Romanul are intr-adevar substrat social si asta m-a surprins foarte tare in timp ce-l scriam. Orice „realism” era pina acum destul de departe de mine si de mizele mele in literatura. Am inceput sa scriu cartea gindindu-ma la Voltaire si la romanele lui picaresti. Numai ca, pe parcurs, fundalul –adica lumea anilor 90’, o lume neasezata, dura, ingrozitoare – a prins o tot mai mare concretete.
Alina HORDILA, octombrie 2008, in aLtitudini
Ca si in poezie, Ioanei Nicolaie ii reuseste dificila operatiune de valorizare a cotidianului, de data aceasta in proza. Realitatea li se infatiseaza cititorilor ca o pinza goala la inceput […]. Spre final, pe masura ce viata personajelor va capata consistenta, lumea infatisata va fi una vie, straina de “compromisul” mistificarii literare.
Ioana NICOLAIE, noiembrie 2008, in Avantaje
O pasare pe sirma este o carte despre o fata care, ajunsa in Bucuresti, trebuie sa se descurce. Este un roman al tineretii, al supravietuirii, al sperantelor adesea inselate. Margelele din care este facut romanul nu sint stralucitoare, fiindca sint curatate de orice poleiala. Sper, de aceea, sa fie vazute de cititori cu o anume tandrete si, poate, cu melancolie.
Ioana NICOLAIE in interviu cu Vitalie CIOBANU, martie 2008, in Contrafort
Este un roman scris la persoana a treia. Nu este autofictiune, cum e in mare voga in literatura din Romania de azi. Am incercat sa fac o recuperare a anilor ’90, postrevolutionari, ani foarte stranii si foarte confuzi. Personajul meu este o fata care trece prin nenumarate medii luptind sa reziste intr-un oras cum este Bucurestiul in acea perioada. Este un roman picaresc, care contine si o poveste de dragoste, insa povestea de dragoste nu se situeaza in centrul naratiunii. Am crezut la inceput ca asa va fi, dar s-a dovedit ca fundalul este mult mai bine reliefat decit partea romantica a unei istorii de dragoste. E foarte ciudat pentru mine ca am scris o astfel de carte.
Ciprian MACESARU, ianuarie 2009, in Sapte Seri
O pasare pe sirma este un roman frumos, sensibil, inteligent. Ioana Nicolaie a reusit sa-si cistige statutul de prozatoare cu mari posibilitati. Ramine de vazut daca va izbuti sa-si valorifice intregul potential.
Ioana NICOLAIE in interviu cu Marius CHIVU, decembrie 2008, in Dilemateca
O pasare pe sirma este inca un sertar deschis dintre multele in care, de-a lungul timpului, am apucat sa impaturesc sau sa azvirl in dezordine ceva.
Ioana NICOLAIE in interviu cu Alina PURCARU, 8 septembrie 2008, in Cotidianul
Criticii vor vedea in Sabina un alter ego al meu - al autoarei -, asa ca n-am cum sa nu empatizez cu acest personaj. I-am fost mereu aproape, am incercat s-o apar atit cit s-a putut, am suferit in momentele ei dificile. As fi vrut sa-i fiu, de fapt, prietena buna din carte. Cu alte personaje m-am amuzat - Nabil, tinarul egiptean care supravegheaza angajatele in fast-food - , iar altele mi-au fost putin antipatice. Nu le-am avut pe nici unele in minte clar de la inceput. De-a lungul anului in care, la Stuttgart fiind, am scris romanul, mi s-au precizat unele dupa altele capitolele, cu fiintele si viata din ele.
Tania RADU, 7-13 octombrie 2008, in Revista 22
Daca vreti o poveste ca viata, melancolica, amaruie, dar cu buna memorie a dulcelui spre care tinjim, O pasare pe sirma e cartea potrivita.
Mihaela URSA, 26 februarie 2009, in Steaua
Cea mai mare reusita a Ioanei Nicolaie este, la nivel de strategie narativa, rezolutia imaginii. Ca unui maestru flamand sau ca unui fotograf profesionist, prozatoarei ii reusesc reprezentarile concise ale texturilor celor mai complicate, ale detaliilor celor mai greu de redat. In acest context, as spune ca avem in fata o profesionista a efectului de real […]. Tot la nivelul strategiilor narative trebuie numarata si utilizarea accidentala, suprarealista a figurilor poetice. In plina descriere realista, imaginea stabila se fluidizeaza, logica factuala este suspendata pentru a face loc unui flash al imaginatiei emotive. Ceea ce ar putea constitui o optiune riscanta in discursul realist – metafora patetica – devine la Ioana Nicolaie intentie si certa realizare expresiva.
Ioana NICOLAIE in dialog cu Un Cristian, 21 octombrie 2010, in Observator cultural
Am vrut – si am mai spus asta – sa fac un roman picaresc, impregnat de medii diverse, cu varii povesti care sa stea totusi precum margelele diferit colorate pe aceeasi ata. Am recitit in acea perioada Candide si L’ingenu de Voltaire, dar si, din alta zona, La vie devant-soi de Romain Gary. Problema punctului de vedere n-a fost de neglijat, cu atit mai mult cu cit aparuse valul autofictionar autohton, incriminat de unii critici ca fiind lipsit de stralucire. Si-am ales persoana a treia, cu indirectul liber aferent, cu personajul pivot Sabina, din care se desprind radial toate celelalte. Optiunea aceasta mi-a dat cumva libertate, in conditiile in care lumea pe care o descriam imi era foarte familiara, iar eu pledasem pina atunci pentru autenticitate. Am putut sa-mi folosesc pe ici, colo imaginatia, sa leg fire altfel greu de innodat, sa fiu atit camera care inregistreaza, cit si aparatul de auzit ginduri, sentimente, iluzii. Am fost si, mai ales, nu am fost Sabina. Ei, din dorinta de-a o construi ca pe o fata obisnuita, prin nimic exemplara, i-am luat exact motoarele care in studentia mea ma tineau pe mine in viata: literatura, cenaclul, citeva carti esentiale. Ea are legatura cu mine – daca incep sa povestesc azi, intre prieteni, ceva din experienta acelor ani, imi dau seama brusc ca o intimplare sau alta nu-mi mai apartine, fiindca am pus-o deja in carte –, pentru ca i-am imprumutat parte din biografia mea, insa asta nu inseamna ca ma reprezinta in totalitate. Am trait, da, anii nouazeci ca pe o trauma, si trebuia, literar vorbind, sa pun degetul pe povestea asta. Si-a iesit o carte despre tinerete, istorie, dezabuzare. Multi cititori – am primit mesaje, ecouri etc. – au simtit-o ca fiind foarte adevarata, gasind in ea o lume comuna, familiara.
Ultimele aparitii
Romanul are intr-adevar substrat social si asta m-a surprins foarte tare in timp ce-l scriam. Orice „realism” era pina acum destul de departe de mine si de mizele mele in literatura. Am inceput sa scriu cartea gindindu-ma la Voltaire si la romanele lui picaresti. Numai ca, pe parcurs, fundalul –adica lumea anilor 90’, o lume neasezata, dura, ingrozitoare – a prins o tot mai mare concretete.
