|
|
 |
| Ana-Maria ONISEI, 5 aprilie 2007, Suplimentul de cultura |
 Paddy Clarke ha, ha, ha e acel tip de roman-cu-speranta, despre copilarie ca vraja a experientei, ca glas al durerii provocate de oamenii mari, ca privire a jocului, ca decizie a puterii locuite de inocenta. Patrick Clarke si gasca lui de baiutei se lafaie in lumea pe care si-o construiesc cu propriile arme ale indulgentei si inteligentei. Orice apropiere a nelinistilor si nedreptatilor ghiduse provocate de jocul de fotbal (candid episodul cu Istoria fotbalului in imagini), a caldurii unui acoperis de «coliba», a episoadelor de «socoteala» (in pasi) si scoala stirneste dialoguri cu replici incarcate de intelepciunea aceea inconstienta, specifica unui creier si unui suflet fraged. Cheia experientelor lui Clarke vine insa dinspre viata-cu-fictiune a oamenilor mari. Certurile parintilor si plecarea iminenta a tatalui sint lucrurile pentru care copilul se tot pregateste: cum sa nu mai tresara la urmatoarea cearta, pentru ca acum stie ce e aceea «o cearta» si asta nu-l mai poate lua – emotional – prin surprindere, momentul parasirii si pragul de depasit, in urma caruia va deveni «barbatul casei». Cind, inca o data, prin vocea lui aventuriera, personajul-copil da o lectie personajului-matur. Si cititorului-matur. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Jonathan Coe
Casa somnului
|
|
|
|
Ultimele aparitii
