|
|
 |
| Luminita CORNEANU, mai 2008, in Dilematica |
 Dincolo de orice disecari teoretico-analitice, remarcabil este felul in care Gabriel Chifu a stiut sa construiasca o carte care incita de la primele pagini si care isi tine cititorii in sah pina la ultima, o carte ce se citeste cu placere si dintr-o suflare, ceea ce reprezinta, probabil, visul oricarui scriitor. |
|
| Vitalie CIOBANU, ianuarie-februarie 2, in Contrafort |
| Acaparator prin intriga si profund prin reflectiile pe care le genereaza, romanul-parabola al lui Gabriel Chifu are toate sansele sa devina una dintre cele mai sugestive marturii literare ale trecerii noastre prin istorie, o trecere proiectata pe ecranul unui razboi vechi de cind lumea. |
|
| Cristina CHEVERESAN, decembrie 2007, in Orizont |
| Gabriel Chifu pare sa isi fi propus sa lanseze cit mai multe piste ce pot fi urmarite pentru alcatuirea mozaicului final. Desi alerta, captivanta, cartea e inevitabil trista. Precum continutul, nici titlul nu are nimic intimplator. Comunicind in cele mai variate forme, dindu-i autorului posibilitatea de a experimenta stilistic nestingherit, fiecare personaj in parte nu face decit sa isi scrie propriul Eseu despre singuratate. |
|
| Tudorel URIAN, 8 februarie 2008, in Romania literara |
| Dincolo de actiunea propriu-zisa, romanul lui Gabriel Chifu se preteaza de minune unui studiu de naratologie. Alternarea vocilor si titlurilor narative ii ofera cititorului efectul de oglinzi paralele. Pe alocuri apar consideratii metatextuale, este prezent si fenomenul mise en abime, ingineria textuala se face la vedere. Conventia romanesca devine explicita, iar latura tehnica a romanului, o miza in sine. |
|
| Horia GARBEA, 26 noiembrie 2007, in Saptamina financiara |
| Romanul ne prezinta povestea tragica a Annei, simbol al unei lumi traumatizate pentru totdeauna de experienta comunista. Autorul induce ideea ca raul absolut spre care a tins comunismul este, eventual, inexplicabil. E o esenta diabolica pe care nici sinuciderea Annei si nici crima justitiara a lui Fronea nu pot decit s-o amuze prin naivitatea si ineficienta lor. |
|
| Bianca BURTA-CERNAT, 20 decembrie 2007-9, in Observatorul Cultural |
| Gabriel Chifu problematizeaza raportul tensionat pe care individul de curind iesit din comunism il intretine cu trecutul recent, relatia calau-victima, efectele posttraumatice ale calvarului totalitar intr-un roman cu o constructie narativa complicata si cu o trama detectivistica bine pusa la punct. Daca – in abordarea temei pomenite – un scriitor ca Dan Lungu opteaza pentru un stil alb, anticalofil si pentru o constructie foarte simpla si foarte clara, scutita programatic de orice complicatii narative, daca un Bogdan Popescu alege formula realismului magic, iar un Ioan Lacusta mixeaza spovedania dostoievskiana cu o serie de trucuri textualiste, Gabriel Chifu gaseste ca modalitate specifica imaginarea unui scenariu detectivistic ce evolueaza, pina in momentul culminant (cind fantasmaticul si miraculosul irump), in limitele verosimilitatii realiste. Elementul de noutate pe care Relatare despre moartea mea il aduce in contextul prozei noastre actuale preocupate de istoria recenta tine, deci, de infiltrarea reflectiei asupra aberatiei totalitare in interstitiile unei naratiuni ce se doreste palpitanta (si, de fapt, chiar e). |
|
| George ARION, 2 martie 2008, in Jurnalul National |
| Poet remarcabil, dar si prozator incercat, Gabriel Chifu ne ofera o surpriza de proportii: un thriller. Scris nu numai cu mestesug, ci si cu o intriga plauzibila si tensionata, acest roman ii demonstreaza virtutile literare si in acest gen dificil. Naratiunea sa nu sufera de sentimentalismele ieftine intilnite citeodata in scrierile unor lirici care abordeaza epicul. Dimpotriva, are nerv, mult suspans, o abila alternare a planurilor temporale, astfel incit misterul sa sporeasca la fiecare pagina si rezolvarea lui sa fie cit mai anevoioasa. Iar enigma propusa spre dezlegare este una cu o miza importanta, care ne priveste pe toti. |
|
| ***, 17 ianuarie 2008, TVR1 |
| Povestea unei femei ce a reusit sa scape din «raiul» comusit pentru a descoperi ca purta in ea, in lumea libera, marele rau al sistemului care o maltratase. O fictiune ce topeste armonios descrierea realitatii totalitare a comunismului, dincolo de autobiografism, in curgerea narativa din care sint alcatuite marile romane, al caror tel ultim este intotdeauna simbolic. |
|
| Tania RADU, 11-17 martie 2008, in Revista 22 |
| Relatare despre moartea mea ramine un placut roman despre singuratate si dragoste ratata, dar mai ales despre cit de buni am fi putut sa fim. Oricit l-am scarmana la modul critic, va trebui sa-i recunoastem efectul durabil de calma sinceritate psihologica. |
|
| Gabriel CHIFU, in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 1-7 decembrie 2007, in Suplimentul de cultura |
| Cred in miza multipla a autorului de romane: fiecare roman trebuie sa-si puna, in acelasi timp, o sumedenie de intrebari si sa caute cit mai multe raspunsuri plauzibile la ele. Dar toate aceste nenumarate intrebari (despre singuratate si esec, cum spuneam mai inainte, sau, iata, despre identitate, sau despre victima si calau, sau despre ins si istorie, sau despre miracol si neputinta) se topesc, cumva straniu, intr-una singura: cum este, de fapt, omul pus in ecuatie absoluta, omul rastignit intre cer si pamint, intre bine si rau?... Si, apropo de cuvintul multipla, un cuvint care ma preocupa: fiecare roman este o forma de joc, un exercitiu seducator prin care iti multiplici existenta, ti-o prelungesti dincolo de limitele naturale, prin roman obtii o extensie, o sporire de fiinta. Si tu, cititorul. Dar, sigur, accentuat, si tu, autorul. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
