|
|
 |
| Radu Pavel GHEO, iunie 2010, pe traducembine.ro |
 A fost greu, greu, teribil de greu sa traduc Nu exista tara pentru batrini. Si McCarthy, ca si Hemingway, are un stil propriu, de mare scriitor. Prin asta inteleg exact acea abilitate de a folosi limbajul cu maiestrie, in asa fel incat frazele sa para sudate, dar in acelasi timp de a le face sa curga intr-o maniera personala, recognoscibila. Asta e stil si e cel mai greu de tradus.
Sigur ca a fost si o traducere care m-a pus la incercare. Uneori chiar prea mult: au fost zile (nopti) cand abia reuseam sa traduc o pagina si imi frecam nervos mainile sau balmajeam cuvinte ca un saman, incercand sa ma apropii de un echivalent cat mai exact in romana. Apoi limbajul personajelor lui McCarthy, care e unul pronuntat dialectal... cum sa-l transpun in romana? Simplele contrageri sau colocvialismele ar fi fost o solutie facila. In fine, eu zic ca pana la urma am scos-o la capat onorabil.
E o carte buna. Extraordinar de buna. Si, concomitent, o lectura captivanta. Se citeste, zic eu, usor, dar pune in actiune judecata rationala si pe cea morala. E o carte care spune multe intr-un mod direct si neobisnuit. Cred ca e o aparitie importanta in lumea cartilor de la noi: ofera un mod inedit de a vedea lumea si un mod insolit de a scrie literatura. |
|
| Codrin Liviu CUTITARU, iulie, 2010, in Dilemateca |
| Titlul cartii intertextualizeaza versul inaugral dintr-un poem celebru al lui William Butler Yeats, «Sailing to Byzantium»/„Navigind catre Bizant»: «That is no country for old men»/«Aceasta nu e o tara pentru oameni batrini». Poetul irlandez vedea supravietuirea spirituala, intr-un spatiu pervertit gradual de himerele perisabilitatii, ca pe o intoarcere (epifanica, desigur) la arhetip. McCarthy se opres te doar la prima parte a metaforei. Lumea «a imbatrinit», intrind intr-un eon al degradarii, cind rationalitatea se indreapta spre extinctie. «Batrinii» de odinioara, „vechii»,«inteleptii» vremurilor trecute, «batrini» care si-au pastrat, ca in poezia lui Yeats, tineretea spiritului, nu se mai regasesc in acest interval cu echilibrul ontologic destramat. |
|
| Luiza VASILIU, iulie, 2010, in Dilemateca |
| Ecranizarea fratilor Coen e fidela romanului lui Cormac McCarthy, fiind, probabil, cea mai potrivita forma cinematografica pe care putea sa o ia aceasta carte. Replicile sint reproduse intocmai (ceea ce e in avantajul filmului, McCarthy fiind un maestru al dialogurilor), taieturile intre secvente sint cele prin care autorul isi decupeaza capitolele, iar planurile-detaliu corespund minutiozitatii cu care scriitorul american descrie cele mai mici gesturi ale personajelor sale. Desi pare surprinzator pentru un roman atit de intunecat, cel mai folosit cuvint din Nu exista tara pentru batrini este, probabil, «lumina». Lucrurile si oamenii se afla mereu «in lumina», fie ea a lunii, ori a felinarelor din strada, ori a unui bec palid. Fratii Coen par sa fi observat si ei lucrul asta – lumina din film e de zeci de feluri diferite, in functie de momentul zilei in care se petrece actiunea, de suprafata care o filtreaza si de obiectul pe care e proiectata (se simte aici semnatura lui Roger Deakins, directorul de imagine care a mai colaborat cu fratii Coen la alte noua filme de-ale lor). Cei doi Coen au gasit in Nu exista tara pentru batrini inca un prilej pentru a construi varianta lor noir la lumea in care traim. Elegie a unei Americi disparute si a vremurilor in care serifii nu aveau nevoie de arme, discurs asupra violentei, a responsabilitatii si decaderii morale, parabola si poem singeros in care binele nu mai are cum sa invinga raul, caci raul s-a infiltrat in straturile cele mai adinci ale fiintei, demitizare a eroismului de parada, parafraza a Apocalipsei, Nu exista tara pentru batrini ofera multiple variante de «citire». |
|
| Stelian TURLEA, 25 februarie 2011, in Ziarul de duminica |
| O carte tulburatoare. Cormac McCarthy a marturisit intr-un interviu ca nu e un fan al realismului magic al scriitorilor sud-americani, prefera literatura in care tot ce se intimpla este vag posibil. Exact ca in acest roman apreciat de multi drept crunt. (...) Un roman care se citeste pe nerasuflate, plin de orori, dar profund, o meditatie despre efectele lacomiei, despre natura simtului de onoare intr-o lume dominata de mercenari, dar si despre degradarea morala a Vestului american. Si mai presus de toate, despre alegere. |
|
| Dana PARVAN-JENARU, 12 septembrie 2010, in Cultura |
| Prin acest roman si Cormac McCarthy le-a oferit, la rindul sau, fratilor Coen, o materie prima excelenta pentru nu mai putin celebrul film cu acelasi nume, rasplatit in 2007 cu patru premii Oscar.
La o prima vedere, atit cartea, cit si filmul sint receptate ca niste creatii cu o intriga din care tisneste singele traficantilor de droguri, al serifilor sau al altor victime aparent nevinovate. Protagonistii sint reprezentati de seriful Ed Tom Bell, veteran si fals erou de razboi, Anton Chigurt, un personaj intunecat, geniu al mortii, «profet al nimicirii» in urma caruia nu ramane nimeni in viata, si sudorul Llewelyn Moss, veteran al razboiului din Vietnam care da peste o multime de morti in desert, dar si peste o valiza cu doua milioane de dolari, care va aduce pe urmele sale doua grupari criminale. Desfasurarea evenimentelor este foarte alerta (destul de mult incetinita insa in film), cartea putind fi considerata la o lectura superficiala, un western modern violent, o poveste palpitanta, terifianta, de tip thriller. Insa, autorul recurge in constructia cartii la doua voci, una a naratorului impersonal care decupeaza scenele vinatorii si ni le prezinta sec, precis si o voce la persoana intii, vocea serifului care va intrerupe iuresul nebunesc al impuscaturilor si al mortilor, introducind astfel in roman si o fundamentala diferenta intre descrierea realitatii brute si interpretarea acesteia. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cormac McCarthy
Meridianul singelui
|
|
|
|
Ultimele aparitii
