 |
| Daniel CRISTEA-ENACHE, iulie 2009, in Idei in dialog |
 Autorul isi descrie si isi stapineste poezia exact in masura in care se lasa ghidat si scris de ea. El creeaza, din nimicuri, o lume noua, proaspata si uimitoare; iar aceasta lume, pentru a nu se uza si rigidiza, ii solicita o neintrerupta atentie simpatetica (…) Cu cine seamana de fapt Emil Brumaru? Cu cine poate fi el comparat in mod pertinent? Cu un poet literalmente extraordinar, original si singular, care nu mai este obligat sa-si semneze paginile pentru a fi recunoscut. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 8 iulie 2009, in Evenimentul zilei |
| El creeaza, din nimicuri, o lume noua, proaspata si uimitoare. Suprafata realitatii e vazuta de foarte aproape, cu o netocita curiozitate pentru tot ce apare in planul cotidian, in spatiile inchise ori deschise traversate cu privirea. |
|
| Emil BRUMARU in interviu cu Simona CHITAN, 24 februarie 2009, Evenimentul zilei |
| Hm, eroticul e intotdeauna nitel pervers, e de ajuns sa-l citesti pe tati Freud ca sa intelegi asta… Perversiunile sint de fapt acte naucitor de normale, depinde cum le ambalezi, cum le prezinti iubitei si cit de curioasa e dinsa! Cind iubesti nu prea te incurci in paragrafe explicind savant care e granita dintre un sarut stampilat pe sini (normal, nu?) si unul tocait pe fundul rotund, ingropind intre fese comori delicioase… Ritualurile voluptatii incetinesc, fac sa explodeze finalul aminat prin fantezii gingase… E o enorma tandrete intre doi indragostiti, nu trebuie sa ne rusinam de ea, ci sa fim fericiti ca rostogolim de la unul la altul marul cunoasterii prin simturi si fantasme, printre cearsafuri si perne moi cu puf de gisca… |
|
| Constantin ARCU in dialog cu Emil BRUMARU, 2011, in Tiuk! nr. 31 |
Dolhasca e, ca sa zic asa, lada mea de zestre! M-am gindit, m-am tot razgindit si din nou m-am gindit sa scriu acum despre ce-mi mai amintesc din Dlohasca de altadata. Dupa ce am plecat mi-a atras atentia un titlu dintr-un ziar: Lebede la Dolhasca. Era vorba de o stire neverosimila. Deviat de curenti, un grup de lebede poposise in Dolhasca, in lunca Siretului. Oamenii, derutati, le-au luat drept giste, le-au prins, le-au jumulit si le-au mincat! Absolut autentic! Cred ca ar fi un titlu bun de rubrica. Initial am vrut sa scriu un roman scurt, americanesc, plin de poezie si disperare, folosind si dezvoltind aceasta metafora dura. Inca nu m-am tinut de cuvint. (…)
Hobbitul sint eu! Comod, cu tabieturi, burtica si cafele repetate, fara zahar, in cani uriase, uneori invizibil, retras si scriind versuri pentru Ielele padurii, ocolit de cunostintele cu treburi importante ca un soi de persoana indezirabila. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 15 iulie 2009, in Evenimentul Zilei |
| In volumul antologic al lui Emil Brumaru, Julien Ospitalierul, fantasticul banalitatii apare dintr-o comutare. Nu sintem in Brobdingnag, tara proportiilor enorme, dar o camera si masa din mijlocul ei, obiectele si ustensilele casnice, o piersica sau o portocala, un picior de scaun sau un ciucure al covorului – toate aceste elemente ale domesticitatii pot aparea, prin lentila poaetica, dilatate si animate halucinogen. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
