|
|
 |
| Laura BABOI, ian-feb 2009, in Diagonale |
 Inteligenta nesabuita, umor salbatic, revelatia lenta, lipsa oricarei consolari: fictiunea lui Anne Enright este neagra ca smoala – dar cit de frumos straluceste! |
|
| Cristina CHEVERESAN, decembrie 2008 – ian, in Noua Literatura |
| Umorul macabru, atmosfera intunecata, succesiunea de evenimente stranii ce strafulgera incert in ceata memoriei contribuie la impactul unei scrieri dense. Loviturile sint neasteptate, imparabile si totusi perfect integrabile intr-un epic al incetitudinii si al ratarii. Carnalitate, instinct, dorinta, dejectie, componentele ascunse ale existentei preiau controlul asupra constiintei in deriva a protagonistei. Nu si asupra scriiturii fara greseala a Annei Enright, niciodata in criza de formulari notabile si de asocieri tulburatoare. Irlandeza demonstreaza ca orice subiect, oricit de penibil, exasperant, coplesitor, sufocant, poate fi prins in proza limpede si eleganta. |
|
| Florin IRIMIA, 19-25 februarie 2009, in Dilema Veche |
| Apasator, sumbru, furios, o rana care supureaza la fiecare pagina, Reuniunea este un roman care te provoaca permanent sa nu duci actul lecturii pina la sfirsit, sa te opresti pina nu te doboara de tot, dar, in acelasi timp, tot el te ademeneste cu fiecare fraza. Exista romane in care te pierzi, alunecind pe nebanuite in reveria fictiunii. Nu si acesta. Enright palmuieste constant mintea cititorului, tinindu-ne treji in lumea reala, in timp ce sub ochii nostrii se casca, monstruos si ademenitor deopotriva, abisurile imaginatiei. |
|
| Rodica GRIGORE, 14 aprilie 2011, in Cultura nr. 14 |
| Nu putem ignora inrudirea tematica a prozei lui Anne Enright cu aceea a Ednei O’Brien, ambele autoare fiind preocupate de semnificatiile pe care le poate dobindi trecutul in familiile irlandeze, cu precizarea ca Reuniunea este de departe un roman cu mult mai experimental decit majoritatea scrierilor din literatura irlandeza a ultimilor ani, depasindu-i, atit in ceea ce priveste structura ca atare, precum si modalitatile de realizare concreta a temelor alese, pe John Banville ori pe Patrick McCabe. Caci idealul lui Anne Enright este, in aceste pagini, de a se apropia de tehnica fluxului constiintei si de a ajunge la un nivel superior de expresie a monologului interior – amanunte deloc lipsite de importanta, cita vreme perioada descrisa, aceea a anilor ‘20 ai secolului trecut, este tocmai momentul descoperirii, in literatura europeana, a noilor modalitati de expresie. Nu putem ignora inrudirea tematica a prozei lui Anne Enright cu aceea a Ednei O’Brien, ambele autoare fiind preocupate de semnificatiile pe care le poate dobindi trecutul in familiile irlandeze, cu precizarea ca Reuniunea este de departe un roman cu mult mai experimental decit majoritatea scrierilor din literatura irlandeza a ultimilor ani, depasindu-i, atit in ceea ce priveste structura ca atare, precum si modalitatile de realizare concreta a temelor alese, pe John Banville ori pe Patrick McCabe. Caci idealul lui Anne Enright este, in aceste pagini, de a se apropia de tehnica fluxului constiintei si de a ajunge la un nivel superior de expresie a monologului interior – amanunte deloc lipsite de importanta, cita vreme perioada descrisa, aceea a anilor ‘20 ai secolului trecut, este tocmai momentul descoperirii, in literatura europeana, a noilor modalitati de expresie. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Jonathan Coe
Casa somnului
|
|
|
|
Ultimele aparitii
