|
|
 |
| Stefan AGOPIAN, 22 iunie 2004, Academia Catavencu |
 In romanul lui Dan Lungu realitatea devine, aproape fara sa ne dam seama, o supozitie, construita cu ajutorul alcoolului de proasta calitate si, mai ales, cu pofta de a povesti pe care acest alcool o trezeste in personaje. Treptat, din aburii bauturii, se construieste un fel de Macondo indigen, unde miracolul ar putea oricind sa se intrupeze, dar n-o face dintr-un motiv destul de banal: nimeni, nici un personaj nu crede in miracole. |
|
| Catalin STURZA, 20 iulie 2004, Observator cultural |
| Memorabile, cu adevarat, sint paginile in care personajele «vorbesc discutii». Romanul culmineaza intr-o glosolalie asurzitoare, in crisma «La tractorul sifonat», unde barbatii dondanesc precum catihetii lui Creanga din Falticeni. Un covor autentic de replici usturatoare si inventive, bine aduse din condei, pe care se deseneaza proiecte fantastice, cu averi facute pe seama «fraierilor» de occidentali, e tesut de limbile ascutite, dezmortite de alcool, care se intrec, care mai de care, sa intepe si sa se lase, cit mai greu, intepate. Capitolul e remarcabil, e un alambic de zvonuri, un laborator sociologic pus la punct cu un remarcabil talent literar. Asezat in centrul cartii, experimentul (para, meta si transliterar!) confera romanului valoare si sens. |
|
| Mircea A. DIACONU, 17 iulie 2004, Ziua literara |
| Cartea lui Dan Lungu reconfirma o mina sigura de prozator veritabil, stapin pe verb, pe fraza, pe constructie, care nu da verdicte, nu lasa cusatura la vedere. |
|
| Oana SOARE, 16 iunie 2004, Cultura |
| Romanul este alcatuit dintr-o succesiune de povestiri comico-dramatice care surprind aspecte voit nesemnificative din viata cotidiana sau biografia pseudo-eroilor. Eroii sint simpatici si vioi, dar cenusii, majoritatea imbecilizati, cu comportamente stereotipe, lasati sa defileze in voie, sa-si spuna povestile, sa-si dea pe fata frustrarile, cliseele de gindire si ticaiala intesata de vorbe, pina cind contururile tabloului realist se dilata si scrierea devine cu adevarat «un fals tratat de zvonuri si mistere». |
|
| Elena VLADAREANU, 14 iunie 2004, Cotidianul |
| Dan Lungu face un adevarat inventar - o picanterie in proza romaneasca - a unei gospodarii oarecare de pe Strada Salcimilor si a provenientelor fiecarui bun. Garduri confectionate din sirma sustrasa de la fabrica, aleile dintre dependinte in care pot fi lesne recunoscuti boltarii sau caramizile furate din gara, scinduri vopsite cu vopsea din proprietatea statului, gratarele pentru noroiul de pe pantofi provenite de la IUPS, adica Intreprinderea de Utilaje si Piese de Schimb, avind origini comune cu formele pentru prajituri (vezi capitolul VI). Din acest unghi, «Raiul gainilor» poate fi Romania (cea de dinainte de ’89 sau cea de acum), in care romanii se agita si cotcodacesc ca niste gaini uriase, in care te poti plimba «de ici, colo cat e ziulica de lunga, fara graba si fara griji, mai ciugulesti un viermisor, un grauncior ascuns sub o surcica (...), ai masa asigurata dimineata, la prinz si seara». Rai, rai, dar gainile tot gaini ramin si aici. |
|
| , 10 august 2005, l’Humanite |
| Autorul exploateaza excelent circumstantele tipice ale «noii economii», pentru a face cititorul sa rida de defectele, ignoranta si prejudecatile vecinilor crescatorului de rime. Gasim in acest roman limbajul popular, formulele noi dictate de tranzitia economica si zeul-dolar, o de-formulare a limbii de lemn a anilor comunisti. Truculenta este la ea acasa. Situatiile sint tragicomice. |
|
| R.C., 1 mai 2004, Ziarul de Iasi |
| «Raiul gainilor» de Dan Lungu este prima carte din cele sapte care constituie seria tinerilor prozatori romani pe care Editura Polirom isi propune sa-i lanseze la Bookarest. Romanul, prefatat de reputatul critic Mircea Iorgulescu, este scris intr-un stil vioi si plin de farmec, nu rareori debordind de umor. Pe o strada oarecare au loc lucruri stranii; zvonurile alearga bezmetice; oamenii le diseca, in fata unui pahar, intr-un limbaj plin de culoare, savuros. Nu lipsesc amintirile din vremea comunista si nici «analizele politice si economice» - de-un haz teribil - «la una mica». Cartea are toate datele atit pentru un succes de piata, cit si pentru unul de critica. |
|
| Grigore CHIPER, , Contrafort, nr. 4-5/2004 |
| Romanul Raiul gainilor, avind o latura sociologica pronuntata, sparge tiparele, scapa de notele unui reportaj neutru si se apropie de artistic tocmai prin irizatiile de umor. Sint de acord cu criticii care au vazut in roman un punct de cotitura in scrisul autorului de la Iasi. |
|
| Mihail VAKULOVSKI, , Tiuk, nr. 9 |
| Raiul gainilor (fals roman de zvonuri si mistere) este o carte a tranzitiei contemporane romanesti, care, iata, nu se mai termina. Nu se mai vede nici macar LUMINITA de la capatul tunelului, cu care, altfel, unul dintre personajele romanului si-ar lega viata. Actiunea romanului are loc pe-o strada marginasa a unui oras romanesc (cel mai probabil Iasul, daca are vreo importanta), strada Salcimilor, o strada din aia din case batrinesti din capatul orasului. Zic «batrinesti» ca nu cumva sa se confunde cu noile strazi «marginase» de case - cartierele de lux ale noilor imbogatiti peste noapte, o posibila tema viitoare pentru sociologul si scriitorul Dan Lungu. Romanul nu e deloc fals (am mai vrea noi), din contra, si nici macar zvonurile si misterele de pe strada Salcimilor nu sint false, chiar daca uneori se mai exagereaza (personajele, nu autorul!), mai apar (inevitabil) si povestiri mincinoase - exact ca-n viata. De altfel, Dan Lungu ramine fidel stilului sau de pina acum - cartile sale chiar oglindesc realitatea in care traim, tinarul scriitor fiind un realist existentialist incurabil, orice tema si perioada ar aborda in cartile sale, fie de proza, fie de dramaturgie. |
|
| Ada BITTEL, , Formula As, nr. 702 |
| Prin ce m-a sedus romanul pe care vi-l recomand azi? In primul rind prin autenticitate si apoi prin amestecul de ironie si simpatie, fara urma din sarcasmul dezabuzat al altor tineri scriitori. Personajul principal e o strada periferica, semirurala, a unui oras moldovenesc, cu locuitorii ei, ducindu-si comic si induiosator viata banala in anii tranzitiei. O buna, rafinata cunoastere a literaturii noastre din secolul XX pe tema provinciei si mahalalei, precum si experienta lui de sociolog si dramaturg contribuie la gasirea tonului si ritmului potrivite, la dozarea povestirii impersonale cu limbajul indirect liber, monologul si dialogul. In Raiul gainilor nu exista personaje negative si nici conflict propriu-zis. Poate de aceea Dan Lungu si-a numit concentratul de viata compus cu atita stiinta si talent «fals roman». |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
