Ca sa parafrazez: Cine-si iubeste memoria si-o va pierde, si cine nu... Romanul descrie perioda fascista din nordul Italiei - fiind fara dar si poate un roman autobiografic - insa asa cum era vazuta de ochii unui copil, retraita prin mintea unui adult. E o carte sensibila si din care cei interesati de subiect au ce afla. Va intrebati daca personajul principal isi va recapata memoria? Da, si-o recapata, dar plateste un pret... Pretul uitarii... Pentru ca ceea ce a insemnat fascismul, ca si ceea ce a insemnat comunismul, nu trebuie uitat! Un adevarat roman marca Eco!

Ca să ştim cine sau ce suntem, trebuie să ne raportăm corect la perioada pre-adolescentină. Atunci se formează mare parte din “felul-nostru-de-a-fi.” Deprinderile căpătate atunci sapă adînc făgaşul pe care întreaga noastră viaţă va curge. Fantasmele care ne populează imaginaţia în acea perioadă ne vor urmări pe tot parcursul existenţei noastre. Atunci, fiecare dintre noi îşi capătă propria sa “Misterioasă flacără a reginei Luana.” Mai mult sau mai puţin conştient, întregul nostru univers propriu va gravita în jurul acelei fantasme : “O-flacară-nestinsă-a-unui-ideal.” Sînt amintirile noastre corecte ? Ne putem noi privi obiectiv, ca să ne “povestim” cu acurateţe ? Cît îi influenţăm noi pe alţii şi cît ne influenţează alţii pe noi ? Cît de mult preluăm de la alţii, în aluatul din care este făcut “Felul-nostru-de-a-fi?” Sînt amintirile celorlalţi despre noi,  exacte ? Ne pot ei privi cu obiectivitate ? “Ne povestesc” ei cu acurateţe atunci cînd ne redau capitole obscure din propriul nostru trecut ? Cît de mult ne transmit adulţii copilăriei noastre din propria lor “Misterioasă flacără a reginei (lor) Luana?” Cît din “Felul-lor-de-a-fi” s-a topit în “Felul-nostru-de-a-fi?” Sîntem noi, oare, un veşnic palimpsest ? Umberto Eco pare să spună  că DA! Asta suntem! Un palimpsest format din două lumi. O lume interioară şi o lume exterioară, lumi care uneori sînt tangente, alteori sînt secante, dar de cele mai multe ori sunt incongruente. Fiecare dintre noi îşi trăieşte, pînă la urmă, propria sa singurătate. Fiecare dintre noi îşi locuieste propriul său metoq. Fiecare dintre noi este în căutarea Propriei Lila Saba. Ferice de cei care o găsesc de la bun început. Sau NU?

 ”Oamenii sunt amintirea noastra despre ei. Ce numim VIAŢĂ este, una peste alta, suprapunerea amintirilor celorlalţi.” – spune Iosif Brodski.

 ’De îndată ce se realizează, orice vis, prin definiţie, suscită o anumită decepţie.” – spune Amos Oz.

 ”Sîntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia cu semenii noştri. La fel de nevolnici ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie aşadar să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” – spune B. Pascal

 ”Îmi edific amintiri. / Viaşa mi-o întind acestui miraj. / În fiece clipă ce trece, / în fiece moment /întorc uşor o pagină /cu mîna tremurîndă. / Iar amintirea-i acea undă / ce încreţeşte iute faţa apei / si dispare.”  – Spune Umberto Eco

 Aceasta a fost relatarea şi interpretarea mea – ambele parţiale – la această mirabilă carte; din care fiecare înţelege ce vrea.

 “Iar amintirea-i acea undă

ce încreţeşte iute faţa apei

şi dispare.”

Postat in Uncategorized | Etichetat amos oz, iosif brodski, misterioasa flacara