|
|
 |
| Stefania MIHALACHE, septembrie 2010, in Dilemateca |
 Din perspectiva unei teorii a lecturii, romanul neterminat al lui Nabokov capata o admirabila anvergura estetica: este un roman despre abordarea frontala a mortii, dar unul care contine in sine goluri, intreruperi, pauze. Este un roman care, inevitabil, isi contine moartea sau inexistenta, o scriere careia ii sta bine sa fie neterminata, avind prin aceasta ceva de demonstrat. Golurile din moartea lui Wild o fac sa se insinueze mai concret, iar daca cititorul umple prin lectura sa pauzele unei scrieri completind cartea, lectura pauzelor din cartea lui Nabokov este un pariu cu atit mai intens.
La aceasta experienta radicala de lectura se adauga si emotia confruntarii cu manuscrisul fotografiat: caligrafia autorului, semnele fizice ale ezitarilor scrisului – cu taieturile, mizgalelile, stersaturile, revenirile inevitabile – sint nu doar simple curiozitati filologice, ci si marturii aproape palpabile ale umanului, note ale fragilitat ii care se armonizeaza foarte bine cu continutul devastator, desi sec ca stil, al pasajelor intrerupte sau inlantuite. |
|
| Dragos ZETU, septembrie 2010, in Dilemateca |
| Originalul Laurei are meritul de a oferi o imagine concreta a travaliului artistic trait de Nabokov. Ea este astfel mai interesanta pentru istoricii literari si, mai ales, pentru specialistii in opera lui Nabokov, care pot analiza in amanunt felul in care maestrul isi compunea opera inca de la insemnarile preliminare, si mai putin pentru cititorul care i-a admirat scriitura din Lolita sau din Pnin. |
|
| Adriana BITTEL, nr. 927, 2010, in Formula As |
| Cea mai noua carte din seria de autor de la Polirom (in care au aparut pana acum 11 titluri) este si o performanta de promptitudine editoriala, ce ne aliniaza marilor capitale europene, in care Originalul Laurei a fost publicat tot in lunile acestea. E vorba de un manuscris inedit si neterminat, de fapt o serie de fise pentru un ultim roman, la care Nabokov a lucrat pina in preajma mortii. […]
Cele 138 de fise sint interesante atit pentru procesul de gestatie al romanelor nabokoviene, cit si pentru biografi. Subtitlul «tare» al volumului, «Muritul e amuzant», face referinta la fisele in care personajul principal incearca prin exercitii mentale de autodisolutie extatica sa-si intimpine sfirsitul. Dar, cum ne spune Dmitri in prefata, au legatura si cu suferintele fizice reale, cu modul in care sahistul Nabokov isi anticipa mutarile in partida cu moartea.
Fragmentele ne pot da o idee despre originalitatea metodei de lucru a romancierului: avind in minte viziunea globala, schita pe fise secvente disparate, detalii in legatura cu personajele, cadre de decor si atmosfera, idei de ramificare a intrigii, urmind sa le introduca intr-o structura, sa stabileasca interconexiuni si sa umple golurile. Ceea ce n-a mai apucat sa faca el in acest stadiu embrionar al romanului Originalul Laurei poate banui cititorul intr-un efort de lectura creativa. |
|
| Emil BRUMARU, nr. 19-25 iunie 2010, in Suplimentul de cultura |
| Eu as recomanda cartea asta ca un fel de introducere in Nabokov, desi e ultima la care a mai apucat sa lucreze.
In Originalul Laurei, se simte mirosul transpiratiei, se aud nesiguranta frazei, tatonarea cuvintelor, apasarea pe clape pentru gasirea tonului, unele stridente de o brutalitate delicioasa... |
|
| Veronica D. NICULESCU, nr. 19-25 iunie 2010, in Suplimentul de cultura |
| Cartea tulbura profund si cheama mai departe. Sau, in acest caz, si mai in urma.
Senzualitatea, multa, e in descrieri, in oglinzi.
Cite n-ar mai fi de spus despre carnea frazelor, despre pisicul cu lesa lunga, despre saltul din leaganul din copac si despre da-mi voie sa-ti arat minunata ta moarte. |
|
| Alina PURCARU, iulie 2010, in Corso |
| Fac parte dintre cititorii care, la fel ca adevaratii suporteri ai echipelor de fotbal, isi iubesc autorii-fetis chiar cind restul lumii ii bombane pentru imperfectiuni. Originalul Laurei a aprins zinzanii intre fanatici ai cititului si inainte si dupa publicare. Nu pot sa spun decit ca ma bucur ca acest text nu a fost distrus, cum ar fi vrut autorul, si ca in ochii mei operele complete Nabokov nu vor saraci un milimetru din cauza acestei carti-santier. Una cum e Originalul Laurei te invata sa te apropii pe alte cai de autorii lor, iar genul asta de experienta iti modifica si modul in care te intorci si le citesti capodoperele. |
|
| Veronica Niculescu in dialog cu Oana Pulpa, 9 iunie 2010, pe pandoras.realitatea.net |
| Cartea are o puritate aparte, prin simplul fapt ca ni se ofera in felul acesta, intr-o faza de lucru. Dezbracata. Sau, mai degraba, fara sa isi fi aranjat inca toate hainele. Cititorul arunca o privire in atelierul scriitorului. Este in actul acesta, al oferirii cartii, ceva de-o puritate extrema. Lectura emotioneaza si din acest punct de vedere. Apoi, ideea romanului este senzationala, felul in care personajul descopera si exerseaza „muritul” are mare impact, regreti ca nu poti sti mai departe, si mai departe, si intelegi ce nebunie ar fi fost sa fie distrus un astfel de manuscris, dupa ce a supravietuit zeci de ani. |
|
| Veronica D. NICULESCU, in dialog cu Mihai VAKULOVSKI, 8 iulie 2010, in Observator cultural |
| Cartea, de fapt, este un document. Cartile acestea neterminate si, in general, insemnarile unui autor, rupte din trecutul, din carnea, din fiinta unui scriitor, sint foarte importante si trebuie luate ca atare, ca documente. Trebuie sa le fim recunoscatori celor care ni le aduc – si ma refer, in cazul acesta, la rude –, dupa zeci de ani in care au stat ferite de orice ochi. Dar tot se vor gasi destui sa acuze, sa atace, sa presupuna, sa aduca in discutie chiar si chestiuni ridicole, precum imbogatirea... E dreptul fiecaruia. Cind se va stinge acest foc de paie, voi astepta cu interes o interpretare a textului in sine, a firelor de poveste care pe mine m-au cucerit, chiar asa, nefinisate (si chiar de aceea mai greu de tradus) si intretesute cu insemnari ale «proiectantului» aflat la masa de lucru (si tocmai de aceea mai interesante). Am spus si o repet: o carte neterminata iti poate spune mai multe despre un autor decit o carte terminata. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 30 iunie 2010, in Observator cultural |
| Cred ca cititorii lui Nabokov meritau cartea Originalul Laurei. Asa cum e ea. Fie ca o luam ca pe un laborator de lucru expus, fie ca ne imaginam ca aruncam o privire peste umarul lui Nabokov care-si scrie index cardurile, nu pot sa fiu de acord cu varianta pastrarii acestei opere in formare numai pentru publicul specializat. Si, ca sa nu ramina cititorii cu impresia ca «toata lumea buna» s-a pronuntat impotriva publicarii Originalului, as vrea sa amintesc reactia a doi dintre cei mai mari specialisti nabokovieni: biograful sau, Brian Boyd, si Ghenadi Barabtarlo, traducatorul lui Pnin in limba rusa. Amindoi au fost cuceriti de ceea ce ascunde manuscrisul nabokovian. Ma intreb de ce ar trebui sa-i refuz unui cititor dreptul de a avea aceasta bucurie. In fond, si cu asta as termina, oferta lui Dmitri catre edituri nu s-a prezentat ca o obligatie. |
|
| Simona SORA, 24 iunie 2010, in Dilema Veche |
| Frumos ar fi fost, sigur ca da, ca Originalul Laurei sa ramina intr-o mare biblioteca, eventual pe microfilme, unde sa poata fi consultat si vizionat de cercetatori pasionati de manuscrise neterminate si de solutii etice la dileme existentiale. In epoca noastra insa, in care Nabokov n-a mai ajuns, bibliotecile sint pe Google, intimitatea cea mai profunda e afisata, epidermic, in retea, s-o vada cine vrea, iar marile carti (al caror prezent e viitorul nostru) ajung in atentia cititorilor si prin asemenea mici farse, platite cu mari sume, de zeci de ori mai mari ca acum 33 de ani. Daca o suta de cititori vor citi insa, cu prilejul acestui microscandal estetic, Ada sau ardoarea si Invitatie la esafod, Dmitri va fi absolvit. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vladimir Nabokov
Un hohot in bezna
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-4038.jpg "Bernhard Schlink, Vladimir Nabokov, Norman Manea, Jorge Luis Borges")
