|
|
 |
| Gabriela GLAVAN, iunie 2008, in Dilematica |
 Naratiunea, tesuta in mintea unui povestitor lucid, e filtrata rabdator printr-o ironie diabolica si pare destramata haotic de gura spasmodica a unui drogat. Autobiografia contine un nucleu de cruzime a reprezentarii reperabil in istorisirile paradigmatice, instaurind un mod discursiv exemplar. Pierderea inocentei este celebrata in cartea lui Hunter S. Thompson printr-un incontrolabil apetit al asimilarii drogului ca substanta vitala cu rol apotropaic, protejind individul de o realitate diforma si de un sine insusi deja obosit. |
|
| Cezar GHEORGHE, 4-10 septembrie 2008, in Observator cultural |
| Sfidarea este primul cuvint care imi vine in minte atunci cind ma gindesc la scrisul lui Hunter S. Thompson. Acesta nu tine cont de sfaturile propriilor sai editori, nu tine seama de standardele si de retorica jurnalismului si, nu in ultimul rind, sfideaza critica, aceasta nereusind sa incadreze scrisul sau in nici unul dintre genurile consacrate. Cartea sa va ramine una dintre cartile legendare ale timpului sau prin inteligenta si umorul de mare profunzime, fie ca vorbim de jurnalism sau de literatura. |
|
| Catalina GEORGE, 16 aprilie 2008, in TimeOut |
| Stilul lui Thompson e detasat, taios, concis, «imprumutat» din jurnalism, dar imbogatit cu jonglerii literare. Unul dintre cele mai pline de umor romane pe tema drogurilor, Spaime si scirbe... te va face sa rizi de citeva ori pentru fiecare pagina dintre primele 50. Nici mai tirziu cartea nu va deveni grava. Personajele principale, Duke si Gonzo, sint doua exemplare splendide de americani ai anilor ’70: naivitate si curiozitate copilaresti amestecate cu revolta, cinism si lacomie. |
|
| Andra MATZAL, 12 martie 2008, in Cotidianul |
| Motoul prin care Hunter S. Thompson isi incepe romanul Spaime si scirbe in Las Vegas functioneaza la fel ca refrenul stewardeselor de la inceputul fiecarui zbor, cind pasagerii sint rugati sa-si puna centurile de siguranta. Daca cititorul accepta regula conform careia «cel ce se poarta ca un ticalos scapa de suferinta de a fi om», atunci lectura cartii care impartea lumea criticii americane in doua tabere este o experienta lipsita de «pericolele» pe care le-ar presupune o carte despre exces scrisa de un cinic hedonist. |
|
| Marius CHIVU, 12 martie 2008, in Adevarul literar si artistic |
| Incursiunea lui Thompson in Vegasul anilor ’60 ii are in prim-plan pe jurnalistul Raoul Duke, un alter-ego al scriitorului, si pe avocatul dr. Gonzo. Scopul este un reportaj de la o celebra cursa motociclistica din desertul Nevadei, urmat de o relatare de la Conferinta Nationala privind Drogurile. Ambele insarcinari gazetaresti se dovedesc insa pretexte perfecte pentru o calatorie la capatul halucinogenelor, intr-o derizorie cautare a Visului American. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 10-16 mai 2008, in Suplimentul de cultura |
| Spaime si scirbe in Las Vegas este un «reportaj gonzo» (autorul devine personaj in propriul roman), dar si o critica dura la adresa Americii anilor ’60, cuprinsa de un declin total. Spaime si scirbe in Las Vegas a fost considerat, exagerindu-se desigur, o varianta moderna a lui Don Quijote, in care cele doua personaje lupta impotriva acestei uriase mori de vint care este America. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ken Kesey
Zbor deasupra unui cuib de cuci
|
|
|
|
Ultimele aparitii
