Cele patru personalitati feminine au citeva lucruri in comun: o dorinta intensa, profunda ce le-a dominat existenta, vointa si incredere in fortele proprii, o relatie complicata cu lumea in care traiesc si pe care vor sa o cucereasca ori sa o domine, inteligenta iesita din obisnuit (dar poseda, in mod evident, tipuri diferite de inteligenta), cunoastere si abilitate de a manipula tot ce este in jurul lor intr-un mod profitabil si deloc agresiv, inclusiv de a-si crea singure sansele, atunci cind soarta nu se grabeste sa le ofere, nu in ultimul rind o arta a seductiei cameleonica. Stilul ales se potriveste perfect povestilor: ocolind eruditia sau superficialitatea, mentine o simplitate aparenta (care seamana cu neglijenta vestimentara atent studiata), care face lectura posibila oriunde si oricind, cu o multime de «cirlige» presarate pe parcurs – titluri de capitole care «sparg» un text lung ce risca sa sperie putin. Iscusita povestasa, autoarea stie cind sa intercaleze anecdote sau portrete, sa propuna incursiuni biografice paralele, sa faca scurte comentarii usor malitioase, sa puncteze momentele semnificative.

Patru femei, patru povesti care pica «la tanc», ca un fruct copt in gradina cititorilor (de multi ani interesati de biografii si memorii, de jurnale si corespondenta), au creat formula fericita de carte inimitabila. Cartea va provoca interesul pentru fictiune, unde s-a conturat deja o formula de roman ce exploateza biografismul. S-au tradus la noi romane in care personaje principale sint nu doar Coco Chanel si Marylin Monroe, mari psihologi ca Freud si Jung, ci si scriitori uriasi (Tolstoi, Dostoievski, Henry James) sau creatori in domenii stiintifice (von Humboldt, Gauss). Asa ca Patru femei, patru povesti se plaseaza ca «moara-n vint» intre doua taramuri, fictiune si nonfictiune, intre literatura inalta si cea gustata de publicul larg, profitind din plin de toate.

Dar vine in final si cu povestea unei fotografe americance de razboi, Lee Miller, scrisa de o bulgaroaica de la Oxford, Antoaneta Taneva-Nandris.

Dupa cum stim, intelectualul ciupit are alergie la povestile de succes, fiindca singurul mod de a reusi in viata pe care il accepta e istoria romantata a esecurilor sale personale. Adica exact ceea ce nu inghite Aurora Liiceanu, chiar daca e politicoasa si cu ratatii. Dintre cele trei femei de succes despre care a scris in cartea asta, se vede ca cel mai mult i-a placut de Coco, geniala curvistina care le-a facut pe frantuzoaice sa se imbrace dupa gustul ei, iar in 1921 a lansat Chanel 5, si azi cel mai bine vindut parfum din lume. Coco a fost crescuta la un orfelinat din mila publica si a pornit in viata incaltata in saboti. Si-a falsificat actul de nastere, ca sa se intinereasca si, cind era celebra, si-a inventat matusi bogate. A intrat in lumea mare mai intii prin asternuturi, ca intretinuta. Mai tirziu, ar fi putut deveni ducesa de Westminster cu acte in regula, dar i-a dat pasi nobilului ei pretendent, fiindca ducese de Westminster mai existasera, Chanel era una singura! E asta scenariu de telenovela? Merde! – ca sa zic numai asa: cind prostul cu pretentii se intilneste cu simplitatea, nu stie de unde s-o apuce si zice ca-i Tinar si nelinistit.