-singe. Nu ca imi inchipui ca ar face toti la fel, dar ei cam stiu de la inceput ce si cum. Or’ eu m-am aruncat cu capul inainte. Am scris cu ochii larg inchisi, dar cu urechile bine ciulite. La inceput am transcris vocile unor femei cu care am avut de-a face si asta mi-a facut mare placere. Pina cind s-au adunat niste zeci de pagini. Aveam deja cinci voci, aveam povestile lor, uneori tensiune intre ele si mi-am zis ca ar putea iesi o carte. De atunci ma tot laud ca aud bine. Nu doar vocile soliste, ci si tacerea. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
