„Marta Petreu este o egocentrica prin natura, de o trufie ce se cuvine inteleasa mai ales ca o lipsa de menajamente fata de sine. Orgoliul ei consta in a se lua pe sine ca exemplu negativ, daca pot spune asa, disecindu-se cu un bisturiu ascutit, spre a-si arata suferinta, frustarea, lipsa de speranta si esecul. E vorba de un lirism al deziluziei, care insa nu se mascheaza, ci se declara: poate pune degetul pe rana, scormoneste in locurile cele mai dureroase, cu o cruzime insuportabila.“ (Nicolae Manolescu)

„Nu. Psalmii Martei nu sint un dialog al cuiva, de aici, de pe pamint, cu Divinul, cu Domine, ci al cuiva ce se afla in infern! Si care ii reproseaza Creatorului acest lucru: nu faptul ca el, ea, poetul se afla acolo, ci faptul, greseala, ticalosia, neputinta Creatorului de a fi creat lumea, viata, existenta. Sau de a o fi creat astfel: noroioasa, viermanoasa, hida, de carbon. Ni se pare evident: poeta, Marta, se afla in erorare, cu «scuza» ca ea, eroarea, este teribila. Virila. Extrem de fertila, expresionista in forma si nihilista in continut. Un nihilism care nu neaga valorile, ci chiar pe Creatorul lor! O revolta contra ei si a Lui, ce ascunde, bineinteles, un narcisism teribil! O vehementa a sinelui, ruda aproape directa cu nelinistea celui mai mare psalmist al secolului liric trecut, in Studenbuch – Rainer Maria Rilke.

„Poezia Martei Petreu triumfa intr-una dintre cele mai radicale expresii lirice ale artei postbelice.“ (Nicolae Breban)