|
|
 |
| Cosmin BORZA, septembrie 2010, in Dilemateca |
 Marturisesc ca - facind abstractie de un anume manierism al utilizarii bivalentelor compozitionale ori a unor simboluri prea vadite - nu am intilnit in proza autohtona de dupa Cartarescu o scriitura atit de molipsitoare existential si imaginativ |
|
| Gabriela Gheorghisor, octombrie 2010, in Ramuri |
| Radacina de bucsau dezvaluie un scriitor cu o mistica a nuantei si a detaliului. De aici, si infinitezimalul sondajului psihologic, si verosimilitatea episoadelor epice. Cu Radacina de bucsau, literatura romana a mai cistigat un prozator. Veritabil. |
|
| Liviu ORNEA, martie 2011, in Observator cultural, nr. 568 |
| Citit Radacina de bucsau, al lui Ovidiu Nimigean. Senzatie uluitoare de autentic. /.../ Totul intr-o alternanta de graiuri – moldovenesc, ardelenesc, literar – stapinita la perfectie. Asa performanta stilistica, proba de oralitate, nu-mi aduc aminte sa mai fi citit in limba romana. |
|
| Dan-Liviu BOERIU , iunie 2011, in Poesis International, nr. 5 |
| Radacina de bucsau, romanul lui O. Nimigean (…) e o carte scrisa remarcabil despre un subiect comun. Asta e, pina la urma, farmecul discret al literaturii. E un fel de fictiune atit de bine articulata, incit se metamorfozeaza pe nesimtite in felii de un firesc perfect. Modul de constructie a romanului e doar o prelungire scriptica a felului in care se naste fiorul: un roman dens, aidoma trairilor eroului principal, un roman lung, asemeni asteptarii fiului; in fine, un roman complet si complex, intocmai ca viata pe care o cuprinde. |
|
| O. NIMIGEAN in interviu cu Andra ROTARU, ianuarie 2011, in Dilemateca |
| Epica nu este decit un pretext (n-as spune chiar un gimmick) pentru „eroii secreti” (repet de cite ori mi se iveste prilejul sintagma lui Radu Petrescu) din infrastructura textului. Nunta mistica (spun vorba mare?) in orizontul careia se chinuie Liviu si Zelda s-ar putea sa fie unul dintre acesti eroi secreti. Mai mult nu stiu nici eu, n-am stiut nici scriind cartea. Cind ai trecut de cele citeva conventii tehnice, te convingi ca scrisul nu se reduce la artefact si la manipularea unor emotii, constati ca incepi sa te transformi dintr-un homo faber intr-un homo viator atras, ademenit, sedus, ispitit, vrajit si, in aceeasi masura, inspaimintat de mirajele unor peisaje pe cit de stranii, pe atit de intime. Insuportabil de intime. |
|
| Radu ALDULESCU, ianuarie 2011, in Luceafarul de dimineata, nr.1 |
| ... as fi murit sau as fi innebunit de fericire daca as fi scris acest roman. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, din 10 iunie 2011, in Observator cultural nr. 578 |
| Sint mai multe romane – nu suprapuse, intretesute – in Radacina de bucsau al lui O. Nimigean. In modul in care romancierul si-a conceput si organizat romanul e urmat un traseu al devoalarii, printr-un reportaj intensificat diaristic si dus pina la ultimele detalii. Inregistrarea este vizuala, sonora, olfactiva, tactila, cu toate simturile vibrind si reproiectind, intr-o sincronicitate halucinanta, scenele teribile. O. Nimigean, cu riscul de a parea fortat-scabros, „mizerabilist”, naturalist, a indepartat toate filtrele literare si culturale, a scos din ecuatia epica simbolurile, analogiile si corespondentele, facind o formidabila priza pe realitatea neta si palpabila a patului de suferinta. |
|
| O. Nimigean, decembrie 2010, in Dilemateca |
| Imi amintesc de stupefactia, iritarea, furia franceze de acum citiva ani, dupa ce Donald Morrison a publicat un articol in Time, cu un titlu afurisit (pus de altfel de redactie, nu de autorul mult mai ponderat): Moartea culturii franceze. Francezii s-au simtit deposedati de o centralitate de la sine inteleasa, impinsi la periferie, declasati, izolati ridicol in mania grandorii lor (si intr-o piata redusa la nesemnificativ prin comparatie cu cea americana). Morrison avea si nu avea dreptate, cultura, literatura nu sint reductibile la piata. Insa, ignorind piata, risti sa te trezesti vorbind de unul singur, chiar daca rostesti lucruri extraordinare. Am amintit cazul cumva consolator: „Bine, daca si francezii sint provinciali, noi ce pretentii sa mai avem?!“. Totusi, n-ar fi rau sa le avem. E, mai bine zis, obligatoriu. In romanul meu (Radacina de bucsau, n.r.) protagonistul incearca sa mediteze asupra puterii si a centrului, ingrijorat de spectrul dezumaniza rii care ne paste indata ce acceptam reguli ale jocului straine fiintei noastre. Nu intru aici in amanunte, cei interesati le pot gasi in carte. Revenind la literatura, provincialismul se manifesta de cite ori cedam in fata impersonalului, a ceea ce inevitabilul neamt numeste das Man, adica de oricite ori ne aglutinam, complexati, in ceea ce se poarta. Provincialismul inseamna mima, obedienta sau, pe reversul aceluiasi complex, izolare, autocronie, scara de valori in circuit inchis. Intre (multe) altele. |
|
| Mihaela URSA, decembrie 2010, in Apostrof |
| Radacina de bucsau ramine sa figureze cu siguranta in inventarele viitoare ale «celor mai bune romane romanesti», dar insemnatatea aparitiei sale depaseste particularul reusitei individuale. Romanul lui O. Nimigean confirma o revenire a prozei romanesti la romanul de personaj si solutioneaza cinematografic impasul reprezentarii relatiei fiului cu mama – temuta proba de foc a artistului contemporan refractar la gama patetic-psihanalitica. |
|
| Irina Petras, decembrie 2010, in Tribuna, nr. 199 |
| Da, Radacina de bucsau e una dintre cele mai bune carti de proza ale anului. Si poate nu doar ale anului. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
