|
|
 |
| Stefan BORBELY, mai 2008, in Contemporanul, nr. 5 (674) |
 Sorin Antohi este unul dintre putinii intelectuali critici de anvergura mondiala de care dispune in prezent cultura romana. Ca fost prorector al Universitatii Central-Europene din Budapesta, a construit institutii interdisciplinare prestigioase (Pasts Inc.), a moderat reuniuni internationale simandicoase si a beneficiat de burse culturale de tinuta, evoluind intr-un anturaj institutional solicitant si extrem de exigent cu erorile, in care putini universitari romani bine cotati in tara ar fi putut face fata. Partener de dialog al unor nume celebre de dincoace si de dincolo de Atlantic, coordonator de volume de referinta si impecabil amfitrion de reuniuni stiintifice cu larg ecou printre specialisti, Sorin Antohi s-a facut remarcat peste tot ca un problematizant atipic, rationalist si critic, traitor la intersectia dintre totalitarismul destramat careia ii apartine prin biografie si universalismul socio-cultural de sorginte liberala caruia a decis sa i se alature prin pregatire, adica, intrucitva, prin distantare critica de trecutul care il determina. (…)
Sorin Antohi demonstreaza in mod convingator – ajutat fiind si de unul dintre foarte bunele sale volume anterioare, dedicate utopiei si ucroniilor – ca noul statut al intelectualului critic sau public din Occident nu se decide – cum se mai crede pe la noi... – prin «razboiul» dintre conservatori si liberali (propriu, inca, societatilor organice postcomuniste din Rasaritul Europei), ci prin atitudinea fata de rolul si pozitia simbolica ale statului, ceea ce relativizeaza, din capul locului, si preeminenta acordata (tot cu precadere in Rasaritul Europei) religiei si nationalismelor revansarde. (...)
Razboaie culturale ne convinge din nou ca absolut tot ce scrie Sorin Antohi merita sa fie citit cu atentie si transformat in patrimoniu ideatic privilegiat, fiindca Antohi e mult mai inaintat in discutarea unor teme publice decit majoritatea covirsitoare a intelectualilor nostri de atitudine – cu exceptia, poate, a lui Andrei Cornea –, marginalizarea lui autoimpusa fiind un lux pe care societatea romaneasca n-ar trebui sa il incurajeze. |
|
| Romulus BUCUR, mai 2008, in Arca |
Parca pentru a ilustra ideea lui von Clausewitz ca razboiul e continuarea prin mijloace diferite a politicii, capitolul introductiv al celei mai recente carti a lui Sorin Antohi, cel care ii asigura cartii armatura ideologica explicita (si singurul pe care il vom discuta cu aceasta ocazie) considera dinamica razboaielor culturale autohtone de dupa ’89 ca o reintoarcere a intelectualilor publici ai postcomunismului romanesc la uneltele lor, dupa o «bucla» prin politica. E vorba, in primul rind, de scriitori, «deveniti in ‘tranzitie’ eminamente publicisti, din vocatie sau impinsi de nevoi» (p. 13) si care au anumite antecedente care au permis acest ocol profesional: «aveau uneori in spate ani de practica publicistica pe teme literar-culturale cu (transparent) incifrata miza politica» (p. 13).
Urmatorul punct al analizei sale il reprezinta periodicele. Aparitia Observatorului Cultural (versiunea Ion Bogdan Lefter) este considerata «simptomul noii etape a spiritului nostru public» (p. 23), partea pozitiva constind intr-o «forma asumata public de partizanat» (p. 23), chiar daca el, autorul, e «departe de a-i imbratisa continutul ideologic» (p. 23), un «postmodernism fara ideologie» (p. 23); e vorba de o polarizare avindu-si originea, pentru generatia ’80, in aproprierea simultana, in ultimul deceniu al comunismului a postmodernismului, amintit mai sus («in orice caz, fara asumarea [atunci, n.n.] genealogiei si angajamentelor sale politice de stinga», p. 23) şi a unui «model pe care abia astazi il descopera in adevarata lumina (mai bine zis, umbra) politico-ideologica, definit de marea cultura a generatiei interbelice şi de supravietuitorii ei iluştri din tara şi din exil» (p. 23).
Ultimul punct al discutiilor il reprezinta traducerile; dupa constatarea ca ele, de bine de rau, exista, se observa ca «majoritatea [traducerilor, n.n.] nu au un aparat critic de mediere culturala şi introducere tehnica» (p. 31). O parte a acestui aparat este reprezentata de cartea de fata, careia i-am discutat, acum, doar armatura ideologica. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, in emisiunea „Omul care aduce cartea”, 25 aprilie 2008, la PRO TV |
| Cartea este de un curaj nebun, pentru ca omul abordeaza niste probleme delicate, spinoase, infioratoare. |
|
| Sorin ANTOHI in interviu cu Cristian PATRASCONIU, 21 ianuarie 2008, in Cotidianul |
| Ma bazez pe confluenta a doua dinamici simultane, care ne aliniaza la transformarea globala a sferei publice: a) numarul specialistilor romani in stiintele sociale si umane a crescut substantial dupa 1990, iar refluxul (datorat declinului demografic si orientarii spre alte discipline) nu s-a amorsat inca serios; chiar daca se stabilesc in strainatate, multi dintre specialistii amintiti ramin activi pe scena academica interna, contribuind adesea la ridicarea nivelului ei; b) scade vertiginos interesul general pentru idei, pentru stiinta, pentru cultura inalta, publicul larg devenind tot mai incult, mai dezorientat si mai fragmentat, fiind cel mult atras spre nisele aleatorii de pseudo-cunoastere oferite de societatea de consum (ezoterisme, istoriozofii, neognoze etc.). Desigur, «proiectia» mea este optimista numai pe plan statistic: numarul mare de specialisti nu garanteaza altitudinea dezbaterilor, ci frecventa lor. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 2 mai 2008, in Evenimentul zilei |
| Ce socheaza la orice lectura din Antohi este, pe de o parte, eruditia, iar de cealalta curajul. Un curaj provenit din teribila siguranta de sine, adica din minuirea persuasiva a unui instrumentar (in speta, a unor biblioteci, a unor metode analitice si a unei indubitabile forte de sinteza) pe cit de vast, pe atita de precis. O lectura contextuala, extensiva si relationala, interesata de Zeitgeist. Lectura unui admirabil istoric al ideilor. |
|
| Alexandru MATEI, 1-7 aprilie 2008, in Revista 22 |
| Cel mai impresionant, la Sorin Antohi, nu este insa bagajul de cunostinte si mecanismul de activare a lui, ci, desigur, echilibrul «ethic» al scrierilor sale in ciuda gravitatii temelor abordate si in ciuda reactivitatii viscerale a populatiei intelectuale de la noi la potentialul lor energetic: scandalul «boierilor mintii», discreditarea ideii de stat si gherila dintre «dreapta» si «stanga», care inainteaza adesea mascate, degradarea invatamintului romanesc si constelatia de solutii mai mult sau mai putin utopice (cu sau fara ore de religie, cu sau fara reviste ISI etc.) si, in sfirsit, segregarea sociala intre o «societate civila» cu veleitati de leadership luminat si discursul radical diferit al unei societati romanesti de tirg, un discurs disonant cognitiv (ca sa reiau o sintagma intrebuintata de Antohi) sau, mai simplu, cu memorie scurta si spurcat la gura. |
|
| Alexandru MATEI, 1 mai 2008, in TimeOut |
| Propunerea din filigran a lui Antohi e: relaxare in aprecieri, cunoastere contextualizata a oricarui text, pentru a nu judeca gresit; un elogiu al alteritatii, facut insa nu ca exercitiu literar, ci ca investigatie a dezbaterilor de la noi, dar si din occident, cu un acut oportunism intelectual. Recomand calduros, cu tot avertismentul din introducere. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sorin Antohi, Moshe Idel
Ceea ce ne uneste. Istorii, biografii, idei. Sorin Antohi in dialog cu Moshe Idel
|
|
|
|
Ultimele aparitii
