|
|
 |
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 7 octombrie 2011, in Ziarul de duminica, nr. 40 |
 Romanul – se vede mai bine astazi – socheaza deopotriva prin structura, perspectiva si scriitura. Prima este mobila, deschisa, complexa si derutanta ca la maestrii modernismului epic (Faulkner e primul nume la care ma gindesc), dar rasucita, in punctele-cheie, intr-o postmoderna banda a lui Mobius.
S-a vorbit pina la satietate despre abulia eroilor lui Stefan Agopian, despre nepasarea, indiferenta, melancolia si tristetea lor. Dar acestea sint mai mult contextuale decit structurale; determinate, provocate, nu apriorice. Sila de a actiona, aminarea la nesfirsit a gestului initiator, greata de eveniment se datoreaza tocmai acestei supraaglomerari de evenimente tragice. Sufocate de trepidatia infernala a timpului istoric, personajele se retrag in spatii inchise, ocrotitoare (pina la proba contrarie), in conversatii prelungite artificial, in somn si in visare (…) Tache de catifea e astfel un roman memorabil al suspensiei ce substituie suspense-ul, al parantezelor si digresiunilor, tratativelor si pertractarilor infinite. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 6 martie 2009, in Romania literara |
| Romanul Ziua miniei (ce titlu formidabil!) ar trebui reconsiderat si transferat, in dauna altora, supraestimate, spre fruntea clasamentului. Capitolele de arhondologie sint, fara jocuri de pronuntie, antologice. Cit despre celelalte romane, nu cred se cuvine sa mimez, la reeditare, in fata unui public avizat, surpriza. Agopian e un prozator de clasa, chiar atunci cind isi regizeaza, dintr-o perversitate a rascumpararii, raptul. Prudenta in dansul cu istoria vadeste […]. Cu atit mai mult cu cit nu realismul e magic, ci magia e reala. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Stefan Agopian
Sara. Editia a III-a, revazuta
|
|
|
|
Ultimele aparitii
