|
|
 |
| Luana MURESAN, iunie 2006, Unica |
 Hai sa ne clonam toti in mileniul trei, hai sa lasam clarul de luna, ca e doar o planeta moarta, hai sa lasam chestia asta cu sexul si placerea, ca e doar un cocteil chimic in creierele noastre si, in general, hai sa lasam tot ce am acoperit, de la inceputul omenirii incoace, cu sensuri si-ntelesuri. Hai sa punem toti de git streangul sinuciderii occidentale pentru ca, oricum, sintem niste alienati si, oricum, nimanui nu i-ar pasa. Latul e mare si ne incape pe toti. Cam asta imi vine in minte post-Houellebecq. Arbori genealogici cu radacinile in eprubete, indivizi fara sine. Totul, proiectat in viitor. Amaraciunea vine cind sa realizeze ca scenariul sumbru al clonarii e inca departe, alienarea omului exista deja, peste tot: dezvoltarea societatii moderne isi plateste pretul. |
|
| Mihaela SPINEANU, iunie 2006, Elle |
| Multi dintre cititorii romanului s-au ofuscat din cauza brutalitatii sexuale a autorului, dar asta ar fi doar una dintre probleme: societatea contemporana este pusa la zid fara nici un fel de menajamente, autorul denuntind cu o luciditate atroce criza civilizatiei occidentale. Houellebecq stie nu doar sa puna degetul pe rana, dar si sa rasuceasca cutitul pina dincolo de limita suportabilitatii. Si primul examinat este chiar el insusi, caci romanul se hraneste din experienta existentiala a autorului: copil abandonat de parinti, crescut de o bunica adorata, studii ingineresti, depresii, anxiolitice, alcool, spitale psihiatrice… |
|
| Dragos GHITULETE, iulie 2006, Dilemateca |
| Putin rasist, putin misogin, putin pervers, singuraticul Michel Houllebecq a gasit o reteta literara care ii asigura succes fara a-1 trimite insa in ridicolul pornografiei gratuite. Vorbind despre Particulele elementare, Houllebecq crede ca in lumea occidentala nimeni nu mai stie sa traiasca. O data concluzia trasa, biologul Michel Djerzinski, isi poate „netrai" viata asa cum isi doreste: sa incerce sa iubeasca fara sa ceara nimic in schimb. |
|
| Ioana PETCU, 9 martie 2008, pe poezie.ro |
| Romanul Particulele elementare este acel gen de scriere care lasa cititorul sa se prinda in plasa de paianjen a naratorului. E o constructie constienta de relatia sa pe orizontala intre narator-naratiune-receptor. Subiectul acapareaza mintea celui care face lectura: povestea celor doi frati vitregi, modele ale unei societati moderne, povestea plina de angoase, de tristeti, de intimplari ciudate, ireversibile se contorsioneaza asa fel incit nu poate fi lasata cartea din mina pina nu depasesti momentele de tensiune si urmarile acestora in paginile ei. O serie de figuri se intersecteaza in tesatura fina a textului, se intilnesc, se despart, mimeaza fericirea – romanul pare ca are trei finaluri. |
|
| Adrian PAPAHAGI, 29 noiembrie 2006, Adevarul literar si artistic |
| Nu ne este dat prea des, in lumea noastra saturata de tineri ambitiosi care scriu prost, cu fumuri si barbarisme, dar cu aere de mari savanti, sa citim o carte atit de frumos scrisa, in care bibliografia enorma sa nu devina fastidioasa, si in care eruditia sa aiba un fir narativ si un fior mistic. |
|
| Doru BUSCU, 2 august 2006, Academia Catavencu |
| Particulele elementare ale romanului sint sexul si derivatele lui metafizice. Teoriile fizicii cuantice, cele care explica miscarea in universul atomic, sint chemate sa disciplineze si miscarea oamenilor. Oamenii sint plasati intr-un cimp sexual si picurati din cind in cind cu stimulii banalului. Au cariere, idei, sentimente, dar degeaba. Printre gemetele dominante ale cartii, Houellebecq isi strecoara cu virtuozitate rationamentele cuantice. Cartea se citeste cu sufletul la gura, e un Houellebecq autentic. Ca dovada, fetele mor toate la final. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Michel Houellebecq, Bernard-Henri Levy
Inamici publici
|
|
|
|
Ultimele aparitii
