|
|
 |
| Matei CALINESCU in interviu cu Marta PETREU, octombrie 2006, Apostrof |
 Portretul lui M e, intr-adevar, «un bocet funerar», o carte de doliu, dar si, pentru mine – si poate nu numai pentru mine –, un fel de «jurnal al fericirii» si o carte de invatatura: scriind-o, in cele 40 de zile de dupa moartea fulgeratoare a fiului meu, am incercat sa reiau incercarile mele repetate si esuate de a intelege enigma pe care o intrupa. L-am redescoperit ca pe un inocent fragil, ca pe un fel de inger stingaci si neajutorat ajuns in lumea noastra, speriat de complexitatile ei sociale, invizibile pentru noi, dar pentru el amenintatoare si inextricabile. Am invatat ca iubirea, chiar daca de multe ori da in gropi, chiar daca este un mijloc imperfect de cunoastere a celuilalt, este un mijloc de cunoastere de sine – in sensul maximei delfice si socratice. Am invatat ca fericirea poate coexista cu suferinta cea mai profunda. Apoi, prin M, prin dragostea mea de tata pentru un fiu handicapat, desi n-am reusit sa dezleg enigma lui, am inteles multe altele. Am inteles, bunaoara, faptul ca a spune adevarul si numai adevarul in viata de zi cu zi e o infirmitate, lipsa unei dimensiuni mentale care, in mod normal, face viata sociala posibila. O infirmitate «frumoasa», daca vrei, dureros de frumoasa, dar in fond tragica. M, si cind era copil, si cind a devenit adolescent, nu putea sa minta si, mai mult, ura minciuna din toata fiinta lui. Asta il facea extraordinar de vulnerabil. In termeni mai abstracti, el nu putea concepe ca ceea ce este poate sa nu fie si ca limbajul poate fi folosit atit pentru comunicarea gindurilor, cit si pentru ascunderea lor. |
|
| Matei CALINESCU in interviu cu Laura ALBULESCU, iulie 2006, Cuvintul |
| Minciuna – asa cum am descoperit-o eu pe planul experientei personale si cum am exemplificat abundent in Portretul lui M – este un element important in socializarea copilului. Prefacatoria, de pilda, poate capata o valenta adaptativa la viata sociala, poate sa fie o concesie, un mod de a ascunde anumite lucruri care ar putea deranja o anumita armonie a jocului intre copii. Minciuna este legata si de imaginatie, si de intuitie. |
|
| Raluca DUNA, 5 noiembrie 2003, Luceafarul |
| «Portretul lui M» este o relectura a vietii lui M si a propriei vieti, in legatura ei intima, indestructibila, cu cea a fiului, o relectura care urmareste recuperarea sensului absent. Matei Calinescu a gasit acea tonalitate senina, acea «detasare» extrem de subtila care ocoleste patetismul, acea sinceritate, simpla in profunzimea ei, care face din «Portret» nu doar o spovedanie, dar si un indreptar pentru cei «bolnavi» ai lumii. Cred ca Matei Calinescu a scris o carte in care a redescoperit sensul unei bunatati si seninatati intelegatoare, din care izvoraste, firesc, si frumusetea ei. |
|
| Catalin D. CONSTANTIN, 30 iunie 2004, Cultura |
| As putea vorbi despre talentul literar al autorului, despre meditatia filosofica din «Portretul lui M». Sint pagini de un mare farmec, seducatorare prin speculatia intelectuala. «Trecem cu totii printr-o faza autista?», se intreaba Matei Calinescu cu gindul necontenit la fiul sau, recitind un eseu al lui Schopenhauer. Afla cititorul din paginile acestei carti ca «Re-Reading» a fost scrisa cu gindul la M., ca meditatia teoretica a autorului e condusa de povestea fiului. Dar toata meditatia de tip filosofic paleste in fata simplitatiii firesti, oareum inconstiente, a ritualului. «Portretul lui M» este cu mult mai mult decit literatura bine scrisa. |
|
| Dan NICULESCU, 30 iunie 2004, Cultura |
| Dincolo de informatiile pretioase, «Portretul lui M» degaja caldura umana si reprezinta un manifest pentru acceptarea diferentelor – a celuilalt. Daca autorul spera la inceput ca aceasta carte sa fie de folos si altora, il putem asigura ca ea a avut un puternic ecou in mediile clinice si psihanalitice. |
|
| Matei CALINESCU, 28 octombrie 2003, erviu in Evenimentul zilei |
| Am scris aceasta carte dintr-o necesitate psihologica. Imediat dupa moartea fiului meu, am fost foarte tulburat si scrisul a fost ca un fel de terapie. Am vrut sa-i fac un portret, sa-i dau un fel de viata fantomatica. Am inceput sa scotocesc prin hirtii vechi, m-am gindit la o serie de aspecte ale vietii lui, la conditia de care suferea, la autism, care cred cca e mai putin cunoscut in Romania, dar care afecteaza foarte multi copii si tineri in toata lumea. Stateam toata ziua in fata computerului, scriam, revizuiam, mai adaugam cite ceva din vechile jurnale. A fost cam cum se faceau in Renastere acele «morminte literare» sau cum a ramas in Franta traditia poetilor care scriau despre poetii pe care ii iubeau. Fiul meu nu era nici pe departe un artist, dar, in felul lui, conditia lui oarecum extra-terestra m-a fascinat totdeauna, desi, in acelasi timp, m-a indurerat totdeuna. Remarcam la el o lipsa de socializare, o stingacie combinata cu un fel de angelism. Am vrut sa scriu ce am invatat eu de la el in timp, sa revizitez intrebarile pe care mi le-am pus de-a lungul vremii si sa incerc, daca nu sa le dau un raspuns, sa schitez posibile raspunsuri. Am scris cartea in romaneste pentru ca limba romana imi este cea mai intim apropiata, e limba pe am vorbit-o aproape 40 de ani cit am stat in Romania si limba in care adeseori visez, cum zicea si Eliade. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 21 octombrie 2003, Adevarul literar si artistic |
| Exista carti ce reprezinta mai-mult-decit-literatura. Talentul, eruditia, rafinamentul scriiturii, acuitatea cognitive si reflexiva se plaseaza intr-un plan secund, de unde sustin o autenticitate aproape fierbinte a literei. Cartea lui Matei Calinescu a fost scrisa in urma sfirsitului fiului sau, Matthew, bolnav de autism si mort la numai 25 de ani. Din tragedia tatalui si a intregii familii a iesit «Portretul lui M», document uman exceptional, posibila forma de terapie sufleteasca. |
|
| Elena VLADAREANU, 2 februarie 2004, Cotidianul |
| «Portretul lui M» reuseste sa puna in functiune toate resorturile umane pe care le gasesti in tine. Nu poti spune daca este frumoasa sau nu, iar daca iti place, este pentru ca tu, cititorul, ai devenit dintr-o data mai bun. Mai mult decit atit nici nu poti cere de la o astfel de carte. |
|
| Norman MANEA, 18-24 iunie 2009, in Observator cultural |
| De la Viata si opiniile lui Zacharias Lichter, bijuteria literara a excentricitatii ca provocare etica, aparuta ca un soc de neuitat intr-o vreme cind stereotipul mental impus de dictatura abia incerca sa gaseasca prime fante de evaziune, la tulburatorul Portret al lui M, de la lirismul retinut si delicat din Umbre de apa la surdina melancolica si muzicala din Tu regasim variatiile captivante ale unor cautari in care cotidianul isi amplifica iradiatiile si omenescul isi legitimeaza expresiv dubiile si drama. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 14 noiembrie 2003, Ziarul de duminica |
| Nefiind familiarizat cu destinul american al scriitorului, m-a socat ideea ca un teoretician al literaturii, universitar cu temperament flegmatic, ins dedicat echilibrului de catedra si masurii in toate, va ajunge sa-si etaleze insasi esenta intimitatii fiintei - suferinta tatalui la moartea fiului - pentru un public prea putin ingaduitor fata de atare supreme dovezi de umanitate, ca sa nu zic barbarizat dupa decenii de degradare, deriziune, dezumanizare. Ma temeam de lehamitea noastra, de firea noastra circotasa, de suspiciunea si zeflemeaua cu care inconjuram tot ce adie a puritate, a firesc, a generozitate si normalitate exemplara. Ei bine, reactiile pe care le-am inregistrat pina acum m-au contrazis net si fara replica. Oameni foarte deosebiti ca structura sufleteasca, educatie si profesie au sustinut la unison calitatea, etosul profund si echilibrul extraordinar al acestei marturii. Asa ceva nu mai avem in literatura romana. Dar cu ce pret! |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Matei Calinescu
Cinci fete ale modernitatii. Modernism, avangarda, decadenta, kitsch, postmodernism. Editia a II-a revazuta si adaugita
|
|
|
|
Ultimele aparitii
