|
|
 |
| Serban AXINTE, 16 iulie 2007, in Tribuna |
 In Sint o baba comunista!, romancierul procedeaza la o obiectivare a discursului mai putin frecventata in ultima vreme. O obiectivare prin multiplicarea naratorului, prin distribuirea subiectivitatii pe mai multe paliere. Aceasta tehnica nu e revolutionara, dar serveste foarte bine cauza cartii de fata. A scrie despre viata in comunism din perspectiva unui nostalgic este, fara indoiala, dificil, pentru ca autorul trebuie sa dispara complet din peisaj, trebuie sa reconstruiasca mostre de gindire si de actiune, care sa nu aiba nimic in comun cu sine. In buna traditie realista, Dan Lungu indica personajelor sale cind sa intre si cind sa paraseasca scena, planifica revenirile, intilnirile, ciocnirile dintre protagonisti. |
|
| Bogdan CRETU, 15 martie 2007, Observator cultural |
| Dan Lungu construieste, in Sint o baba comunista!, un caz, pe care il investigheaza, cu minime exceptii, la modul behaviorist, cu raceala (sau distanta) simili-stiintifica, reliefind o problema sociala specifica tranzitiei, acuta inca, iar nu un caz psihologic. Aceasta optiune ar fi depasit contururile metodei sale, din care, deocamdata, nu da semne ca ar dori sa evadeze. Ramin insa cu naiva curiozitate legata de longevitatea si posibilitatile acestei poetici a «prozei cu amanuntul», care incepe sa isi arate tertipurile, fixatiile. Cit va mai functiona ea ca un alibi? Greu de dat pronosticuri... Una peste alta, avem de a face cu un roman tocmai potrivit pentru o duminica linistita. |
|
| Bianca BURTA-CERNAT, 15 martie 2007, Observator cultural |
| Proiectul lui Dan Lungu are in vedere o incercare de reumanizare a prozei, de recuperare a semnificatului, de rebransare a faptului literar la faptul de viata. De aici transcrierea mimetica a «povestirilor vietii». Autorul are har de povestas, ii place la nebunie sa-i priveasca si sa-i asculte pe altii, scrutindu-i cu ochiul perspicace al sociologului. Detasat, «rece», ironic, dar cu o ironie comprehensiva, fara prea mari iluzii, dar si fara urme de mizantropie. Dan Lungu este un umanist. il atrag «umilitii si obiditii» tranzitiei postcomuniste, din care face personaje pitoresti (ca bascaliosul Mitu, nebuna Hleanda, cumatra Milica de pe Strada Salcimilor din Raiul gainilor) si pe care incearca sa-i inteleaga din interior, in dubla-i ipostaza de prozator (neocehovian) si de sociolog. |
|
| Dan LUNGU in interviu cu George ONOFREI, 14-20 iulie 2008, in Suplimentul de cultura |
| E mult spus ca a fost conceput pentru piata franceza. Dar primul impuls a venit din partea editoarei mele din Franta, Jacqueline Chambon, care isi dorea un al doilea volum din Raiul gainilor. Si i-am spus ca e imposibil, dar ca am deja in minte un roman pe o idee asemanatoare, in care unele personaje trec dintr-o parte in cealalta. Am scris Sint o baba comunista! si, mai important decit faptul ca editoarea mea mi-a dat acest impuls, e ca mare parte din roman l-am scris la Paris. Asta poate imi da o anumita distanta, detasare fata de ceea ce scriu si poate fi confundat cu un fel de concesie pentru publicul strain. Dar nu cred ca e vorba de o adaptare a discursului, ci pur si simplu a scrie un roman despre Romania fiind in strainatate. Si contextul psihologic este, evident, altul. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 14 martie 2007, Evenimentul zilei |
| Atent la semnalele criticii si ale pietei culturale, fie ea romaneasca ori occidentala, tinarul prozator Dan Lungu a scris un roman destinat nu numai noua, ci si lor. Lor, vesticilor intrigati de ciudatii de la gurile Dunarii, acesti romani care au trait comunismul pentru a-l lichida si, apoi, a-l plinge. Sint o baba comunista! ruleaza, sub un titlu socant si eficient ca o reclama, povestea vietii noastre spusa pe intelesul occidentalilor neavizati. Aproape fiecare personaj este construit ca exponent al unei categorii si ca un esantion de mentalitate. Emilia Apostoae si sora ei sint fete nascute la tara care urasc munca in gospodarie, au oroare de tezic (si cine agreeaza framantarea balegarului cu picioarele goale?) si viseaza, zi si noapte, sa ajunga la oras. Edenul locativ comunist inseamna telefon, cada de baie, multe bibelouri si papuci «cu motocei, foarte pufosi». Apartamentul astfel utilat si decorat ne apare, astazi, destul de ridicol; dar el a fost magic pentru o intreaga generatie de fii ai clasei taranesti. Peste un timp, idealul se va fisura si va crapa. |
|
| Mihai IOVANEL, 13 februarie 2007, Gandul |
| Baba e un personaj nedumirit in ceea ce priveste superioritatea noului regim fata de cel vechi. Fata ei (emigrata si maritata cu un canadian – deci cumva progresista) incearca sa o lamureasca in lungi discutii la telefon si sa o convinga «sa voteze pentru democratie». Dar baba – comunist-retrograda, deh... – nu si nu. Presupunerea mea e ca Dan Lungu (de profesie sociolog) si-a proiectat romanul pornind de la un esantion sociologic care i s-a parut teoretic interesant: acela al pensionarilor nostalgici. |
|
| C. ROGOZANU, 10 martie 2007, Suplimentul de cultura |
| Dan Lungu dramatizeaza dezbaterea cu cea mai mare acoperire nationala: a fost sau n-a fost bun comunismul? Nu e o dezbatere intelectuala, e adevarat, nu e plina de trimiteri bibliografice si de nuantari infinite, dar e un prilej de nostalgie sau contre dure intre generatii, in fiecare cotlon al Romaniei. Avem de-a face cu un roman extraordinar, unul dintre putinele pe care pot sa le recomand linistit pentru export. Pentru ca e incredibil de simplu de citit. Pentru ca e scris cu o lejeritate uimitoare, pentru ca nu are pretentii de fresca a epocii Ceausescu sau a anilor ’90. Este o abordare, umana si rece in acelasi timp, a unei stari sufletesti tipic central-europene. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dan Lungu
Raiul gainilor. Editia a III-a
|
|
|
|
Ultimele aparitii
