|
|
 |
| Alexandru MATEI, nr. 3, 2009, in Vatra |
 Poate ca primul poet post2000ist care stie precis ce inseamna astazi literatura este Dan Sociu, in calitate de romancier. |
|
| Dan Sociu, iunie 2010, pe psychologies.ro |
| Dupa o luna – timp in care am scris, ca posedat, cite 15 ore pe zi si uneori chiar mai mult – am terminat „Nevoi speciale”. N-am redactat-o aproape deloc, am taiat doar unele fragmente, pentru ca imi vedeam textul mai mult ca pe un testament si mai putin ca pe o carte literara si voiam sa pastrez acel aer de document ultim, cu toate stingaciile sale.
M-am privit cu toata luciditatea si onestitatea de care am fost capabil, desi uneori cred ca am fost prea dur cu mine insumi, iar alteori ca nu destul de dur. Cartea e totusi una literara, pentru ca nu se poate altfel, asta sunt eu, pentru asta m-am antrenat ani de zile. Neputinta iesirii din estetic e si una din temele cartii. |
|
| Rita CHIRIAN, 29 octombrie 2009, in Cultura |
| Dan Sociu nu este un fabulator de anvergura. Posedind o imaginatie minimala si un gust al detaliului violent, Sociu schiteaza fugar, cotrobaie cu infrigurare prin cotloanele unei memorii pervertite, mai putin atent la economia intregului decit la coerenta launtrica. De aceea, poate lasa impresia prozatorului minimalist, descriptor al mereu acelorasi turgescente interioare, maniacal emfatic si obsesiv pina la dezgust; reiteratia e, in aceeasi masura, autolegitimare si autoflagelare. Reflexiv (si citi ar fi fost aceia care ar fi mizat pe aceasta dimensiune a lui Dan Sociu?) si consistent, romanul se citeste cu placere, fiindca evenimentul exterior nu e decit un prilej de accelerare a turbionului interior, cel care acumuleaza datele reconfigurarii personale. |
|
| Iulia POPOVICI, 23 ianuarie 2009, Liternet |
| De ce m-oi fi apucat eu de scris asa text? Numai ca sa zic ca e cea mai buna carte a lui Sociu si as vrea sa n-o fi citit niciodata? Am si eu probleme cu maturizarea. |
|
| Dan SOCIU in interviu cu Adrian SCHIOP, 22 ianuarie 2009, in Romania libera |
| Cartea am purtat-o cumva in cap inca de cind am stat in spital si am renuntat la alcool, pentru ca mi se parea bizar ce se intimpla in mintea mea si trebuia sa comunic asta. Rezidenta si despartirea de prietena mea au fost triggerul (resortul – n. red.) care a declansat povestea. Am scris cartea cam intr-o luna si ceva (prima versiune), cite 10-15 ore pe zi si mi-a placut mult. |
|
| Costi ROGOZANU, 18 februarie 2009, in Cotidianul |
| A venit cu idei interesante editorial. A inceput sa faca proza sacadata, buna de trimis in foileton prin SMS. In noua Nevoi speciale, literatura capata o binevenita nota angoasanta pentru ca apare un nou ingredient pe cit de tadiţional, pe atit de autentic: boala, frica de moarte. E marea diferenţa dintre Urbancolia si Nevoi speciale si e si motivul pentru care aceasta a doua carte mi s-a parut buna. In rest, principalele delicii vin din micile formulari, din micile povestioare de revista re-spuse, re-conotate. Amorurile, scenele de sex si-au pierdut mult dintr-un machoism aproape brebanian si au devenit sumbre, prinse intr-o aura abia acum urbancolica”. Credinţa in pseudo-biografism nu este decit o noua nota in manifestul amplu al construirii autorului in detrimentul textului. Faurirea imaginii e o obsesie placuta la Sociu, asa ca il salut in sfirsit cu respect. |
|
| Cosmin CIOTLOS, , in Romania literara |
| Daca Urbancolia imi placea - cum scriam, acum citeva luni, in cronica dedicata romanului - pina la urma, adica la a doua parcurgere, Nevoile speciale imi plac, ca sa pastrez formula, numai la urma, adica pe masura ce se apropie de final. Ca si scrisul, lectura isi contine inevitabil suma de determinari cronologice. Sub raport compozitional, volumul ramine un splendid joc al mintii. |
|
| Vera ION, , pe heartsrevolution |
| Si acum, in metrou, cind citesc, am impresia ca e cu totul alta chestie sa citesti cartea asta aici decit in alta parte, aici cind citesti prinzi mult mai clar filmul ciudateniei, intelegi atit de bine ce inseamna asta: „poate ca toti ceilalti erau atit de politicosi si draguti sau doar neatenti si nu-i spuneau nimic. Poate ca arata ca o ciudatenie, cu tot cu cei noua dinti noi pe care si-i pusese inainte de a pleca din tara. Nici o diferenta din punctul acesta de vedere intre el si romanii care pleaca sa munceasca in Spania sau Italia. Asta era o gluma a lui Eugen, cel mai bun prieten al sau, in continuare, daca exista o asemenea ierarhie si chiar daca nu se vedeau mai deloc, nici macar nu-si vorbeau pe net. Eugen era mindru ca Dan isi pusese dinti, era un semn ca viata lui se schimbase in bine. |
|
| Alexandru VAKULOVSKI, , in Stare de urgenta |
| Intr-un singur an, Dan Sociu ne-a demonstrat ca e un prozator autentic, nu „doar” un poet. Si romanul lui a venit la timp, in literatura noastra „cu nevoi speciale”." |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
