|
|
 |
Cu eruditia-i cunoscuta si asumindu-si inactualitatea nu atit a temei, cit a modului de a o trata, Nicolae Breban, scriitor de prim rang al generatiei saizeciste, face in acest eseu un elogiu mortii – nu orice moarte, ci aceea survenita la sfirsitul unei vieti implinite. Autorul respinge constringerile limbajului „tehnic” al filosofiei, dar nu-i ocoleste referintele, citind alaturi de literati numerosi ginditori, intre care se remarca predilectia pentru Nietzsche si Dostoievski.
„Nu e firesc sa lauzi moartea, ar spune un personaj de-al meu (evident paranoid sau un dogmatic!), fara sa lauzi viata! Un paradox, la primul nivel – in fapt, o evidenta, dupa franca mea opinie. Ce e moartea, ce e viata, viul!? Iata, pentru a dezbate astfel de elementare concepte avem noi curajul de a luneca in astfel de «capcane ale intelepciunii» si incercam sa ne angajam intr-o retorica a «imposibilului», a, poate, «inutilului», a «aventurosului ideii» sau a «ridicolului» – cu siguranta!…”
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nicolae Breban
Ingerul de gips
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-3210.jpg "Constantin Ticu Dumitrescu")
