|
|
 |
| Mihaela SPINEANU, septembrie 2006, Elle |
 Una dintre cele mai asteptate carti ale anului, romanul scriitorului francez a aparut, iata, destul de repede, si in Romania. Michel Houellebecq este cel mai mare superstar pe care Franta l-a produs in utimii ani – el este, daca vreti, echivalentul literar al unui rock star: rebel, adorat, injurat si... multi-milionar. In Posibilitatea unei insule, Houellebecq continua sa spuna lucruri de nespus, in maniera sa binecunoscuta. Personajele sale sint, mai toate, versiuni ale autorului insusi – victime ale degradarii sociale incepute in anii ’60. Omul contemporan – versiunea Houellebecq –, dezorientat de revolutia sexuala, bolnav de consumerism, incapabil sa mai creada in ceva si prizonier al dorintelor sale niciodata satisfacute, isi traieste viata dezgustat de tot si de toate. Solutia si, in acelasi timp, cosmarul sau, o stim deja din Particulele elementare: o Lume Noua eliberata de tirania sexului cu ajutorul geneticii, populata de supraoameni clonati si perfecti. O versiune a acestei lumi este si cea descrisa in Posibilitatea unei insule. Cartea este conceputa ca un dialog intre Daniel, un actor de comedie contemporan a carui cariera e construita pe exploatarea comerciala a obiceiurilor noastre proaste (precum rasismul, pedofilia sau tortura), si doua dintre progeniturile sale donate la 1.000 de ani distanta, Daniel 24 si Daniel 25. Acestia din urma se dovedesc a fi mult mai umani decit «originalul», desi, ca «neo-oameni», ei au fost conceputi sa treaca prin viata fara bucurii si fara tristeti, traind pe un tarim insorit si avind cu semenii lor doar contacte virtuale |
|
| Jean-Lorin STERIAN, decembrie 2006, Tabu |
| Date fiind caracteristicile erei moderne, dragostea nu se mai poate manifesta. Totusi, idealul dragostei nu a fost diminuat. Fiind, ca orice ideal, fundamental atemporala, nu poate sa dispara. Posibilitatea unei insule reia tema centrala a operei lui Houellebecq: tendintele sinucigase ale lumii contemporane, lume populata de personaje care sufera din lipsa de dragoste. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 9 septembrie 2006, Suplimentul de cultura |
| Romanul ar putea fi citit fie asa, contrapunctic, fie ca o inlantuire de eseuri intr-o poveste-cadru. Povestea lui Daniel umanul nu este mult diferita de cea a lui Bruno, din Particule... : daca acolo, insa, sansa finala (a dragostei) e inlaturata de interventia unui accident (cam ca in Platforma, numai ca aici este vorba despre un cancer), in Posibilitatea unei insule Houellebecq devine de-a dreptul sadic in ceea ce priveste analiza batrinetii si a sentimentului iubirii: iubirea intre doua animale umane nu este posibila in absenta atractiei sexuale: atractie care, inevitabil, dispare. Cum, in cazul unei iubiri adevarate? Prin imbatrinirea femeii. Cinic, nu-i asa? Sau adevarat? Am de adaugat aici un lucru putin ciudat pentru parerea generala in legatura cu Houellebecq: nu cunosc scriitor mai dedicat femeii. Nu cunosc scriitor care sa adore femeia, in toate aspectele ei. Luati fiecare personaj masculin din romanele lui Mr. H.: daca apare, in goana inexorabila spre declin, moarte, sinucidere, a personajelor sale masculine, vreun moment senin, vreo pata de culoare, atunci acestea se datoreaza iubirii. |
|
| Sebastian S. EDUARD, 3 august 2006, Jurnalul national |
| Revine pe piata romaneasca de carte cu Posibilitatea unei insule, in esenta un roman despre timp – timpul omului, masurat in ceasuri de bucurie sau de durere, si cel al umanitatii, cu transformarile ei lente, dar ineluctabile –, despre chinul de a fi supus ravagiilor sale si despre ispita de a i te sustrage. |
|
| Cristian GHINEA, 29 ianuarie 2006, www.Hotnews.ro |
| Cinic dincolo de insuportabil, spunind direct lucruri care nu se spun de obicei pentru ca e nepoliticos, incorect politic sau doar jignitor, Houellebecq e provocator pina la disperare, indraznet pina la nesimtire, pornograf pina la epuizare si inteligent pina la genialitate. |
|
| Stefan AGOPIAN, 24 august 2006, 24-FUN |
| Houellebecq e un autor foarte la moda in Franta, chiar daca unii mai cusurgii ii contesta calitatile literare care, fie vorba intre noi, nu prea exista. Asa ca se citeste usor, mai ales ca are o tema simpla: oamenii accepta foarte greu batrinetea. Asa ca multi prefera sa se sinucida decit sa o infrunte barbateste sau femeieste, dupa caz. Din cauza asta omenirea dispare si omul nou va fi o clona a celui vechi. |
|
| Elena VLADAREANU, 21 august 2006, Evenimentul zilei |
| Houellebecq construieste in acest al patrulea roman al sau (toate traduse si in limba romana) o poveste impecabila, un text despre batrinete cu accente SF. In paralel cu o prima poveste, despre oboseala impusa de virsta, despre plictiseala si blazare, despre +40 de ani, care inseamna zero activitate sexuala, deci moarte, se desfasoara o alta, apocaliptica, fara oameni, ci cu neo-umani, proiectii in viitor ale personajelor din prima poveste. Un text bine scris, dar deprimant, de ale carui idei principale – cind nu mai poti face sex esti mort, tandretea e o pacoste, doar iubirea fizica rules etc. in acelasi stil – nu scapi cu una, cu doua. Un roman captivant, chiar daca ceea ce citesti te surprinde, te irita sau chiar te scirbeste. |
|
| Mihai IOVANEL, 14 septembrie 2006, Prezent |
| Cartea e compusa din combinarea a doua secvente. Prima este a lui Daniel, clovn/ umorist ce traieste la axila secolelor XX-XXI. Un cinic bine autoinstrumentat in sensul succesului mediatic. Cealalta secventa urmareste viata a doua dintre clonele lui Daniel, traind, la 2000 de ani dupa el, intr-o lume care a suferit mutatii radicale. O lume iradiata utopic, ce a depasit prin inginerie genetica vechiul concept de om. Exista, prin urmare, doua romane. Primul e o satira deznadajduita si cruda a lumii actuale. Al doilea, un SF care extrapoleaza lumea actuala in sensul citorva linii de fuga (clonare, manipulare genetica, insingurare ireversibila a indivizilor care compun noua umanitate). Ambele faze (scurta/ lunga), pe rind sau combinate, sint ok. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Michel Houellebecq
Platforma
|
|
|
|
Ultimele aparitii
