Fie ca povesteste crampeie de amintiri, axate pe cate un personaj, ca in prima sectiune a cartii, fie ca investigheaza misterul unor crime in serie («Cioplitorul de sicrie»), fie ca face "portrete conversationale», Truman Capote ramane fidel si in acest volum «jurnalismului narativ» distilat ca «arta literara. Insoteste o menajera negresa prin casele din New York unde lucreaza cu ziua si, din conversatiile cu ea, din propriul simt acut de observatie, afla povestile de viata ale locatarilor ("O zi de munca"). Intors in locurile copilariei, la New Orleans, sta de vorba intr-un bar cu o femeie cunoscuta in urma cu patru decenii despre trecut («Gradini ascunse»). De un interes special e «portretul conversational» al lui Marilyn Monroe intitulat «Un copil frumos» (Truman a fost prieten bun cu diva, care i-a inspirat-o pe Holly din «Micul dejun la Tiffany» si cu care se asemana psihic in anumite privinte). Dar cel mai impresionat si mai revelator pentru starea de spirit a scriitorului din ultimii sai ani e dialogul cu sine insusi ce incheie, testamentar, volumul si care te izbeste direct in inima... La un sfert de secol de cand personajul spectaculos T.C. si-a incheiat viata (ea insasi devenita subiect de filme si carti), opera lui continua sa ne farmece cu usurinta ei incarcata de sensuri, cu atmosfera indecisa intre ironic, bizar si grav, cu stilul perfect in care reinventeaza suferinte si bucurii comune. Omenescul universal in imagini privilegiate.