|
|
 |
| Paul CERNAT, septembrie 2006, Dilemateca |
 O biografie, in felul ei, exemplara, cu dezvaluirea multora dintre secretele meseriei si ale marii performante artistice, o poveste de succes a experientelor si lecturilor formative, a intilnirilor semnificative cu oameni de teatru si opera, actori, muzicieni si regizori-reper (Ciulei, Pintilie, Grotowski, Beckett, Brook, Philip Glass s.a.), a spectacolelor (adevarate aventuri creatoare) puse in scena pe intreg mapamondul, a evenimentelor istorice care le-au influentat, a plecarilor, revenirilor si cautarilor de sine, a «poeticii» personale, a bataliilor duse pentru impunerea propriei arte. Dimensiunea polemica nu ii lipseste, si ea «bate» in varii directii politice. Nu ii lipseste nici dimensiunea reflexiva, dezvaluind ideile si sensibilitatea unui teoretician avizat al teatrului, nu doar a unui practician. Autorul nu se afla la ora recapitularilor nostalgice, e – cum se poate – in plina maturitate creatoare, un artist independent, constient de valoarea si de imaginea sa, o personalitate puternica, o prezenta iradianta. |
|
| Ion M. TOMUS, iulie 2006, Caietele lui Mopete |
| Ochiul cititorului va oscila mereu intre cele doua chei de lectura, ajungindu-se, mai mult ca sigur, la intrebarea inevitabila: ce primeaza? – caracterul literar indiscutabil al textului, detaliul biografic sau cel tehnic, legat de lectiile de teatru pe care ni le da Serban?... Pentru ca volumul se intituleaza O biografie si pentru ca, asa cum ne avertiza autorul, in cadrul lansarii de la Sibiu, din iunie, din cadrul Festivalului International de Teatru, aceasta este una dintre multele sale biografii posibile. |
|
| Gabriela MIHALACHE, decembrie 2006, Altitudini |
| Inovatorul din teatru nu se dezminte nici in scris. Autorul dubleaza marturiile sale cu adnotarile unor renumiti oameni ai scenei, criticii Ana Maria Narti si George Banu, amindoi martori discreti ai carierei lui. Efectul este cel al unui ecou in constiinta colectiva a iubitorului de teatru, dar si in cea a destinelor pereche, care urmaresc cu emotie si implicare pasii unui parcurs artistic singular. |
|
| Delia BRATOSIN, august 2006, Avantaje |
| Echilibrist intre (cel putin) doua lumi, asa cum se autocaracterizeaza, Andrei Serban revine din cind in cind in Romania, desi nu e primit cu bratele deschise. Ii staruie insa in minte cuvintele lui Lapusneanu: «Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!». Recent, regizorul a decis sa se infatiseze publicului romanesc in ipostaza de scriitor. Volumul pe care il semneaza cuprinde meditatii despre eternul mister al teatrului si retraseaza momentele importante ale carierei sale. Este o autobiografie strict profesionala, autorul pastrind discretia asupra vietii sale personale. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 8 septembrie 2006, Romania literara |
| Cu simtul special al cunoscatorului legitatilor tensiunii, Andrei Serban isi incheie biografia in acel aliaj de limbaj explicit si de intentie incerta pe care l-a explorat lejer pe tot parcursul ei. Si, lucru mai rar intilnit, ii reuseste o poveste lipsita de timpi morti si pasaje de umplutura, in vreme ce finalul evita simultan concluziile si cuvintele mari. Nu ezit s-o consider o carte de purtat mereu in ranita, mai abitir decit orice baston de general. Si asta, sigur ca da, independent de epoca. |
|
| Doina PAPP, 4 iulie 2006, Bucurestiul Cultural |
| Cu sufletul la gura pare a fi scrisa aceasta biografie, de fapt autobiografie, de catre autorul ei, intr-o stare de precipitare evidenta si cu dorinta de a se autoexamina in prezenta publicului. Mai important poate decit informatia, bogata, nu-i vorba, dar oarecum cunoscuta, privind viata teatrului pe mapamond si periplul regizorului in interiorul ei, e sa constatam melancolia unui artist de succes la capatul unui drum care aparent n-ar avea de ce sa nu-i fi dat multumiri.(...) Cel mai dramatic episod din biografia sa, ne-o spune fara menajamente artistul, se refera la anii reintoarcerii in Romania, dupa Revolutie. Cum faptele sint cunoscute, iar acum si argumentele faptuitorului, nu ne ramine decit sa apreciem cita dreptate are Andrei Serban sa se considere un nedorit in propria lui tara. |
|
| Christian CRACIUN, 30 septembrie 2006, Adevarul literar si artistic |
| Prima surpriza pe care o are cititorul acestei biografii este tocmai lipsa ei premeditata de spectaculozitate. De la titlul de o banalitate «provocatoare» la stilul alb si la naratiunea simpla, fara artificii, totul vine sa contrazica prejudecatile noastre despre oamenii legati de scena si inerentul histrionism. |
|
| Magdalena BOIANGIU, 28 iulie 2006, Ziarul de duminica |
| Departe de Romania, Andrei Serban nu a fost niciodata – de fapt – in afara ei. In timpul dictaturii, destinul lui devenise un mit al oamenilor de teatru: iata ce poate face un artist cind e liber. Subtextul era ca toti am putea fi ca el, daca am fi lasati in pace. Pacea e o stare foarte relativa, alcatuita adesea din asteptarea razboiului. In contextul in care pacea si razboiul sint optiuni individuale, Serban a devenit, chiar si pentru unii prieteni, autorul unor proiecte discutabile, o persoana placut de admirat de departe, prea pretentioasa in apropiere. Citindu-si si rezumindu-si spectacolele – succesele si esecurile –, Andrei Serban isi povesteste biografia de artist, cit a luat si ce a dat. Intr-un fel foarte profund, el nu a plecat niciodata din Romania. Ar fi poate timpul ca si oamenii de teatru de aici sa interiorizeze aceasta realitate. |
|
| Ioan T. MORAR, 28 iulie 2006, 24-FUN |
| Cartea unui om de cultura care nu este scriitor. Este regizor, si inca unul mare de tot. Este vorba despre Andrei Serban care, la Polirom, publica sub titlul O biografie citeva dezvaluiri nu numai despre viata sa, ci si despre cum vede el teatrul, cum isi pregateste spectacolele si, in general, cum gindeste. Este o carte-document despre opera unui mare roman care a muncit pe mari scene ale lumii si care, lucru rar, nu a fost luat de valul celebritatilor, dimpotriva, a ramas normal, interesant si interesat de ceea ce se intimpla «in lumea reala». |
|
| Raluca SILVIU, 25 mai 2006, Caietele lui Mopete |
| Andrei Serban este unul dintre putinii regizori care si-au propus sa nu lase numai «urme de nisip», ci sa vina cu «un manual de instruire a sufletului», adresat mai ales tinerilor, pentru a le servi ca model de viata, in registrul «se poate si asa». I s-a pus intrebarea: «de ce avem nevoie de teatru, de ce sa mai mergem la teatru?», iar raspunsul a fost o invitatie de a descoperi singuri, in paginile cartii, multitudinea de raspunsuri pe care si le-a dat de-a lungul timpului sie insusi. Pe de alta parte, regizorul ne-a facut sa intelegem ca, desi importanta teatrului – din antichitate pina acum – a scazut, fiind o arta perisabila, care ar putea fi considerata demodata, totusi ea ramine o «hrana», pe care avem nevoie sa o primim in rastimpuri, hrana necesara in procesul de catharsis, pe care fiecare il traim. Cartea, in fapt, «o biografie profesionala», pentru ca cea personala este secreta, dupa cum ne-a marturisit regizorul, a venit din nevoia autocunoasterii: «din nevoia de a ma intelege pe mine insumi». |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Emil Brumaru
Cersetorul de cafea
|
|
|
|
Ultimele aparitii
