 |
| Mihaela SPINEANU, februarie 2006, Elle |
 Sinuciderea fecioarelor, romanul sau de debut, scris cu opt ani inainte de Middlesex, anunta inca de pe atunci un scriitor care nu va trece neobservat. Este o poveste despre adolescenta, dragoste, sex si sinucidere pe care nu o veti uita usor. Asa cum nu a uitat-o, de-a lungul anilor, o gasca de baieti din suburbiile Detroitului, care o nareaza colectiv, precum un cor antic. Amintirile, puse cap la cap, recompun istoria tragica a celor cinci fete ale familiei Lisbon care hotarasc sa-si puna capat zilelor. Incapabili sa inteleaga gestul lor, baietii cresc cu obsesia acestei drame petrecute sub ochii lor, pe care nu au fost capabili sa o prevada nici o secunda si pe care o transforma intr-un adevarat mit, caruia incearca sa-i gaseasca intelesul. Dar daca toata aceasta intimplare macabra nu are nici un sens ascuns? |
|
| Codrin Liviu CUTITARU, 15 septembrie 2006, Romania literara |
| Sinuciderea fecioarelor a fost inspirat, se pare, de o confesiune pe care o domnisoara – babysitter pentru un nepot de-al lui Eugenides – i-ar fi facut-o autorului insusi. Respectiva a marturisit ca ea si surorile sale ar fi incercat, in anumite momente din copilarie si adolescenta, sa se sinucida. Scriitorul preia strania imagine (a unei sinucideri infantile colective, in interiorul aceleiasi familii) si o transforma intr-un veritabil epic de mistere, ivit in plin postmodemism. Romanul isi deruleaza enigma pe doua falii cumva distincte de constructie. Pe de o parte, avem, asa-zicind, un «obiect narativ», ilustrat de povestea ca atare, bizara si terifianta, a fetelor Lisbon, crescute intr-o familie retrasa, din suburbia americana a anilor saptezeci. Ele reprezinta un mister in sine, trezind fascinatia baietilor de prin vecini, care tes in jurul lor istorii fabuloase si dadatoare de fiori. Pe de alta parte, ne confruntam cu un insolit tip de «voce narativa», in spatele careia se ascunde un «reflector» colectiv (baietii in cauza, mesmerizati de cele cinci surori Lisbon si impartiti, cronologic, intre un timp actual, al faptelor derulate in text, si un altul retrospectiv, al amintirilor venite la virsta adulta, cind ochiul incearca sa explice, prin grila rationalitatii, ceea ce, odinioara, parea fantastic si, frecvent, oniric). Dar ambele «falii» ale naratiunii (obiectul si vocea) reusesc sa coaguleze misterul de ansamblu, producind un spectacol morbid, de comedie neagra. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
