|
|
 |
| Sorin LAVRIC, 5 mai 2006, Romania literara |
 Porunca lui rabbi Akiba este o carte reusita: o carte despre lectura a carei lectura este ea insasi una placuta. Te regasesti in paginile ei si il urmaresti si pe autor fara sa fii amenintat de riscul de a ajunge sa te plictisesti. Valeriu Gherghel scrie clar si cu verva, stiind sa-si foloseasca fundalul filosofic al culturii sale. De aici distinctiile analitice si observatiile fine cu care isi presara cartea, si tot de aici lumea clasica dn rindurile careia isi alege autorii ale caror carti le comenteaza. Si, desi autosarcastic in adincul firii sale, Valeriu Gherghel nu are defel o natura polemica, dimensiunea ironica a fiintei sale inabusindu-i coarda vituperanta a scriitorului belicos. Valeriu Gherghel are o blindete constitutionala, iar parerile lui, cu toate ca sint raspicate si ferme nu au asprimea unui spirit incrincenat. Dimpotriva, e multa serenitate in scrisul lui Valeriu Gherghel, un fel de delicatete apriorica de care autorul nu se dezice nici macar atunci cind nu este de acord cu altii. |
|
| Florea IONCIOAIA, 4 decembrie 2006, Ziarul de Iasi |
| Porunca lui rabbi Akiba este o carte nu numai cu un sex incert dar mai ales imposibil de abandonat, ca simplu cititor. De mult n-am mai citit un autor roman atit de pasionant si in acelasi timp atit de greu de comentat. In ciuda titlului sau, care sugereaza existenta unui mesaj imperativ, cartea straluceste prin totala absenta a unui mesaj. Intr-un anume fel este o carte de atmosfera: un reportaj de idei in lumea cartilor si a reprezentarilor despre acestea. S-ar putea spune ca avem un elogiu al lecturii si al cartilor. Poate. Dar nu mi se pare acesta mesajul cartii. Autorul se foloseste de carti intii de toate ca de o scenografie. Iar daca elogiul cartii si al lecturii este in logica demersului, Valeriu Gherghel are grija cu aerul ca nu este decit o inocenta contradictie, un deficit de argumentare, sa ne distruga aceste certitudini. Cartea sau viata?, pare a ne intreba mereu dl. Gherghel. Viata, fireste, spune el, impreuna cu «maestrul» sau de la distanta, fostul primar al orasului Bordeaux, Michel de Montaigne. |
|
| Simona SORA, 26 mai 2006, Dilema Veche |
| Porunca lui rabbi Akiba… este o suma de eseuri in care eruditia si acribia se amesteca indistinct cu o nevoie de a povesti, de a narativiza conjenctura, de a apropia Traditia. Fiinta imposibila, ca fiintele imaginare ale lui Borges, pe care le evoca in sectiunea «Mirabilia», Valeriu Gherghel joaca, in aceasta carte, rolul filosofului-jurnalist. El e un savant ce recurge la tomurile originale, obligat insa sa explice «pe inteles» filiatiile, placat peste un jurnalist ironic, sarcastic, dar abstras din prezentul fierbinte. Rezultatul e cel putin insolit in peisajul nostru literar: pe de-o parte, simti nevoia sa verifici sursele; pe de alta parte, simti o nevoie si mai puternica sa continui lectura, plina de surprize si de accidente expresive. |
|
| Doris MIRONESCU, 21 aprilie 2006, Orizont |
| Scrisa cu intentii de camuflare, mai mult decit de autoprezentare, cartea eseitului iesean e un exercitiu de subtilitate pe care autorul il pretinde caznit, in ciuda unei izbitoare usurinte a frazei si inca mai pronuntate dezinvolturi erudite. Cartea lui Valeriu Gherghel seamana cu o proba mistificatoare: ironia casanta se ascunde sub straiele admiratiei stupefiate; coborirea de sine este, in realitate, o masca stilistica. In spatele acesteia se afla un eseist remarcabil, cu o identitate «vocala» pe care cititorii au motive sa o urmareasca pasionati la fiecare aparitie. |
|
| Christian CRACIUN, 19 august 2006, Adevarul literar si artistic |
| De la stinga la dreapta si de sus in jos. Ce poate fi aparent mai simplu decit mecanica lecturii? Si totusi, nu s-a citit mereu la fel, si cartea (codex, rotulus, volumen) «inseamna» foarte multe lucruri. Este tema volumului de eseuri al lui Valeriu Gherghel, eseist care debuteaza editorial tirziu (desi nume de baza al «scolii iesene»), dar cu un volum fermecator: o meditatie efervescenta despre actul lecturii, despre text si realitate (sau realitatea textului si textul realitatii), lectura literala si cea alegorica, despre fictiune si frictiune. |
|
| Alexandru CALINESCU, 18 februarie 2006, Suplimentul de cultura |
| O astfel de carte nu se rezuma si nici nu trebuie sa abuzam de citate, oricit de mare ar fi tentatia. Inteligent, cultivat, lucid, (auto)ironic, ludic si grav totodata, Valeriu Gherghel e un eseist de forta, la care inventivitatea se armonizeaza fericit cu eruditia. E intotdeauna de o fara fisura coerenta si de o perfecta lizibilitate. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 14 mai 2006, Jurnalul National |
| Porunca lui rabbi Akiba este o suita de treceri si petreceri oblomovian-borgesiene prin istoria cartii si a lecturii, unde ratacim alene sau trepidant de la Vergiliu, Augustin, Sf. Pavel, Platon, Plotin sau Dionisie Areopagitul, la Montaigne, Abelard, Tolstoi, Proust, Eco, Barthes si cine mai vrea reveria domniilor voastre. Cit despre titlu, el se leaga de acel mare mister senzualo-textual care este Cintarea cintarilor. Intrigati de incarcatura erotica a poemei, cititorii l-au pus in incurcatura pe rabinul Akiba, cel care, conform uzantelor, nu putea recomanda lectura figurata. O interzicem sau o citim ca atare? Va las sa descoperiti singuri parabola deciziei. |
|
| Bogdan CRETU, 13 aprilie 2006, Observator cultural |
| Cind un autor debuteaza cu o carte atit de inchegata, dind in vileag o rarisima virtuozitate stilistica si nu numai, cum este cazul lui Valeriu Gherghel, care catadicseste sa iasa la lumina cu Porunca lui rabbi Akiba nu ai cum sa nu iei gestul cu pricina ca pe o ironie auctoriala, proprie rafinatului eseist in orice circumstanta. De altfel, el nu se iarta nici macar pe el insusi, asa cum nu ii iarta nici pe altii, morti sau vii, caci permanenta sa preocupare este sa discrediteze pe cit posibil prezenta celui din spatele acestor texte prea bine conduse pentru a nu atrage atentia asupra unei insistente cerebralitati. Volumul fandeaza gratios intre rigoarea studiului academic, pe care incearca permanent sa o dilueze formal macar, si libertinajul seducator al eseului; din aceasta perspectiva, Valeriu Gherghel se dovedeste a fi un echilibrist cit se poate de dibaci, reusind performante greu de egalat. |
|
| Florea IONCIOAIA, 12 decembrie 2006, Ziarul de Iasi |
| Obiectul demersului lui Valeriu Gherghel este nu cartea in sine si nici lectura, ci semnificatia, modul in care se naste aceasta prin actul lecturii. Este vorba de a vedea cum se naste intelesul din punct de vedere istoric si in acelasi timp cultural, ideologic. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
