|
|
 |
| Oana CATANOIU, septembrie 2010, in Mozaicul, nr. 9 |
 In ansamblu, romanul este un mini-tratat de patologie a mortii, care se remarca prin diversitatea unghiurilor de privire a temei si prin detalierea perceptiilor. |
|
| Iulia IARCA, nr. 8, 12 martie 201, in Romania literara |
| Romanul Dorei Pavel incepe cu forta prozatorului indelung exersat. Prima fraza, scrisa pe aproape douazeci de rinduri, se citeste dintr-o singura suflare. Isi introduce rapid si natural cititorul in mijlocul temei, il someaza indraznet printr-o adresare la care, cu siguranta, acesta nu va putea ramine distant. Senzorialitatea este ascutita, senzatiile sint descrise in mod verosimil, dar deloc previzibil. Fiindca imaginile vin din alta lume. Nu este lumea viilor. Nici cea a mortilor. Este un spatiu straniu, complet necunoscut, cu care autoarea isi familiarizeaza treptat publicul. Odata cu Pudra, avem – deja la inceput de 2010 – un roman bun. |
|
| Mihaela URSA, nr. 4, aprilie 2010, in Apostrof |
| Spre deosebire de Agata murind, cu care, dupa cum spuneam, Pudra este comparabil la nivelul problematicii, noul roman al Dorei Pavel afirma o altfel de reusita scriitoriceasca. Avind o tema inca si mai tare in ordinea puterii de sugestie, Pudra mizeaza pe doua piese cistigatoare: prima este chiar tratarea tabuului existential si religios in cheie derizorie, ca impostura, in maniera in care apare in proza universala contemporana, si nu incrincenat negator, cum apare in romanul modern (de analiza, cu concluzie existentialista, mai ales), cu care autoarei i s-au atribuit afinitati la primele romane. A doua este formularea unei sfidari a verosimilitatii chiar din interiorul conventiei realiste, strict dependente de verosimilitate. Aceste mize de o importanta cruciala, alaturate stupefiantei intrari in subiect, fac din Pudra un roman excelent, care realizeaza atit un set de performante estetice, cit si o oferta pasionanta de lectura, concurind pentru esalonul intii al prozei romanesti contemporane. |
|
| Dora PAVEL in interviu cu Bogdan Romaniuc, nr. 262, in Suplimentul de cultura |
| A fost de-ajuns sa intru in pielea lui Carasiniu, sa ma frisonez sub acuitatea simturilor lui, sa inaintez infinitezimal, somatizind eu insami, intr-o stare de «semiconstienta», toate metamorfozele unei asemenea invieri. Am fost «acolo», cu el, m-am miscat sau mi-am tinut rasuflarea si ochii intredeschisi odata cu el, am trait toata acea grozavie, in citeva rinduri aproape m-am sufocat, cind a trebuit sa ma opresc din scris, din bun instinct de conservare. [...] Pudra poate fi, de ce nu, un roman initiatic, al regasirii identitatii unui Dorian Gray al zilelor noastre, estet vitalist, dar si impostor, ajungind sa-si contemple, in pragul ratarii, propria «uriciune» si propriul fals. Este un roman realist (implicind si realismul psihologic), cu mistere, cu grotesc, cu sinucideri, cu revelatii si esecuri cit se poate de «adevarate». Nu e un univers oniric, fantasmagoric sau halucinant, ci unul, cum spun, chiar real. |
|
| Bogdan ROMANIUC, nr. 262, in Suplimentul de cultura |
| Cititorul are placerea de a descoperi o altfel de prozatoare. Intre atitea romane concurente in a epuiza tema comunismului, cartea Dorei Pavel vine ca un suflu nou, proaspat si deschizator de drumuri. Dora Pavel are forta marilor romancieri contemporani. |
|
| Cosmin CIOTLOS, nr. 15, 30 aprilie 2, in Romania literara |
| O poveste interesanta despre anonimat. […] Una din ele contine povestea colaterala a doi frati, Boris si Flaviu, egal inzestrati pentru filozofie, ale caror destine se rup si se interfereaza in chip elegant. La moartea tatalui, cel mare isi pierde mintile, ajungind nebunul orasului. Un nebun fermecator, insa, gata sa tina in pietele publice adevarate recitaluri propedeutice. Cel mic, dintr-o formidabila incapatinare, urmeaza aceeasi facultate, pe care o absolva stralucit. Concursul pentru postul de asistent universitar presupune insa, in ce-l priveste, si o proba suplimentara, un soi de lepadare de boala lui Boris. Episodul e cutremurator. Cum cutremurator e si, apropo de conditia anonimatului de dupa inviere, deznodamintul cartii. Vrind sa opreasca ceremonia absurda a propriei inmormintari, Vlad constata nu numai ca lipsa lui din sicriu nu alarmase pe nimeni, dar si ca, de fapt, nu se pune problema unei asemenea ceremonii. Cimitirul e gol, fără vreo urma de pamint rascolit. |
|
| Irina TURCANU, noiembrie 2010, in Sul Romanzo, I, n. 4 |
| Pudra de Dora Pavel, made in Romania Dora Pavel, autoarea, un nume deja bine cunoscut in panorama literara romaneasca, a surprins din nou cu un roman soc, avind o tema speciala. Dora Pavel isi familiarizase deja cititorii cu subiecte neobisnuite si nici de data asta nu le-a inselat asteptarile. Ceea ce da tensiune romanului e o idee tulburatoare. Vlad Carasiniu, protagonistul, tinar restaurator de tablouri, se trezeste din moarte clinica exact cu o zi inainte de propria-i inmormintare. Ceea ce urmeaza este o fascinanta si pasionanta fresca a acestei intimplari la limita realului. Iar daca autoarea s-a straduit sa creeze o situatie la limita realului, palpabil reala, cititorul nu poate sa nu se incline in fata unei rare capacitati de a subjuga si sa alunece in poveste. Nu e usor sa nu incerci sa dai propriul raspuns la intrebarea «ce ai face daca...» sau sa nu simti senzatia aceea de sufocare ce o obliga pe Dora Pavel sa intrerupa scrisul. Care este diferenta? Cititorului, prins de poveste, nu-i este ingaduit sa se opreasca, trebuie sa citeasca. [in original, in limba italiana] |
|
| Alex GOLDIS, martie-aprilie 2010, in Vatra, nr. 3-4 |
| Dora Pavel s-a reinventat complet ca scriitor odată cu aparitia romanului Agata murind (2003). Tinara romanciera (daca nu ca virsta, macar ca vocatie, autoarea e „douamiista”) n-a mai renuntat insa la proaspata identitate si ameninta sa devina una dintre cele mai profesioniste voci ale prozei actuale. […] Tot la fel ca in primul roman, thriller-ul e deturnat de subtextul psihologic sau filozofic. Caci, departe de a aluneca intr-un senzationalism factual (sint ocolite atit posibilitatea contrariantei intilniri cu rudele, cit si problema institutionala, obiectiva, legată de «trezirea din moarte»), autoarea se indreapta, daca se poate spune astfel, spre un senzationalism metafizic, al carui model indepartat e identificabil in Metamorfoza kafkiana. Trezirea din moarte nu-l restituie pur si simplu vietii pe tinarul Carasiniu, ci ii modifică total identitatea. […] Pudra poate fi considerat, de aceea, un intunecat roman picaresc, care urmareste paradoxala formare postuma a eroului. Excelenta e descrierea gradată a re-nasterii si a maturizarii, de la deschiderea ochilor in cavoul-uter (resimtit inca din primele momente drept «adapostul cel mai sigur»), cu pasii stingaci ai nou-nascutului pe care-l string inca pantofii de inmormintare, pină la prima experienta erotica cu bizara Gina sau, in final, revelatia propriei morti. […] Detenta filozofica a romanului e data de ideea ca, departe de a fi un fenomen natural sau neutru, moartea e un complex. […] Pudra reconfirma talentul unei prozatoare originale, cu un imaginar si obsesii specifice, care merita urmarita si in viitor cu tot interesul. |
|
| Dora PAVEL, mai, 2010, in interviu in Luceafarul, nr. 24/2010 |
| Dincolo de realismul sau senzorial si psihologic, Pudra a fost catalogat drept thriller metafizic. Asta spune totul. Marile provocari pe care mi le-a ridicat? Cea mai mare a fost insasi premisa lui. In rest, dintre detalii, singurul lucru care nu-mi era limpede de la inceput a fost rezolvarea de final. Stiam doar ca-mi va trebui un final in forta, contrapunctic inceputului. Cautam ceva la fel de tare si de imprevizibil, corelativ revenirii din moarte a lui Carasiniu. Ceva dictat neaparat tot de hazard. Acel ceva trebuia sa fie acum moartea. De data asta, moartea decisa. Moartea perfecta. Moartea pina la capat. Doar ca hazardul nu trebuia sa cada sub niciun chip tot asupra lui Carasiniu. Am ales-o in cele din urma pe Davida, in postura de victima a unei explozii, tocmai pentru ca ea intrupeaza vointa cea mai puternica din roman, cea care le trage dupa sine pe celelalte. Moartea ei stupida imi servea cel mai bine si altui scop: acela de a arunca in derizoriu orice mit legat nu doar de sensul noii vieti a lui Carasiniu, dar si al oricarei morti. Abia dezmeticit, revenit in capela din care nu de mult evadase, tinind pe brate femeia venerata, ucisa de explozie, pe care intentionase sa o depuna in propriul lui sicriu – acum ocupat de alte cadavre carbonizate –, Carasiniu va sfirsi prin a-i abandona cu dezgust trupul sfisiat. Lasat in voia vietii, care ar putea fi si ea una ratata, dupa o moarte esuata, el isi va cauta in cimitir un loc provizoriu in care sa se poata, in sfirsit, odihni, ca viu. |
|
| Doru POP, iulie-august 2010, in Steaua, nr. 7-8 |
| Dupa ce a scris unele dintre cele mai bune pagini de literatura «morbida» din romanul romanesc contemporan (orice alt autor s-ar fi «descompus» dupa un asemenea efort), autoarea reuseste sa genereze o noua viziune asupra mortii si ingroparii. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara schimbarea vocii auctoriale si fara o modificare la nivel discursiv. Daca Agata este deshumata numai pentru a fi re-fictionalizata din amintiri si rememorari, Carasiniu, eroul din Pudra, este re-inviat la modul cel mai concret (mai obiectiv). Asa cum in Agata murind vocea personala si subiectiva ne ajuta (ca cititori) sa plonjam intr-un subiect halucinant, in Pudra vocea aparent obiectiva face demersul invers, ne scoate din halucinatie si ne introduce intr-o realitate nu mai putin fantasta. (…) Acest roman confirma faptul ca Dora Pavel este un autor thanatic, un scriitor de roman «gotic», cum numai in secolul XIX mai erau. Pulsiunea mortii, despre care vorbea Freud, a devenit o arta poetica la Dora Pavel, al carei scris este cuprins de seductia mortii, in paginile sale co-prezenta vietii si a mortii este construita si reconstruita continuu. In Pudra angoasa mortii este principalul stimulent pentru manifestarea eului, Carasiniu isi cauta identitatea, asa cum in Agata murind identitatea personajului principal se contureaza din reminiscentele celor din jur. Pulsiunea mortii este cea care impinge, in mod nevazut, eul spre autoformulare. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
