|
|
 |
| Florin IRIMIA, nr. 30, in Noua literatura |
 Faimos pentru imagistica sa violenta, sumbra, macabra, chiar apocaliptica, Palahniuk nu sacrifica verosimilul in favoarea crearii de atmosfera. Dimpotriva, lumea modei, cu manechinele, cu invidiile, cu ambitiile si cu grotescul ei, este surprinsa in tonuri dintre cele mai realiste, chiar daca s-ar putea argumenta ca lumea modei in sine nu prea are de-a face cu realitatea. Dincolo insa de aceasta conjunctura trebuie spus ca realismul lui Palahniuk e mai mereu unul hidos, mutilant daca nu la propriu, ca in romanul de fata, atunci cel putin simbolic, desi de cele mai multe ori scriitorul opereaza pe ambele planuri simultan.
Finalul, apoteotic ca de obicei, da cartile (sau cartea) pe fata, clarificind implicit si scena din deschidere cind «nimeni nu-i mort de tot dar sa zicem ca ceasul se apropie.» Adevarul se dezbraca de toaletele dichisite ale aparentelor si se infatiseaza dinaintea noastra gol-golut in toata splendoarea sa. Totul e bine cind se termina cu bine sau pe cit se poate de bine in acest univers paralel, familiar si totusi atit de straniu, care este fictiunea. Hipnotic, necrutator, intens, Palahniuk este si un maestru al subminarii tuturor conventiilor (literare dar si lumesti) unui joc pe care scriitorul il face cu placere pentru ca singurele reguli sint ale lui. |
|
| Bogdan PAPACOSTEA, aprilie 2008, in Tomis |
| Cartea este o comedie neagra in care personajele se afla intr-un continuu dans al identitatilor. Fiecare devine altcineva de citeva ori, toti isi dau jos mastile numai ca sa descopere masti si mai elaborate. In final toata lumea este toata lumea, intr-o aglutinare infernala in care insasi ideea de identitate pare o gluma proasta. Cartea se citeste pe nerasuflate, iar atmosfera deliranta si macabra nu te poate impiedica sa rizi in hohote in cele mai sensibile momente ale traumei. De citit cu atentie, de mai multe ori. |
|
| Marius CHIVU, 30 aprilie 2008, in Adevarul literar si artistic |
| Avem in romanul de fata un pulp fashion grotesc despre automutilare ca ultima forma de reactie intr-o lume corupta, ipocrita si contrafacuta, un roman care se transforma intr-un gender horror anarhist plin de suspans ce asigura soc dupa soc pina la ultima pagina. Nu conteaza decit ceea ce se vede si exista un anumit standard pentru ceea ce trebuie sa se vada – aceasta este noua conditie umana! (P.S. Nu recomand romanul delicatilor, depresivilor, idealistilor, fotomodelelor sau femeilor gravide.) |
|
| Ioana CALEN, 22-24 februarie 2008, in Cotidianul |
| Intriga este greu de rezumat. «Nu te astepta sa fie genul ala de poveste cu: si apoi, si apoi, si apoi», avertizeaza naratorul la inceputul capitolului doi. Dimpotriva, fragmentele de poveste sint aruncate in carte intr-un mod mai degraba brutal, prin imperative de genul «sari in urma cu douazeci de ani, sari in prezent, sari la dupa ce am terminat cu pozele, sari inapoi la camera de urgente etc.». Nu-i de mirare ca romanul a fost initial respins de edituri pe motiv ca este «prea tulburator» si ca nu se incadreaza in nici o nisa de marketing. Umorul sau negru, cruzimea, cinismul, scufundarile in detalii psihologice, sexuale, viscerale sau scatologice s-au dovedit prea mult. |
|
| Doru BUSCU, 20-26 august 20, in Academia Catavencu |
| Episoadele psihotice se simt in largul lor de la prima propozitie. Legea o fac insa inteligenta scriiturii si, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, verbul de neegalat al lui Chuck Palahniuk. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 19-25 aprilie 2008, in Suplimentul de cultura |
| Ce este monstrul invizibil, daca nu acea latura ascunsa a fiintei noastre care, in jocul cu realitatea, triseaza de fiecare data? Automutilarea sau distrugerea de sine reprezinta de fapt tema principala a acestei carti. Prin distrugerea sinelui si stergerea completa a trecutului este posibila crearea unei noi identitati. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
