|
|
 |
| Vasile Dem. ZAMFIRESCU, septembrie 2010, in Dilemateca |
 In pofida tuturor indoctrinarilor mai vechi sau mai noi, care o rusinau pe femeia insarcinata si o determinau sa se ascunda, M.M. si alte autoare transmit convingator mindria de a fi nascatoare de viata. M.M. nu ezita sa dea chiar o valenta materna lui Dumnezeu: «Stiu ca Dumnezeu ne iubeste mai mult decit pe sine. Si percep dragostea aidoma celei materne, dar nesfirsite... Dumnezeu, Marele Creator, este Mama eterna si Tatal etern deopotriva, dar fara limitele noastre».
Plata pentru aceasta pozitie demiurgica nu este deloc usoara. Pe de o parte, durerile nasterii, care revin ca un leitmotiv in multe din «istoriile» cartii, iar pe de alta parte, grija pentru copil, care nu o mai paraseste niciodata pe mama. Rasplata este insa si ea pe masura, capabila sa tina lucrurile in echilibru.
Un asemenea feminism, eliberat de irationalul protestului viril, are toate sansele sa cucereasca nu numai femeile, ci si pe barbati, ca si pe... psihanalisti. |
|
| Ion Bogdan LEFTER, , nr. 10, in Apostrof |
| Extraordinara, teribila, entuziasmanta aparitie editoriala: Nasterea. Istorii traite, culegere de marturii semnate de douazeci de doamne despre momentele in care si-au adus pe lume copiii. [...]
Drept care cartea intreaga e nu doar interesanta, ci si pasionanta la lectura, foarte amuzanta ici-colo, atunci cind ironia si autoironia sint la ele acasa, emotionanta peste tot, uneori profund emotionanta. Nu putine sint paginile de literatura de cea mai buna calitate. Fiindca, dincolo de proiectul de cercetare socio-umana de la care operatiunea a pornit, avem de-a face - nu-i asa? – cu o scriere memorialistica tematica, tematizata. |
|
| , martie 2010, revista Avantaje |
| Daca esti in cautarea unui ghid care sa-ti dezvaluie secretele si trucurile unei sarcini fara probleme, cu siguranta nu le vei gasi in aceasta carte. Vei descoperi, in schimb, 20 de marturii ale unor persoane care au acceptat sa povesteasca despre felul in care au resimtit cea mai intima experienta pe care o poate trai o femeie, inca din clipa in care au aflat ca sint insarcinate. De la nasterea «asistata» de moase pina la felul in care este gindit sistemul sanitar la noi (si la ceilalti), de la nasterea pe cale naturala pina la posibilitatea de a alege anestezia epidurala, toate acestea ne arata faptul ca experienta nasterii nu ar trebui sa mai fie un subiect tabu nici pentru noi, femeile, nici pentru ei, barbatii. |
|
| Simona SORA, mai 2010, in Dilema Veche, nr. 325 |
| Daca vom dori sa aflam, peste 100 de ani, cum se nastea in Romania sfirsitului de secol XX si inceputului de secol XXI, Nasterea. Istorii traite va fi o sursa inestimabila. Vom putea rememora, cu usurare, pacalelile (sau, cine stie, acuratetea) „ceasului biologic“, evolutia scorurilor (primite de mama si copil) la nastere, spitalele insalubre, doctorii impostori si spertari. Daca citesti insa azi acest cutremurator dosar de marturii, si locuiesti (inca) in Romania, intelegi imediat ca nasterea unui copil aici este, inainte de orice, o loterie care trebuie musai aranjata din vreme.
Nasterea e o carte cu efect intirziat si oarecum regresiv. Cind tocmai te intrebi „la ce bun?“ te trezesti amintindu-ti lucruri uitate, vag patetice si strictamente private despre... nastere. |
|
| Mihaela MIROIU, 3 martie 2010, in Gandul |
| De obicei, aceste experiente trec drept lucruri care se pot povesti in gineceu, in spatiul privat, femeile nu vorbesc despre ele in spatiul public, le considera prea intime. [...] Sint povesti de agonie si extaz, de suferinta si fericire. Nu exista moment al implinirii mai mare pentru o femeie decit sarcina asumata si vederea copilului dupa nastere. Tatii s-au schimbat mult cu timpul. Daca pe vremuri se imbatau pulbere dupa ce aflau ca au un copil, acum stau la nastere alaturi de mama. Si nu doar atit: umbla cu ecografia copilului in buzunar si o arata cunoscutilor si pregatesc cum se cuvine venirea acasa a copilului. |
|
| Oana BALUTA, 25 februarie 2010, in Observator cultural |
| Nasterea. Istorii traite nu este cu si despre femei, exclusiv pentru femei. Deloc. Este o carte cu tati, soti, frati, bunici, adresata si barbatilor. Din cele douazeci de povesti de viata, se desprind tipologii diferite de barbati, intilnim soti implicati aproape pas cu pas in ceea ce inseamna graviditatea, chiar si nasterea si ingrijirea, mai neindeminatici ori mai priceputi in schimbarea scutecelor si baita copilului, care fac dovada unei paternitati asumate si responsabile, dar si soti care au o relatie pasagera cu femeia insarcinata si copilul din pintecul ei. A fost si continua sa fie nedreapta incalcarea dreptului tatilor de a-si vedea copiii dupa nastere. Acestia reusesc, doar ei stiu cum, sa ajunga totusi sa-i vada, sa-i mingiie, chiar sa le dea o suzeta atunci cind pling. |
|
| Teodora-Eliza VACARESCU, 25 februarie 2010, in Observator cultural |
Unul dintre scopurile fundamentale ale volumului explorator Nasterea… este acela de a vizibiliza, prin verbalizare, sarcina, nasterea si maternitatea, care, desi participa la constituirea fiecareia si fiecaruia dintre noi, reprezinta o zona tabu si lipsesc aproape cu desavirsire din discursul public din Romania. Dar, in continuarea acestei vizibilizari si includeri in canonul cunoasterii si in simtul comun, ar trebui sa se produca si o constientizare, recunoastere si valorificare a acestor procese, experiente, munci si moduri de cunoastere specific femeiesti. Or, definirea prin asociere reproduce paradigma patriarhala care deturneaza si mistifica vietile si rolurile femeilor.
O forma a acestui tip de definire si identificare este inscrisa si in limba. M-am lovit de mai multe ori de o constructie lingvistica echivoca, atunci cind am vrut sa vorbesc despre povestirea mamei inclusa in volum: voiam sa ma refer la «nasterea mamei», in sensul ca ea mi-a dat nastere, si mi s-a replicat ca ar trebui sa spun «nasterea mea». Nu, nu este nasterea mea, eu nu am avut nici o contributie. Nu eu m-am nascut, ci mama m-a nascut. Deci, daca vrem cu tot dinadinsul sa definim pe cineva in relatie cu altcineva, copilul ar trebui sa fie definit prin asociere cu mama. |
|
| Iulia POPOVICI, 18 februarie 2010, in Observator cultural |
| De ce e, totusi, aceasta carte frumoasa? Nu doar pentru ca, inevitabil, orice carte scrisa de mame pentru copiii lor e o declaratie de iubire si de biruinta a vietii, ci si pentru ca e o alcatuire de texte inteligente, in general lipsite de inefabil siropos. Pentru un prim pas spre detabuizarea feminitatii, exercitiul e, chiar daca limitat, fabulos. |
|
| Elena VLADAREANU, 12 martie 2010, in Suplimentul de cultura |
| Nici una dintre cele de mai sus nu este scriitoare. Ce le leaga insa pe aceste femei si pe alte inca 11 este experienta maternitatii. Toate au scris despre sarcina-nastere-lauzie. Fara metafore, pe alocuri abrupt, dar niciodata rece. Un volum in primul rind adevarat, sau mai bine zis «trait», care poate fi vazut si ca o incizie prin ultimii 50 de ani si prin modalitatile in care se naste si se nastea in România. De la nasterea neasistata, in cimp, fara medic, cel mult cu moasa, la aparatele performante, ecografii 3D, asistarea tatalui la nastere. Mai mult, este vorba aici si despre evolut ia «maternitatii» ca subiect: nu mai este un tabu, uneori are parte de supraexpunere mediatica – vezi cazul «sarcinii VIP» –, dar continua sa fie cea mai intima experienta a unei femei. |
|
| Sofia VACARESCU, 12 martie 2010, in Suplimentul de cultura |
| Am scris rindurile astea in ’78 si in ’85 doar pentru mine. La aproape 30 de ani am simtit nevoia sa le transform in declaratie de dragoste pentru fetele mele. Cind le-am vazut in volum am simtit ca am pierdut ceva. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Emil Brumaru
Cersetorul de cafea
|
|
|
|
Ultimele aparitii
