Peter ROSCH in interviu cu Ana CHIRITOIU, iulie-august 2008, in Noua literatura
Mi se pare o carte geniala. Balcanismul nu are echivalent in literatura germana sau in literatura pe care am citit-o eu pina acum. E o carte pe gustul meu.
Daniel CRISTEA-ENACHE, 8 octombrie 2008, in Evenimentul zilei
Romanul lui Stefan Agopian Tache de catifea socheaza deopotriva prin structura si scriitura.
Prozatorul isi construieste si deconstruieste fictiunea interferind planurile temporale si facind personajele sa traiasca vieti carora le cunosc deja finalul si traiectoria. Toate aceste subtilitati de compozitie, puse in ecuatia unei filosofii a desertaciunii, sunt absorbite intr-un limbaj artistic de mare rafinament.
Ion SIMUT, 7 decembrie 2006, Romania literara
Stefan Agopian modeleaza cu artistica voluptate/beatitudinea oblomovilor de Curtea Veche de a nu face nimic, decit de a privi si a vorbi. Rezulta o senzualitate maladiva a perceptiei, ce dematerializeaza obiectele si sterge contururile. Idealismul visator si apatia sint insemnele rivnitei nbbleti. Ridicolul ii acopera pe cei trei crai agopieni (in capitolul sase), pentru ca ei pun in locul luptei asteptarea, visarea si ospatul. Un quihotism balcanic exprima mai bine starea celor care amina la nesfirsit actiunea, ca in romanele lui Paul Georgescu. Tache, boier Lapai si Piticul traverseaza zile in sir cimpia spre Bucuresti, venind dinspre Oltenia, pentru a ajunge revolutia lui Tudor, zabovesc la hanuri si se intind la chefuri si la vorba. Expeditia lor «eroica» esueaza lamentabil, pentru ca au pierdut trenul Istoriei si al faptei. Profesiunea lor e asteptarea, aminarea, lentoarea exasperanta, expectativa (maladie pe care Eugen Negriei, cel mai mare admirator al lui Stefan Agopian, o numeste «adiaforie») – ceea ce nu-i scapa de nefericirea de a deveni victime ale crimei diabolice. Mamona cel Tinar urzeste implacabil. Tache de catifea isi deruleaza cu satisfactie filmul propriei vieti, punind la reconstituire toata paleta posibila de culori, senzatii, sentimente si ritmuri.
Filip FLORIAN, 7 aprilie 2006, Dilema Veche
Despre Tache de catifea s-au spus atitea cuvinte grozave, incit o ciudatenie marunta se poate strecura, fara sa supere, printre elogiile vechi si noi. Iar ciudatenia asta, o afirmatie aiurita si nimic mai mult, suna cam asa: Tache… e o scoica nemaivazuta.
Elena VLADAREANU, 23 martie 2004, Cotidianul
Romanul prezinta istoria stranie si fantastica a unei familii boieresti din Oltenia secolului al XIX-lea. Oltenia devine spatiul unde obiectelor li se permite sa pluteasca; acolo ingeri curiosi si demoni simpatici convietuiesc printre vite si oameni, iar stralucirea ideilor izvoraste din dulceata si tihna taifasului. Boierul oltean Tache Vladescu, supranumit Tache de catifea, este un Oblomov balcanic, inecat in lentoare si indecizie, ciudat in purtari, dar povestind ca nimeni altul toate nenorocirile, ghicind de unde vin amenintarile si anticipind starile de gratie. Prima editie a romanului a aparut in 1981, insa editia de acum este considerata definitiva de autor.
Stefan AGOPIAN in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 2 martie 2006, Observator cultural
Nu e o lume a lenei. Personajele mele chiar fac ceva, pleaca la revolutia lui Tudor – e drept ca ajung prea tirziu. In final, Tache isi omoara unul dintre servitori. Tache de catifea este oblomoviana in sensul unei asteptari in fata istoriei, pe care personajele mele isi dau seama ca nu pot sa o invinga. Era o reactie la ce se intimpla cu noi.
Daniel CRISTEA-ENACHE, 13 mai 2008, in Bucurestiul Cultural
Tache de catifea e un roman memorabil al suspensiei ce substituie suspense-ul, al parantezelor si digresiunilor, tratativelor si pertractarilor infinite.
Ultimele aparitii
