|
|
 |
| Emanuela ILIE, octombrie-decembrie , in Bucovina literara, 2010 |
 In seria fictiunilor sale romanesti de mare impact, Gabriela Adamesteanu a adaugat recent o carte absolut remarcabila: Provizorat, Editura Polirom, 2010. Dupa cum era de asteptat, aceasta ii confirma atuurile creatoare: inepuizabila forta de a (de)scrie o captivanta poveste individuala, desigur abil proiectata pe pinza mai larga, a Istoriei convulsive; capacitatea de a trasa, din linii fluide, dar puternice, desenul unor psihologii complicate, insa autentice si in consecinta extrem de vii; unitatea, coerenta indubitabila a unei Opere de anvergura, concentrata in jurul unor teme si metafore obsedante, imposibil de epuizat, chiar si in volume de vigoarea si amploarea epica pe care au demonstrat-o primele realizari din serie: Drumul egal al fiecarei zile (1975), Dimineata pierduta (1984) si Intilnirea (2003), pentru a nu mai lua in calcul si volumele de proza scurta Daruieste-ti o zi de vacanta (1979) ori Vara – primavara (1989). |
|
| Gabriel COSOVEANU, octombrie 2010, in Ramuri |
| Provizorat imi pare, alaturi de Cartea soaptelor a lui Varujan Vosganian, unul dintre cele mai consistente romane ale ultimelor decade, prin asta intelegind gravitate, constructie solida, cu superstitia logicului, simturi in alerta maxima strunite de o luciditate amara, pe care numai un suferind veritabil o poate dobindi. |
|
| Adriana Bittel, nr. 926, 2010, in Formula AS |
| Noua carte pe care v-o recomand azi ca un eveniment literar este si ea o constructie solida, in care trecutul, prezentul si, prin mici brese, viitorul unor personaje din Romania secolului XX consuna in ideea improvizatiei si provizoratului ca „marca de tara”. Gabriela Adamesteanu foloseste curajos si teme senzationale, precum cea a copilului adoptat, inclusiv enigma parintilor naturali (de care abuzeaza telenovelele si melodramele), rezolvata plauzibil si cu o urma de ambiguitate, amesteca in fictiune personaje adevarate - Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Mircea Vulcanescu, Emil Bodnaras s.a., sau creeaza tipuri sintetice, precum capitanul de securitate Vistig sau seful de cadre Gallocik. Totul insa intr-o desfasurare caleidoscopica vie, carnoasa, alerta, in stare sa dea iluzia realului si sa te tina curios si participativ de la inceput pina la sfirsit. Provizorat de Gabriela Adamesteanu e una din acele carti de raftul intii care se pot si reciti. |
|
| Florin IRIMIA, nr. 289 / 2010, in Suplimentul de cultura |
| N-a marsat pe iertare si reconciliere (cum a facut-o Nelson Mandela cind a ajuns la conducere), ci, ca de obicei, pe represiune si razbunare. Ajuns la putere prin frauda si violenta, avea sa fie inlaturat de la putere prin frauda (Revolutia) si violenta. Dar Provizorat nu merge pina acolo, se opreste, cred, undeva spre mijlocul anilor ’80 cind deteriorarea conditiilor de trai, dublata de reinstaurarea climatului de frica si neincredere, se va reflecta negativ in destinul individual al cuplurilor ce populeaza romanul lui Adamesteanu. Letitia Arcan se desparte de Sorin Olaru, dar probabil si de sotul acesteia, Petru. Nimic nu rezista aici, ce parea ieri sigur, azi e incert, nimic nu are consistenta, totul se destrama. Singurul lucru constant e tocmai provizoratul. |
|
| Alex GOLDIS, iulie 2010, in Cultura |
| Specialista in caligrafierea lumilor in palimpsest, prozatoarea nu face doar monografia lumii comuniste, ci descrie destinul involburat al celor doua familii (Branea si Olaru) in timpul ascensiunii legionare si a dictaturii antonesciene. Las cititorului placerea de a descoperi personaje memorabile precum Nelly si Virgil Olaru sau Traian si Caius Branea, care parcurg toate, cu peripetii si talcuri existentiale diferite, traseul accidentat de la can-can-ul politic de salon, asezonat cu sampanie si pricomigdale, la incrustarea ideologiei in propria carne. Cel mai specific roman al prozatoarei, mai libera ca niciodata de a pune in toate ecuatiile posibile individualul si politicul, Provizorat probeaza faptul ca Gabriela Adamesteanu s-a intors definitiv la literatura si ca lucreaza in continuare la epopeea tulburatoare a infatisarii „omului subt vremi”. |
|
| Gabriela ADAMESTEANU, in dialog cu Lavinia BALULESCU, ianuarie 2011, in Dilemateca |
| Exista o presiune a istoriei, dar este vorba si despre felul in care se modifica in timp sentimentele, despre nevoia de incredere, despre fidelitate si tradare – in dragoste, in prietenie. Nu este doar teroarea istoriei de vina daca oamenii esueaza in cariera, in casnicie, in dragoste. Nu am vrut sa pun etichete, am incercat sa umanizez chiar si personajele cu rol negativ, si in ele poti gasi o farima de umanitate. Nu m-a interesat sa descriu comunismul, m-am referit la o perioada de timp pe care am cunoscut-o direct, anii ’70, si la una pe care o cunosc, ca si dumneavoastra, din carti, anii ’38-’41. Am urmarit cum se creeaza si cum se distruge o relatie sentimentala. Destule dintre relatiile de azi nu sint scutite de provizorat si neliniste, asa cum intre functionarea unei institute ii din anii ’70 si a unei firme din 2010 exista similitudini: de la amestecul dintre relatiile erotice si cele de putere, pina la restructurarea care inseamna criterii pentru listele de dat afara ale angajatilor. |
|
| Sanda CORDOS, ianuarie 2011, in Romania literara, nr 3 |
| Plasata in Romania comunista a anilor ’70, eroina Gabrielei Adamesteanu este, desigur, impregnata de spaimele, suspiciunile si nelinistile unei dictaturi care invadeaza inclusiv spatiul privat si este, nu mai putin, asediata de trecutul familiei sale si de cel al barbatilor ei; dar, la fel ca celebra eroina arhetipala, ea este, mai ales, prizoniera vietii sale amoroase, cu avinturile, bucuriile si anxietatile sale, in care ajunge sa descopere cu acuitate ca: „Poate nici unul dintre cei doi barbati nu este cel mai important lucru din viata ei, ci foamea intensa, fara obiect, de afectiune si aventura”. Cum se naste si cum se intretine aceasta iluzie, cum creste, din gesturi, cuvinte si mingiieri, plasa ei vitala si acaparatoare si cum, mai apoi, se destrama, treptat, ochiurile acesteia – iata intrebarile la care Provizorat da raspunsuri epice tulburatoare, cu o forta rara, care se ridica la acea plenitudine a vietii pe care scriitoarea isi propune mereu s-o restituie cu mijloacele artei. Intr-o lume vulnerabila si provizorie („relatia lor provizorie”, „viata ei provizorie”, „binele de azi, cit mai este, e provizoriu”, „linistea provizorie”, „un provizorat continuu” etc.), viata creata de romanul remarcabil al Gabrielei Adamesteanu capata, in esecurile si in bucuriile ei pasagere, o intensitate care o face, in cel mai inalt grad, demna de citit. |
|
| Gabriela GHEORGHISOR, august 2010, in Dilemateca |
| Provizorat nu este doar o tulburatoare poveste de dragoste, ci si o fresca social-politica a lumii romanesti sub comunism, ampla cronica istorica a turbulentelor veacului al XX-lea (miscarea legionara si dictatura lui Antonescu, epoca stahanovista a lui Gheorghiu-Dej, etapele ceausismului), tesuta atit din firele «dosarelor de existenta» ale puzderiei de personaje, cit si din raccourci-urile naratorului omniscient – o instanta de o obiectivitate taioasa si cu o acuta putere de observatie (deopotriva in filigranul gesturilor marunte sau al sufletelor si in tabloul panoramic al societatii), care introduce in naratiune mici analepse si prolepse lamuritoare. Si care stie, totodata, sa pastreze suspansul si sa capteze atmosfera exaltata sau imbicsita a trecutului, gratie taieturii scenelor si varietatii unghiurilor de inregistrare ale reflectorilor. Prin realismul meticulos si valoarea documentara, prin coerenta tramei de o tristete sfisietoare, prin complexitatea personajelor, prin simplitatea stilistica, dar elocventa, punctata de rare mingiieri poetice, prin reusita transmiterii starilor de neliniste si nesiguranta, romanul Provizorat te (re)indragosteste intens de proza Gabrielei Adamesteanu, o autoare de raftul intii in biblioteca literaturii noastre postbelice. |
|
| Cosmin BORZA, august 2010, in Dilemateca |
| Pentru ca doar intr-un anumit tip de literatura si in tomurile istorice unele decenii sint mai «obsedante» decit celelalte; traita direct, dictatura politica nu comporta ierarhii, ci doar tragedii individuale. Inclusiv pentru intelegerea acestui mecanism existential, romanul Provizorat se impune ca o lectura obligatorie. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 8 octombrie 2010, in Observator cultural |
| De neratat lectura acestui Provizorat, al doilea mare roman al Gabrielei Adamesteanu. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | 4 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gabriela Adamesteanu
Opere I. Dimineata pierduta
|
|
|
|
Ultimele aparitii
