|
|
 |
| Mihaela SPINEANU, ianuarie 2007, Elle |
 Un execelent roman post-11 septembrie, care reuseste sa zugraveasca cu maiestrie lumea in care traim si incertitudinile care o domina. Un neurochirurg, deprins cu fragilitatea viatii si obisnuit sa cerceteze si sa «repare» – la propriu – creierul uman, traieste un moment in care toate certitudinile ii sint spulberate. Acesta ii prilejuieste, pe masura ce ziua curge, cu intimplarile ei mai mult sau mai putin obisnuite, o introspectie minutioasa si sofisticata in propriul sau creier. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 3 februarie 2007, Suplimentul de cultura |
| Henry Perowne e un tip rational pina-n maduva oaselor (sau, mai bine zis, un rational de tipul McEwan, adica ascunzind resurse nebanuite de irationalitate si violenta sub masca unui «clasicism» tipologic), trasatura ce se dovedeste mai mereu sursa lasitatii: faptul ca nu pleaca imediat in urmarirea avionului nu are la baza nimic altceva decit o sumedenie de rationamente logice – flacara nu parea destul de mare, avionul isi mentinea totusi stabilitatea aterizarii, nu s-a auzit nici o explozie etc. Asta nu-l impiedica, in schimb, sa isi piarda dimineata in meditatii asupra starii lumii in care traim, dupa 11 septembrie 2001. Pericolul nevazut, starea de urgenta permanenta, nesiguranta vietii «civilizate» ii ocupa lui Perowne gindurile in acea dimineata de simbata cind pregateste vizita fiicei sale, poeta debutanta si rebela, reintoarsa din Franta universitara. |
|
| Dana IONESCU, 18 octombrie 2007, in Cultura |
| O spun din capul locului: in Simbata, ultimul roman al lui Ian McEwan, tradus la noi anul trecut, veti gasi exact ceea ce va asteptati sa gasiti. Scris de mare rafinament, puternic, patrunzator, deschizator de meditatii si reverii si toate celelalte atribute ce pot descrie munca unui poet al evenimentelor transfiguratoare, cum pe drept a fost numit prozatorul britanic. Veti auzi permanent o voce dubitativa vorbind despre singuratate, batrinete, vina, alienare, iubire, moarte. Nu lipseste nimic din ce ii sta bine unui romancier al oricarei epoci, unul care se bucura de recunoastere universala, ba chiar e si considerat maestrul generatiei de scriitori din care face parte. |
|
| Codrin Liviu CUTITARU, 15 iunie 2007, Romania literara |
| Daca o minte chitibusara ar sta sa observe felul in care materialul epic se structureaza in romanele scriitorului britanic Ian McEwan, ar avea surpriza unei descoperiri paradoxale. Un autor cu o viata de telenovela «sublimeaza» foarte putin (aproape deloc!) in opera din propriul tumul existential. Proza lui McEwan abunda in analiza (introspectie, investigatie psihologica, excurs meditativ etc.) lasind actiunea (cautata de cititorul consumerismului actual!) pe plan secund. McEwan e un constructor parabolic, cerebral pina la epuizare si obsedat de simetriile simbolice. Simbata confirma pe deplin aceasta observatie. In roman, reflectorul epic se stabileste – joycean – pe o zi din viata unui om perfect. Ziua in chestiune este simbata, 15 februarie 2003, iar eroul (totodata si narator direct al romanului) e Henry Perowne, un neurochirurg londonez faimos. |
|
| Catalin TOLONTAN, 11 decembrie 2006, www.tolo.ro |
| Simbata e ultima carte a lui Ian McEwan si cea mai umana. In volumul aparut recent la Polirom, un medic londonez vede pe cer un avion in flacari, simbata, la 4 dimineata. Intr-o lume dominata de razboiul civilizatiilor, tratat pe multe pagini, unele antologice («radicalismul islamist va fi invins de shopping, nu de razboiul antiterorist»), doctorul se simte atacat. El, familia sa, socrul sau si chiar mama, aflata intr-un azil. Incidentul aviatic se dovedeste fara urmari, iar McEwan il lasa invelit intr-o ambiguitate minora. Pentru ca ziua de simbata a eminentului doctor de 48 de ani este atacata de unde nu se asteapta. De pe strada paralela. De linga scuarul familiar. Din vecinatatea care a nascut citiva borfasi londonezi get beget. Viata exemplara, statutul de meserias divin (absolut memorabile descrierile operatiilor si redarea culturii profesionale din spitalele occidentale, fara brizbrizuri si poleiala), chiar si respectarea regulilor nu-l ajuta cu nimic. Preocuparile pentru o nutritie adecvata, grija de a echilibra viata copiilor cu libertatea adultilor, toate sint deodata in aer. Smecherii de cartier ii patrund in casa, ii pun sotiei cutitul la git si comit cea mai de neiertat crima: strica ceremonialul simbetei, ziua in care oamenii activi, storsi de efort si cu nervii in piuneze incearca sa se regaseasca. |
|
| Florin IRIMIA, 10-16 ianuarie 2008, in Observator Cultural |
| Simbata continua aceasta raportare ambivalenta la literatura, vazuta, pe de o parte, drept un izvor nesecat de spiritualitate si cunoastere, o sursa de emancipare intelectuala si emotionala, pe de alta parte, privita drept o activitate iluzorie si complet inutila a unor indivizi boemi, ineficienti, daca nu de-a dreptul parazitari, din punct de vedere social, si a caror ocupatie este oricum pe cale de disparitie. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
