|
|
 |
| Felicia MIHALI, august 2005, Terra Nova |
 Stilul nuvelelor sale are transparenta unei ferestre lipsita de perdele: vedem prin ea pina in capatul odaii. Dialogurile si situatiile sint dezvaluite, in asa fel incit cititorul sa patrunda pina in strafunduri. Trage concluzii transante, caci aceste concluzii foarte precise nu lasa nici o indoiala asupra realitatii. Frazele incarcate sau metaforele sint aproape in intregime absente: limba in care scrie este la fel de sobra ca decorul pe care-l descrie. Chiar si in pasajele cu tenta umoristica este vorba despre un umor trist insa lipsit de cinism. Totusi, fara sa o marturiseasca autorul isi iubeste personajele si, in ciuda relei lor reputatii – hoti sau prostituate, nu le atribuie porecle gratuite sau degradante. Partida de canasta arunca o privire pesimista asupra acestor noi realitati ale lumii contemporane: migratia popoarelor, indivizi care modifica peisajul urban si agita vechile clase sociale. |
|
| Simona PLOPEANU, august 2005, Pagini romanesti |
| In Partida de canasta, imaginea imigrantului roman, asa cum se alcatuieste si se intregeste ea de la o povestire la alta, nu este deloc vesela. Nici cind face echilibristica printre esecuri, nici cind a reusit sa se integreze (gratie unui serviciu bun sau unui partener de viata instarit). Ba parca, in acest din urma caz, situatia este si mai trista. Exilul in Canada – si poate ca oriunde altundeva in lume – aduce cu sine o profunda alienare a fiintei. Dar nu sub aspectul unei pierderi subite si dramatice, ci in formula unei lente alunecari spre un mod de viata care nu le este propriu si in care personajele lui Mircea Gheorghe nu se pot regasi. Cu o sobrietate care se mentine egala pe tot parcursul cartii (doar uneori tulburata de scinteieri malitioase si de subtile ironii), autorul prezinta citeva «cazuri» scoase din «breasla» imigrantilor canadieni. «Oameni obisnuiti, aflati in situatii obisnuite», dupa cum scrie prefatatorul volumului, Liviu Antonesei, gasind – din aceasta pricina – apropieri de Gogol, Cehov, Caragiale. |
|
| Marius VASILEANU, 30 iulie 2005, Adevarul |
| Naratiunea curge natural, fara teza, viata continua sa clocoteasca dincolo de granitele povestirilor. Prozele nude, lipsite de patosul declamativ, constituie debutul literar al unui ziarist care s-a incumetat sa scrie (cu talent) la virsta la care altii si-au incheiat cariera. |
|
| Nicolae TURTUREANU, 12 aprilie 2006, Ziarul de Iasi |
| O descindere in aceasta lume de second hand a facut – si ne-o releva si noua – Mircea Gheorghe, intr-o absolut fermecatoare carte, Partida de canasta. Emigrat din Romania dupa revolutie (si dupa mineriada din iunie ’90), Mircea Gheorghe s-a ignorat, pina acum, ca prozator, debutind la o virsta cind altii isi fac deja bilantul. Dar cartea sa de schite, povestiri, «momente» afirma un scriitor format, fara nici o ezitare de constructie sau de «scriitura». Glisind printr-un spatiu deopotriva socant si tern, contrariant si amuzant, umil si tantos, personajele lui Mircea Gheorghe au coloratura si dau dimensiunea unei pitoresti periferii romanesti, mutata peste ocean, care si-a schimbat doar locatia, nu si conditia. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
