|
|
 |
| Ioana TUDOR, octombrie 2008, in Revista de cultura Tomis |
 Romanul lui Ioan Grosan este suficient de complex incit sa combine elementele balcanice ( scena in care un turc isi consuma propria mina, preluata de la Ion Barbu si adusa in cheie ironica, este monumentala) cu ideile recente ale postmodernismului. Aplicind unele dintre cele mai actuale conceptii si teorii hermeneutice, O suta de ani de zile la Portile Orientului ne demonstreaza cum se poate face literatura cu adevarat postmoderna, utilizind din plin toate mecanismele pe care le are la indemina. |
|
| Sanda CORDOS, ianuarie 2008, in Dilemateca |
| Creatia unui prozator de mare talent care cunoaste si pune in pagina comediei nu numai istoria literaturii, ci si natura umana sau identitatea romaneasca, O suta de ani de zile la Portile Orientului este o carte ce poate aduce sau spori lumina unor zile de vacanta. |
|
| Stefan AGOPIAN, 5-18 octombrie 2007, in 24FUN |
| O suta de ani de zile la Portile Orientului se aseaza perfect linga cealalta parodie geniala a literaturii romane, Levantul lui Cartarescu. |
|
| Raluca PERTA, 30 noiembrie-6 decem, in Time Out Bucuresti |
| O suta de ani de zile la Portile Orientului e scrisa special pentru tine, e cartea in care sa te regasesti, cu toate problemele tale, cotidiene, metafizice, financiare, istorice si eventual literare. Iti vei rezolva eterna dilema Occident/Orient. Dar daca nu o sa te regasesti, o sa regasesti de buna-seama cam toate povestirile citite, toate personajele, intimplarile, descrierile, gesturile, limbajele. O sa ii ai, intr-o carte, adunati intr-o astfel de Poveste a Povestilor, pe povestitorii orientali, pe ai nostri cronicari, pe Creanga si Sadoveanu, pe Boccaccio, Rabelais, Cervantes, Balzac si nu numai. |
|
| Stefan AGOPIAN, 28 septembrie-4 octo, in 24FUN |
| Ioan Grosan, cu care sint prieten, scrie de citiva ani buni la un roman. Nicolae Breban i-a bagat in cap ca un prozator nu-i de-a adevaratelea daca nu scrie un roman. Grosan l-a scris si e o capodopera. E vorba de O suta de ani... Probabil ca, scriindu-l initial in foileton, nu a bagat de seama ca, chiar scriind cu tiriita, i-a iesit extraordinar. |
|
| Bogdan CIUBUC, 28 decembrie 2007, pe www.capital.ro |
| Specialitatea lui Grosan, de multa vreme, e genul foiletonistic - o conventie, fireste, pe care autorul nostru o joaca pe toate fetele, scotind efecte de un umor nebun, precum titlul unuia dintre capitolele din O suta de ani de zile la Portile Orientului, intins pe mai bine de o pagina, fara a fi urmat, propriu-zis, de un «episod» si reprodus cuminte, in intregime, in cuprinsul de la sfirsitul volumului... Cartea lui Grosan e o mica bijuterie; imaginati-va o pastisa dupa Sadoveanu, cu actiunea plasata in secolul al XVII-lea, doi calugari pelerini intre Iasi si Roma si un domn pamintean al Moldovei, mazilit din nu se stie ce motive, prilej, desigur, sa plece si el in calatorie la Inalta Poarta. |
|
| Catalin TOLONTAN, 25 decembrie 2007, pe www.tolo.ro |
| Ioan Grosan a scris, inainte de ‘89, foiletonul O suta de ani de zile la Portile Orientului. Il publica in Viata Studenteasca si, povestesc colegii de generatie, umorul era atit de nestavilit incit cenzorii comunisti se prapadeau de ris. Rideau si taiau. Romanul istoric publicat recent in a treia editie e plin de o sanatoasa autoironie la adresa noastra, nu doar ca neam, ci si ca oameni. Voievozii, boierii, turcii, Papii si tatarii nu sint decit pretextul pentru a vorbi despre felul nostru de a fi. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 24-30 noiembrie 2007, in Suplimentul de cultura |
| Romanul istoric a reprezentat pentru scriitorii optzecisti o sursa de structuri narative si a avut, in perioada comunista, o functie de protejare a discursului. Grosan reconstruieste o epoca, cu precizia si cu rabdarea unui miniaturist. O suta de ani de zile la Portile Orientului, care a primit premiul Uniunii Scriitorilor in anul 1992, este romanul unui umorist foarte talentat, dar, in acelasi timp, serios si de o mare luciditate, un roman care isi poate gasi usor cititorii, de la cei mai pretentiosi pina la cititorii obisnuiti. Inainte de prima editie din ’92, romanul lui Ioan Grosan a aparut in regim de foileton in Viata Studenteasca, reusind sa amuze chiar si cenzura comunista. |
|
| Ioan GROSAN in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 24-30 noiembrie 2007, in Suplimentul de cultura |
| M-au influentat in bine, sper... Am mai spus-o si altadata: il consider pe Sadoveanu unul din marii scriitori ai secolului XX si m-a enervat si ma enerveaza (Iritatio facit versus, nu?) faptul ca din cauza pirdalnicului nostru idiom, nu poate fi tradus asa cum ar merita, decit cu mari pierderi. In O suta de ani... am preluat – evident, cu o tenta omagial-parodica la adresa lui – o serie de topos-uri, de constructii sadoveniene, inclusiv la nivelul stilisticii si personajelor specifice autorului Hanului Ancutei, pe care le-am grefat, aluziv, pe o serie de realitati din vremea dictaturii, asa cum, de altfel, ati remarcat si dumneavoastra. Caci ce-a fost, in fond, Evul Mediu romanesc decit un sir aproape neintrerupt de dictaturi mai mari sau mai mici? Iar azi, in loc sa mergem cu peschesuri si jalbe la Stambul, nu facem acelasi lucru, insa la Washington? |
|
| Bogdan CRETU, 20 decembrie 2007-9, in Observator Cultural |
| O suta de ani de zile la Portile Orientului este un metaroman plin de umor, care isi spune propria poveste. Unul care isi etaleaza, dezinhibat, maruntaiele si aplica manifest reteta pe care nu inceteaza sa o dezvaluie, de la prima la ultima pagina. Este, altfel spus, tot un roman, care lasa pe dinafara orice reguli ale romanescului; e o demonstratie de virtuozitate care isi contine, e adevarat, propriul manierism. Nu cred ca are alte pretentii, nu cred ca isi aroga exigente de capodopera. Fara a prilejui o revelatie, e o carte importanta, ilustrativa a optzecismului, intrucit ilustreaza si epuizeaza in acelasi timp o formula. Nu mai poti scrie astfel dupa Grosan. Avem de a face, de fapt, cu echivalentul in proza al Levantului cartarescian, manualul poeziei optzeciste. Una peste alta, mai e si o carte care are momente de comic nebun. Atita tot. Dar nu e de ajuns? |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioan Grosan
Planeta Mediocrilor
|
|
|
|
Ultimele aparitii
